Creierul este diferit de un supercalculator! - Peter Naur (1928-2016)

În discursul de recepție a Premiului Turing din 2005, cu tema Computing vs. Human Thinking, omul de știință danez considera subiectul ca fiind de importanță majoră și accentua asupra deosebirilor esențial opozabile dintre procesarea, oricât de sofisticată, prin mașină și gândirea umană.

Concluzia nu este deloc banală, nici lipsită de nuanțe sau posibile urmări. De exemplu, numeroșii adepți - pentru a nu-i numi de-a dreptul fanatici - ai inteligenței artificiale și-ar vedea idealurile limitate, fără consolarea lăsării generațiilor viitoare a creării „calculatorului-om”.

Câteva cuvinte despre eveniment: Premiul Turing, decernat anual de Association for Computing Machinery (ACM, SUA) este considerat Nobel al informaticii și este decernat unei persoane remarcabile prin contribuții „durabile și de importanță majoră pentru informatică”. Această maximă distincție poartă numele lui Alan Turing (1912-1954), om de știință sclipitor, activ atât în matematică și domenii conexe, cât și în biologie, psihologie și filozofie, considerat părintele informaticii teoretice și inteligenței artificiale. Prima decernare a Premiului Turing a avut loc în 1966, iar lista laureaților și realizărilor acestora jalonează dezvoltarea informaticii. Cititorul interesat poate găsi ușor online galeria portretelor premianților, ilustrativă în sine pentru „greutatea” personalităților.

În contextul acestui episod, sunt de remarcat preocupările pentru dezvoltarea limbajelor de programare (a comunicării, adică, între om și creația sa - calculatorul) și continua evocare a inteligenței artificiale, văzută ca „summum”, culme a posibilităților mașinii. Minți sclipitoare au înțeles că firescul și eficiența comunicării inter-umane - chiar tarate de frecventa beție de cuvinte sau aparenta slăbiciune computațională a creierului - sunt idealuri cel mult modelabile în definirea setului de instrucțiuni și sintaxei inteligibile mașinii. În marja miliardelor de operații și cicluri repetitive necesare pe secundă, eforturile s-au concentrat, pe bună dreptate, spre esențializarea și eficientizarea limbajelor de programare, constatându-se dificultatea creației (umane!) chiar începând cu nivelul de bază, zis limbaj-mașină.

Pentru tema episodului, comentariul de mai sus este, doar aparent, o paranteză la subiect; de fapt, explică extensiile aprofundate în biologie, psihologie, neurologie, chiar filozofie ale unor corifei ai informaticii.

Dacă Premiul Turing este privit ca Nobel al informaticii, să vedem și cine este laureatul din 2005.

Peter Naur (1928-2016) face parte dintr-un faimos grup danez de gândire influentă în IT, desemnat în branșă ca Școala de la Copenhaga. Capitala daneză și foruri științifice ale acesteia au fost leagănul, gazdele adolescentului, studentului, apoi omului de știință Peter Naur. De la pasiunea pentru astronomie, satisfăcută prin lecturi timpurii, aprofundate și frecventarea Observatorului din Copenhaga la studenția absolvită în doi ani, în loc de cinci, tânărul Naur afirmă o prodigioasă capacitate intelectuală. Alegerea celebrului King's College din Cambridge pentru urmarea cercetărilor în astronomie și nou-apărutul domeniu al programării calculatorelor, în anii 1950-1951, l-a plasat pe Naur în incubatorul a ceea ce va deveni Computer Science: mediul științific britanic de profil era populat de personaje de vârf, promotoare ale noilor tehnologii. La Cambridge, prin definirea unor metode noi de programare a EDSAC (Electronic Delay Storage Automatic Calculator) Peter Naur a reușit eficientizarea masivă, prin calitatea programării, a lucrului mașinii de calcul; mai mult, însă, a fost expus curentelor de idei propagate de filozofi și psihologi în lucrări precum notoria The Principles of Psychology a lui William James.

A urmat America tuturor posibilităților, cu întâlnirea pionierilor programării Howard Aiken (la Harvard) și John von Neumann (la Princeton). După doi ani, Peter Naur revine în Danemarca unde se stabilește și, la sfârsitul anilor '50, renunță la cariera în astronomie în care beneficia de excelentă reputație, pentru a se dedica ocupației non-academice pe atunci (!) a programării calculatoarelor. Devine implicat și productiv în definirea a ceea ce va fi limbajul ALGOL (ALGOrithmic Language) - obiectiv comun al mai multor grupuri de oameni de știință.

Peter Naur aduce, în anii 1960, programarea la nivel academic (a impus termenul Datalogy !) și, în deceniul următor, dezvoltă o controversă științifică metodologică de nivel major față de alt corifeu danez al domeniului - Edsger Dijkstra. În esență, era ciocnirea ideatică între un intuiționist - Naur și un formalist al programării - Dijkstra.

Cu astfel de preocupări, era aproape inevitabilă tangența, apoi imersia în filozofie, Petr Naur preluând concepte ale lui Karl Popper, Bertrand Russell și altora și aplicându-le în știința programării. Era efortul – cu totul semnificativ! - al încercării avansării într-un domeniu 100% construit de om, fundamental artificial, utilizând iluminări filozofice asupra vieții și societății.

Acest parcurs educațional, profesional și ideatic al lui Peter Naur a fost impregnat, mereu și gradual, de raportarea la psihologie - domeniu instrumental pentru dezvoltarea de către eminentul om de știință a unei teorii privind modul în care procesarea mentală se produce la nivelul neural, elementar deci, al sistemului nervos. Aceste concepte ale lui Peter Naur, rezonante azi, erau formulate în perioada 1990- 2010.

...și astfel, apare mai inteligibilă erezia din titlu: creierul prezintă diferențe esențiale, de neînlăturat, față de un oricât de super ...calculator !

Discursul de recepție al Premiului Turing din 2005 este un manifest de convingeri formate în 50 de ani pe tema contrastului între gândirea umană și procesul computațional. „Această orientare a activității mele - declară Peter Naur - și-a găsit finalitatea în cel mai recent rezultat - o descriere a sistemului nervos arătând clar că nu are nici o asemănare (sn. red.) cu un computer”.

Fraza este șocantă pentru mulți: idealul creierului electronic asemănător celui uman motivează, încă, oameni de știință, filozofi, artiști... cu toții convinși că neuronul echivalează cu o celulă de memorie, și că procesele psihice sunt reproductibile prin software. O copleșitoare producție de literatură, film, alte forme de media frisonează pe baza roboților umanoizi sau umanizați.

„Este o împrejurare ironică - declara Peter Naur - că rostesc discursul de recepție al premiului sub auspiciile Turing. În fapt, o parte a muncii mele despre procesare (computing) și gândirea umană a fost o critică explicită sau chiar respingere a ideilor unei contribuții marcante cunoscută drept Testul Turing ”.

Cu acea ocazie, Peter Naur reitera că o mare parte a zicerilor despre gândirea umană, activitatea și educația științifică sunt false (eronate) și dăunătoare înțelegerii funcționării acestora.

O astfel de poziționare fermă, critică și aspră față de adevărurile acreditate nu era ușor de acceptat pentru comunitatea mainstream. Un exemplu de respingere a paradigmelor imuabile a fost inspirat de filozoful, logicianul, gânditorul Betrand Russel (1872-1970) care a refuzat cauza ca problemă centrală în activitatea științifică. Preluând ideea, tânărul (pe atunci, astronom) Peter Naur a susținut că, în fond, astronomia nu era clădită pe cauze sau logică, ci pe descriere. Descrierea fenomenelor. Dumneavoastră ce părere aveți, stimați cititori sau ascultători?

Cu această perspectivă a valorii și productivității descrierii odată însușită, Peter Naur a contribuit determinant la statuarea, în anii 1960, a unui limbaj de programare esențial pentru timpul său - ALGOL (ALGOrithmic Language) caracterizat jurnalistic drept „cel mai influent limbaj de programare despre care n-ați auzit prea multe”. Iar Sir Tony Hoare (alt guru al informaticii) îl califica drept „o îmbunătățire peste majoritatea succesorilor săi” (!). Cu origini în 1950, ALGOL a constituit (precum alte lucrări de pionierat ale inteligenței tehnice umane) o realizare seminală, de însămânțare a terenului - în acest caz, al dezvoltării limbajelor de programare care au urmat. Impactul asupra acestora a fost profund. Dintre „descendenți” sunt remarcabili „C”, „Pascal” și „Ada”, cu sintaxe și structuri direct influențate de ALGOL. Peter Naur a fost editorul așa-numitului Raport ALGOL 60, care a rămas până azi (datorită și unui alt vizionar al programării - John Backus) standardul descrierii gramaticii limbajelor formale.

Acest subiect, al comunicării Omului cu Mașina, creația sa, a fost perceput drept crucial, încă de la începuturi. Cum este de așteptat, limbajele de programare au fost dezvoltate cu atenția spre matematici și limbajele naturale. Și, de la unul dintre cei câțiva „topografi” ai informaticii - Peter Naur - vine, la recunoașterea supremă a meritelor sale - acordarea Premiului Turing - concluzia că nu există nici o asemănare între sistemul nervos uman și memoria unui calculator !

O asemena concluzie reprezintă revolta (logică!) a lui Peter Naur față de „deturnarea” psihologiei (inevitabil conectată cu definirea limbajelor de programare) spre descrierea, politic corectă, a computerului: acesta din urmă ar „urma” viața mentală umană. Peter Naur plusează, chiar, calificând atitudinea de mai sus drept „ideologie”!

Studiile agregate ale formalizării, logicii și regulilor în descrierea funcționării gândirii au condus la apariția, în 1994, a unei cărți cu titlul „A ști și mistica logicii și regulilor”. Mistica - adică ascuns, inexplicabil pe cale rațională... așa percepea Peter Naur ultima instanță a cunoașterii umane ! Logica și regulile gândirii umane ar fi, în ultimă analiză, imposibil de emulat în proiectarea Mașinii!

Este remarcabil că asemenea idei eretice în religia civilizației tehnologice contemporane aparțin autorului unor contribuții fundamentale, durabile și unanim recunoscute în dezvoltarea limbajelor de programare. Om de știință emerit, convins de adevărul și profunzimea aserțiunilor sale, Peter Naur nu a ezitat să întrerupă, la mijlocul anilor '90, legăturile cu două prestigioase publicații de profil - Computing Reviews și Communications of the ACM - ultima aparținând chiar organizației care i-a decernat, zece ani mai târziu, premiul Turing! Motivul disensiunii a fost ilustrativ pentru dogmatismul, închistarea în idei a oficianților mainstream: savantului danez i-au fost refuzate articole critice față de tema (și confrați susținători ai) avansului, tranziției de la limbajul natural la cel mașină. Nu este singurul domeniu sau exemplu în care protecția tabuurilor științifice lucrează dogmatic; un episod al seriei Erezii Moderne va fi dedicat acestui fenomen, aparent uimitor.

Doar ca paranteză: Inteligența Artificială este un alt astfel de tabu al domeniului, în numele căruia sunt puse în joc resurse fabuloase. Așa-numita „Sophia” (Înțelepciune (!!)) - „femeia-robot” care a legat câteva fraze într-un interviu (și a primit cetățenia unui stat!) ori „campinonii mondiali” AlphaGo (Go) sau Deep Blue (șah) sunt considerați de majoritatea entuziastă ca mașini inteligente, în timp ce foarte puțini le văd doar ca (nici-măcar-super)performeri algoritmici.

Revenind la Peter Naur - acesta publică, în anii 1999-2000 ediții ale unei noi carți, cu titlul (din nou, inflamator) Dicționar anti-filozofic: gândire - vorbire - proces educațional. Era rezultatul și argumentarea convingerilor personale despre denaturarea psihologiei ca rezultat, parțial cel puțin, al influențelor filozofiei. Ideile-forte erau de natură să scandalizeze: Peter Naur concluziona, după analiza operelor unor filozofi marcanți, că aserțiunile acestora privind viața mentală sunt lipsite de susținere empirică, experimentală. Corolarul - că filozofia este o ideologie bazată pe presupuneri, dăunătoare științei și proceselor educaționale - conținea și argumentația descrierilor corecte ale vieții mentale și activității lingvistice, datorate psihologului William James, respectiv lingvistului Otto Jespersen - eminențe ale domeniilor respective, desconsiderați de filozofi.

Nu este deloc comun, ca un calculatorist să insiste în descrierea bazelor funcționării gândirii: O anatomie a vieții mentale umane - psihologie într-o reconstrucție neideologizată - încorporând teoria stării sinapselor (în descrierea - n.red) vieții mentale este titlul cărții lui Peter Naur, apărute în 2005. Era sinteza convingerilor autorului în teme precum obiceiul, fluxul gândirii, asocierea și însușirea (atent preluate de la mentorul său spiritual, psihologul și filozoful Wiliam James), completate cu contribuțiile proprii la obiceiurile de semnalizare și limbaj, gândirea creativă și generarea artistică. Încercarea modelării în hard și soft a acestor procese ale vieții umane ar friza, după Peter Naur, idealul donquijotesc al atingerii inteligenței artificiale. Inconștiența sau respingerea descrierilor corecte ale bazelor anatomice, fiziologice și psihologice ale formării gândirii nu ar lăsa (cunoscătorilor) nici măcar șansa luării în serios a pleiadei de roboți inteligenți din creația s.f.

Departe de a fi un anti-american, Peter Naur a identificat și respins ceea ce el numea American-psychology-enterprise - Întreprinderea psihologică americană a sfârșitului de mileniu: un conglomerat ideologizat, nelipsit din toate structurile dinamice și tem(p)ele dezvoltării societății. Problema, în concepția lui Peter Naur, nu era introspecția psihologică, ci stricarea prin erori, majoritatea ideologice, consacrată în dicționare specializate precum Oxford sau Penguin, a conceptelor psihologiei. Consecințele ar fi negative și complete: neclaritatea termenilor și eșecul justificării experiențelor de viață, activitatea psihoterapeutică devenită o escrocherie ignorată sau tolerată la nivel continental, diminuarea relevanței activității academice de profil care, după Peter Naur, s-ar dilua și irosi în confuze încăierări logice și experimente nerelevante pentru viața umană.

Contestarea vehementă a tabu-urilor modernității este - fapt notabil - însoțită de teorii alternative, ancorate în ape adânci ale gândirii unor iluștri întemetori: Peter Naur consideră Principiile psihologiei - lucrare din 1890 a lui William James - drept contribuție științifică supremă, la nivelul Philosophiae Naturalis Principia Mathematica lui Newton.

Bazat și pe studiul altor contribuți respectabile, Peter Naur elaborează Teoria stării sinapselor, pe care o pune în circulație în anul 2004. Aceasta presupune o înțelegere care depășește nivelul pregătirii prezentului episod; în esență, este identificat și teoretizat, la nivelul sinapselor, locul „plasticității” (după expresia autorului) sau maleabilității sistemului nervos, ca sursă a apariției unor trăiri fundamentale. Peter Naur elaborează propria-i descriere a sistemului nervos central, pe baza a trei elemente - sinapse, neuroni și noduri - și un număr de straturi. Posibila corespondență cu obiectele matematice numite grafuri este imediat sesizabilă, dar calitatea „modelatoare”, plasticitatea legăturilor-sinapse în geneza trăirilor nu este prezentă (fiindcă nu este posibilă) într-o Mașină Turing - esența oricărui computer.

Concluzia susținută de Peter Naur nu este negociabilă și instituie una din acele limite ale științei, deconcertante prin faptul că nu pot fi, rațional, depășite: pentru a descrie gândirea umană, este nevoie de ceva diferit, non-digital.

Erezie mai mare, în sfera pozitivismului științific pregătit să explice orice, acum sau în viitor... nu se poate imagina. Dacă nu sunteți un incontestabil guru al domeniului, aureolat de merite, aflat la vârsta înțelepciunii... nu încercați. Riscați să fiți exilat din orașul de vis al științei !

Redactor Florin Vasiliu