Curajul alpinistului nevăzător: Răzvan Nedu. Invitat: ghidul alpin şi alpinistul Teofil Vlad
11 Octombrie 2024, 18:00
„Pe munte mă simt liber. Trăiesc prezentul. Sînt fericit cu ce se întîmplă atunci, în acea clipă.” (Răzvan Nedu)
În ediţia de sîmbătă, 12 octombrie 2024, a emisiunii Texte şi pretexte, ne propunem, prieteni, să ascultăm de la invitatul nostru, ghidul alpin şi alpinistul Teofil Vlad, o personalitate a domeniului în România, una dintre cele mai fascinante poveşti cu putinţă: felul în care alpinistul nevăzător Răzvan Nedu, căpitanul lotului de paraclimbing al României, a reuşit să escaladeze în această vară Fisura Albastră din peretele Văii Albe a Bucegilor. La o diferenţă de nivel de 400 de metri, cu o capacitate de vedere de doar 1%, Răzvan, însoţit de Teo Vlad şi de alpinistul-fotograf Mircea Struţeanu, şi-a împlinit visul, o escaladă tehnică dificilă pe cel mai cunoscut traseu istoric din ţară. Răzvan este vicecampion mondial de paraclimbing la Moscova în 2021, avînd în palmares vîrfuri ca Elbrus, Mont-Blanc şi Aconcagua.
Răzvan Dolea, la rubrica Tema zilei la trei minute post meridian, ne vorbeşte despre complexa relaţie culturală dintre Occident şi Orient.
Fireşte, Concursul ediţiei face trimitere la un moment important al istoriei recente: la 9 octombrie 1967 era asasinat în localitatea boliviană La Higuera din Bolivia un personaj pe cît de complex, pe-atît de controversat. Unii au văzut în el un asasin cu sînge rece (fireşte, în contra partidă cu asasinii poliţiei secrete a lui Fulgencio Batista, modele certe ale „drăgălăşeniei democratice”), alţii, un martir autentic şi un revoluţionar cum n-a mai fost altul. Oricum ar fi, Ernesto Che Guevara, fie înger, fie demon, fie doar un simplu om care şi-a depăşit condiţia, fricile şi boala, a înţeles suferinţa celor mai sărmani sud-americani şi a luptat la propriu pentru ca aceştia să ducă o viaţă mai demnă. Istoria i-a fost însă potrivnică.
La rubrica intitulată Conexiuni, Georgeta Drăghici ne vorbeşte despre acordarea Premiului Nobel pentru Literatură scriitoarei sud-coreene Ha Kang.
În spaţiul rubricii Respiro sportiv, Valentin Protopopescu evocă personalitatea marelui fotbalist olandez Johannes Jacobus Neeskens, decedat pe 6 octombrie 2024.
În cadrul rubricii Ora veselă vă invităm să ascultaţi un celebru moment umoristic din „Arhiva de Aur” a SRR, sceneta Piesa interpretată de Paula Rădulescu, Radu Zaharescu şi Mişu Stoenescu.