Ascultă Radio România Cultural Live

Hainele cele noi ale împăratului de Hans Christian Andersen, în premieră, la Radio România Cultural-spectacol  dedicat împlinirii a 212 ani de la naşterea scriitorului danez

22 Martie 2017, 19:01

Teatrul Naţional Radiofonic pentru copii vă invită să ascultaţi, la Radio România Cultural, duminică, 2 aprilie, de la ora 9.00, spectacolul radiofonic, în premieră Hainele cele noi ale împăratului de Hans Christian Andersen. Scenariul şi regia artistică: Mihai Lungeanu

Născut la 2 aprilie 1805, în Danemarca, Hans Christian Andersen, avea să devină, în cei 70 de ani de viaţă, unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi scriitori în ţara sa natală şi în  lume. O operă amplă, alcătuiră din romane, eseuri, poezii, note de călătorie si poveşti, avea să impresioneze o întreagă lume literară. Dar cititorii de pe toate meridianele, din contemporaneitate dar şi din posteritate,  îi vor asocia numele, cu neasemuitele sale povesti. Scrise într-un număr impresionant, ediţiile sale de aventuri si istorii, cum îi plăcea să le numească,  cuprindeau  peste 180 de titluri. Traduse, în cele aproape două veacuri de la publicare, în peste 100 de limbi, basmele sale sunt si astăzi nelipsite din rafturile bibliotecilor, din cataloagele marilor edituri, din repertoriile teatrelor pentru copii  inspirând super producţii cinematografice, dacă ar fi să amintim doar multpremiata peliculă Frozen, cu rădăcini în tezaurul andersenian. În semn de preţuire,  Ziua Internaţională a Cărţii pentru copii,  se sărbătoreşte, în fiecare an, la 2 aprilie, eveniment ce are loc din anul 1967, fiind patronat și sponsorizat de o țară membră a International Board on Books for Young People (IBBY). De asemenea, un important premiu literar din patria sa îi poartă numele iar simbolul capitalei daneze este statuia Micii Sirene, un alt personaj îndrăgit , născocit de marele Andersen.

Teatrul Naţional Radiofonic pentru copii aduce omagiul său neîntrecutului  povestitor, invitându-vă să ascultați, un spectacol în premieră, inspirat din basmul Hainele cele noi ale împăratului . Scenariul radiofonic, semnat de regizorul Mihai Lungeanu,  accentuează umorul şi maliţiozitatea rezidente în nemuritoarele replici, scrutează profunzimile firii omeneşti, cu privirea inocentă a eternului copil, reliefând dimensiunile de universalitate ale poveştii, interpretată cu har, talent şi inteligenţă artistică de mari actori ai scenei româneşti: Alexandru Georgescu în rolul fermecătorului şi credulului împărat, păcălit de cei doi simpatici şi pehlivani croitori, interpretaţi de  Ioan Batinaş şi Daniel Badale, alături de Petre Lupu- Slujitorul,  Mihai Niculescu- Ministrul, Ioana Popovici Chelaru-Copilul şi Violeta Berbiuc alături de Vasile Manta-părinţii copilului. Cei doi copii care desluşesc firul poveştii, împletind realitatea cu imaginaţia şi ne însoţesc în lumea fermecată a basmului, sunt interpretaţi cu vervă şi haz de actriţa Ani Creţu – sora cea mare, si copilul  Silviu Stănescu-fratele mai mic. Coloana sonoră extrem de sugestivă a spectacolului, semnată de regizorul tehnic Vasile Manta şi decorul muzical, construit cu rafinament şi sensibilitate de regizorul muzical Patricia Prundea, construiesc atmosfera acestui basm, dedicat, ascultătorilor, de toate vârstele, ai Teatrului Naţional Radiofonic pentru copii.  Din echipa de realizatori mai fac parte: Janina Dicu- regizor de studio, Dana Lupu-regizor de montaj şi Irina Soare- redactor şi coordonator de proiect .

Spectacolul, în premieră, Hainele cele noi ale împăratului de Hans Christian Andersen, scenariul si regia artistică Mihai Lungeanu, va fi lansat si va avea audiţia, în avanpremieră, luni, 27 martie, de la ora 11.00, la Clubul Ramada Majestic din Bucureşti, în prezența actorilor din distribuţie, a echipei de realizatori, și a publicului iubitor al fenomenului. Intrarea este liberă.

Claudiu Teohari (Teo) este prezentatorul Galei Premiilor Gopo 2024. Cine sunt vedetele așteptate pe covorul roșu luni, 29 aprilie?
Teatru și film 25 Aprilie 2024, 12:42

Claudiu Teohari (Teo) este prezentatorul Galei Premiilor Gopo 2024. Cine sunt vedetele așteptate pe covorul roșu luni, 29 aprilie?

Evenimentul va fi transmis LIVE pe VOYO, TIFF Unlimited și pe premiilegopo.ro, de la ora 19:00.

Claudiu Teohari (Teo) este prezentatorul Galei Premiilor Gopo 2024. Cine sunt vedetele așteptate pe covorul roșu luni, 29 aprilie?
...Escu de Tudor Mușatescu cu Pavel Bartoş în rolul principal - premieră la Teatrul Stela Popescu, pe 28 aprilie, la aniversare
Teatru și film 24 Aprilie 2024, 11:53

...Escu de Tudor Mușatescu cu Pavel Bartoş în rolul principal - premieră la Teatrul Stela Popescu, pe 28 aprilie, la aniversare

Pavel Bartoş va putea fi văzut în rolul titular din premiera cu ...Escu de Tudor Mușatescu a Teatrului Stela Popescu,...

...Escu de Tudor Mușatescu cu Pavel Bartoş în rolul principal - premieră la Teatrul Stela Popescu, pe 28 aprilie, la aniversare
AVANPREMIERA și PREMIERA spectacolului outdoor „FARFURIA” de Maria Manolescu, în regia lui David Alexandru Mușoiu
Teatru și film 23 Aprilie 2024, 14:10

AVANPREMIERA și PREMIERA spectacolului outdoor „FARFURIA” de Maria Manolescu, în regia lui David Alexandru Mușoiu

Teatrul Masca vă invită la sediul său din Bd. Uverturii Nr. 14, cu ocazia avanpremierei și premierei spectacolului outdoor...

AVANPREMIERA și PREMIERA spectacolului outdoor „FARFURIA” de Maria Manolescu, în regia lui David Alexandru Mușoiu
Raportul de gardă: Migrena, cel mai important factor de risc pentru accidentul vascular cerebral la persoanele tinere
Teatru și film 23 Aprilie 2024, 14:00

Raportul de gardă: Migrena, cel mai important factor de risc pentru accidentul vascular cerebral la persoanele tinere

Într-un studiu publicat în Circulation: Cardiovascular Quality and Outcomes , cercetătorii au ajuns la...

Raportul de gardă: Migrena, cel mai important factor de risc pentru accidentul vascular cerebral la persoanele tinere
Webdocumentarul Mândrie și Beton. După 10 ani a fost nominalizat la European Press Prize
Teatru și film 23 Aprilie 2024, 13:05

Webdocumentarul Mândrie și Beton. După 10 ani a fost nominalizat la European Press Prize

Anul acesta organizatorii au primit 800 de propuneri din peste 40 de țări europene , publicate inițial în 35 de limbi...

Webdocumentarul Mândrie și Beton. După 10 ani a fost nominalizat la European Press Prize
FOXFINDER de Down King,  o nouă premieră pe țară la Teatrul EXCELSIOR din București
Teatru și film 23 Aprilie 2024, 11:13

FOXFINDER de Down King, o nouă premieră pe țară la Teatrul EXCELSIOR din București

Teatrul EXCELSIOR - singurul teatru din București dedicat adolescenților și tinerilor adulți – anunță premiera...

FOXFINDER de Down King, o nouă premieră pe țară la Teatrul EXCELSIOR din București
Primul eveniment SFR 15: Spectacolul de teatru „Tatăl” Actorul Victor Rebengiuc revine la Iași
Teatru și film 23 Aprilie 2024, 07:19

Primul eveniment SFR 15: Spectacolul de teatru „Tatăl” Actorul Victor Rebengiuc revine la Iași

Organizatorii festivalului Serile Filmului Românesc (SFR) anunță primul eveniment al ediției aniversare cu numărul 15...

Primul eveniment SFR 15: Spectacolul de teatru „Tatăl” Actorul Victor Rebengiuc revine la Iași
Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București este co-organizator în Festivalul Internațional Shakespeare 2024, ediția   a XIV-a (16 – 26 mai)
Teatru și film 23 Aprilie 2024, 07:17

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București este co-organizator în Festivalul Internațional Shakespeare 2024, ediția a XIV-a (16 – 26 mai)

La 30 de ani de la prima ediție a Festivalului Internațional Shakespeare care aduce la Craiova cele mai mari nume ale regiei...

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București este co-organizator în Festivalul Internațional Shakespeare 2024, ediția a XIV-a (16 – 26 mai)
Ascultă live

Ascultă live

14:00 - 15:00
Știința 360
Ascultă live Radio România Cultural
14:05 - 15:00
REPORTERII ACTUALITATII
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
Acum live
Radio România Internaţional 2
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
14:30 - 15:00
TEATRU SCURT
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
11:03 - 15:00
Pulsul zilei
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța AM
Ascultă live Radio România Constanța AM
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru