1989 – before & after : CopiiiRevolutiei.ro sau povestea întâlnirii cu libertatea
2 November 2020
NO.MAD Talks deschide discutia despre provocarile creatorilor de continut pe 23 noiembrie, la cea de-a treia editie a evenimentului online Pandemia – Made Me Do It
4 November 2020

Idei în nocturnă. Pagini de Istorie: Despre umbre ale ”flamurei verzi”. Invitat, conf. univ. dr. Laura Sitaru, decanul Facultății de Limbi Străine a Universității București

Marți 3 noiembrie 2020, Radio România Cultural (21.10- 22.00)

Realizator, Dan Manolache

În emisiunea din această seară vom discuta despre credință și fanatism, despre război civil și refugiați, despre terorism și lipsă de dialog, despre mândrie și deșertăciune, despre drame colective și personale. Desigur cu referire deopotrivă la lumea islamică, dar și la cea europeană pusă din nou, urmare a ultimelor evenimente sângeroase din Franța, în fața unei situații căreia nu pare a-i ști face față.

Vom porni dialogul nostru cu doamna Laura Sitaru, un excelent cunoscător al culturii și civilizației islamice, de la nefericitul destin al uneia dintre țările cele mai interesante din punct de vedere cultural, cel al Siriei. Cred că mulți dintre noi și-ar fi dorit, nu cu mulți ani în urmă, să viziteze această țară cu o istorie străveche, cu monumente arheologice de valoare mondială. Situată în Asia de Sud-Vest, Siria avea în 2014 o populație de aproximativ 17 milioane de locuitori. Se învecinează cu Mediterana, Turcia, Irakul, Iordania, Israelul și Libanul și este un spațiu locuit din cele mai vechi timpuri.

Vom spune doar că Damascul, capitala sa, este unul dintre cele mai vechi orașe ale lumii, atestat documentar din secolul 15 ÎHr. În antichitate a fost stăpânit succesiv de egipteni, hitiți, asirieni babilonieni, perși seleucizi, romani și bizantini. A avut două epoci de strălucire, prima începând din anul 635 când intră sub autoritate arabă și devine, în calitate de capitală a Califatului Omeyad, pentru un secol, centrul lumii islamice. A doua perioadă este localizată la sfârșitul secolului al XII-lea în vremea domniei lui An-Nasir Salah ad-Din Yusuf ibn Ayyub cunoscut sub numele de Saladin. Din aceste vremuri vechi pot fi admirate și astăzi moscheea Umayyad, vestigiile Palmirei, superba capitală a reginei Zenobia, celebre manuscrise arabe și desigur enumerarea ar putea continua. Au urmat stăpânirile mameluce, turcești, perioada colonială franceză și din 1946 statutul deplin de stat independent.

Nu vom stărui în această scurtă prezentare asupra istoriei milenare a locurilor, ci ne vom întoarce la subiectele pe care le vom discuta în emisiune. Ne vom referi la distrugătorul război civil care a mutilat destine și locuri și a provocat un nesfârșit val de nefericire care a înghițit, doar până în 2015, peste 220.000 de morți și a purtat către cele patru zări, până în același an, peste 6,5 milioane de refugiați. Vom evoca această perioadă spunând povestea unei femei, personajul principal al unei cărți a cărei versiune în limba română va apărea în curând, grație traducerii realizate de invitata noastră.

Valul uriaș de refugiați din Siria, dar și din alte țări arabe care a surprins Europa, a provocat și provoacă aprige discuții. S- a constatat, credem, că în ciuda retoricii convingătoare, țările europene nu au știut să gestioneze o situație cu care nu s-au mai întâlnit. Alături de criza umanitară, care cerea soluții rapide, s-a accentuat și pericolul terorismului religios datorat pe de o parte fanatismului unor refugiați – ce proclamau supremația islamului și doreau să creeze în țările de exil exact condițiile care îi alungaseră din cele de origine -, iar pe de altă parte exportului de resentimente politice și religioase stimulate de oameni politici, organizații și guverne.

Asistăm chiar în aceste zile la unda de șoc provocată de trei oribile atentate care au însângerat Franța și la încercărilor autorităților și francezilor da a-i face față. Constatăm din nou că nu se poate ajunge la o abordare unitară, europeană, a acestui flagel, constatăm din nou că intervenția politică a unor țări nu face decât să învenineze o atmosferă extrem de tensionată.

Poate fiindcă ne aflăm la început de noiembrie, gândul ne poate purta la marele reformator al secolului XX, Mustafa Kemal Ataturc. El este cel a impus transformarea celui mai important stat islamic, Imperiul Otoman, într-un stat laic, Turcia, căruia i-a impus și un rapid proces de modernizare. La 30 octombrie 1922, Marea Adunare Națională întrunită la Angora, viitoarea Ankara, vota la presiunea sa, abolirea unei monarhii vechi de 700 de ani. Al 37-lea sultan din spiță osmanică, Mahomed al VI-lea, este detronat și alege exilul. De notat că Sultanul era în același timp și Calif, respectiv conducătorul și protectorul tuturor musulmanilor. La abdicarea sa, sultanul Mahomed a conferit acest titlu vărului său, Abdul Medjid, dar instituția califatului nu a rezistat decât până la 3 martie 1924, când aceeași Mare Adunare Națională hotăra secularizarea totală a statului care devenea o republică ”națională, unitară și laică”.

Pe parcursul timpului mulți au visat la reinstaurarea Califatului, mulți s-au visat protectorii islamului. Poate că aceste vise mai bântuie chiar și prin țara lui Mustafa Kemal, deși statuile sale continuă să o vegheze. Moștenirea lui pare însă, uneori a nu se mai afla la acelaș preț…

Vom încerca, pe parcursul emisiunii din această seară, să inventariem câteva soluții posibile pentru a detensiona un conflict ce riscă să degenereze. Să fie întoarcerea la trecut cea mai eficientă?

Fotografiile au fost preluate de pe site-ul Wikipedia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *