A (re)descoperit Columb America? (p1)

Cronicile spun că, în august 1492, navigatorul și exploratorul italian Cristofor Columb (1451-1506) pregătea plecarea, din sudul Spaniei, în călătoria către ceea ce avea să fie descoperirea neașteptată, formal-istorică a Americii.

Columb pornea convins că va deschide rute comerciale noi, către Orientul Îndepărtat, navigând spre vest, peste ocean. Traseele vremii – terestre și pe mare, îndreptate spre est - implicau costuri și riscuri considerabile.

Nici călătoriile pur exploratorii ale timpului nu erau ieftine; în schimb, temerari în căutarea faimei nu lipseau.

Ca și azi, finanțarea marilor proiecte era dificilă și condiționată de perspectiva beneficiilor strategice, între altele - economice.

Șase ani, se spune că i-au fost necesari lui Columb, să strîngă banii pentru expediție. Finanțatori i-au fost, în cele din urmă, regele Ferdinand și regina Isabela ai Spaniei.

Să nu scăpăm din vedere: premiza geografică era deja sfericitatea Pământului – realitate refuzată de dogme sau păstrată, timp de secole, de puținii care aveau acces la cunoaștere. Certificarea prin experiența călătoriei, a realității sfericității Terrei, ar fi fost de natură să destrame susținerile, frecvente și influente atunci (existente, încă, și azi!) - că Pământul ar fi plat.

Hărțile disponibile online radio-cititorului interesat figurează traseele călătoriilor lui Columb spre Americi (1492-1504), precum și întreprinderi mult mai timpurii. Astfel, sunt notabile colonizările țărmurilor din nord-estul Canadei de azi (și Groenlandei), încă de prin 1000d.Hr. de vikingi și presupusa redescoperire a zonei de Giovanni Cabotto, navigator și explorator tot italian, în 1497.

Columb a plecat în celebra sa călătorie la 3 august 1492 și a debarcat pe insula din arhipelagul cubanez pe care a numit-o San Salvador la 12 octombrie; după trecerea de Insulele Canare, navigația în necunoscut peste Atlantic a durat aproape două luni, până la regăsirea uscatului !

Explorarea, limitată, desigur, a ipoteticelor Indii, așa cum au fost identificate noile pământuri, i-a permis, totuși, lui Columb, revenirea triumfală, în 1493, cu aducerea unui „eșantion reprezentativ” promițător pentru amortizarea investiției, cuprinzând aur, plante exotice (la fel de prețuite în vreme precum metalul nobil) și un grup de nativi.

Finanțat în continuare de cuplul regal spaniol, Columb a mai întreprins, până în 1504, trei călătorii peste Ocean, toate profitabile în plan material pentru sponsori; a murit în 1506, la 55 de ani, relativ sărac, bolnav de o veche artrită agravată și aproape orb. Onorurile i-au fost refuzate, datorită stării psihice sever deteriorate, ce-l făcea imprevizibil – condiție incompatibilă cu aparițiile publice, cu atât mai mult în companii regale.

Menționarea de mai sus a vikingilor coloniști peste Atlantic este doar un exemplu pentru cunoașterea existenței unor teritorii cu mult înaintea creditelor oficiale contemporane. Într-un sens mai larg, ar fi eronată percepția că marile descoperiri geografice ale Evului Mediu s-ar fi datorat exclusiv eforturilor temerarilor exploratori ai vremii. Riscurile și meritele acestora nu sunt, desigur, contestabile, cu toate că motivele erau, adesea, mercantile; iar Columb nu a fost o excepție de la acestea.

În realitate însă, a existat un filon al cunoștințelor geografice și astronomice despre Terra, cu origini în antichitatea greacă și -se pare- încă și mai vechi.

Astfel, marele matematician Pitagora considera, încă în secolul al VI-lea î.Hr., Pământul ca fiind sferic (!), idee susținută, între alții, de Aristotel, două secole mai târziu. Acesta din urmă observase forma umbrei Pământului asupra Lunii, confirmându-se, astfel, informațiile izvoarelor din care s-au alimentat grecii antici.

Revenind la asumarea descoperirii Americii, să observăm că a fost, mai curând, o dispută din perspectivă europeană.

„Indigenii” - cei născuți în Indii, după cum erau considerați de Columb, erau, de fapt, populație nativă americană. Fie și doar aceștia „descoperiseră” America, înaintea lui Columb!

Dacă adăugăm existența milenarelor supercivilizații precolumbiene, ne vom apropia de realitatea, încă parțială, a schematismului istoric afișat pentru uzul și mândria europenilor: ai noștri au descoperit America!

Demitizarea călătoriilor lui Columb este una din benignele erezii moderne. Însă, în acele timpuri – sfărșitul secolului al XV-lea – admirația pentru temerarii navigatori și exploratori, era susținută, între altele, de percepția riscurilor: Pământul fiind considerat plat, expediționarii ar fi putut cădea, pur și simplu de pe el, când i-ar fi atins marginile!

În realitate, după cum am menționat, oameni învățați ai vremii știau despre sfericitatea Terrei, cel puțin din surse grecești de mare notorietate. Columb însuși deținea o copie a Geografieilui Ptolemeu, lucrare din timpul apogeului Imperiului Roman, elaborată cu 1300 de ani înainte de traversarea Oceanului. Ptolemeu, alături de Pitagora și Aristotel, deja amintiți, știa că Pământul e sferic.

De asemenea, existau lecturi obligatorii în universitățile medievale, care abordau forma Pământului. Una dintre aceste lucrări, Sfera, fusese scrisă prin anul 1200 și era cunoscută în Europa învățaților și puținilor discipoli ai acestora.

Pare, deci, plauzibil – Columb nu avea îndoieli că ar fi trebuit să atingă celălalt țărm al oceanului -declarativ Indiile- ci în privința a cât de îndepărtat ar fi putut fi acel țărm! Hărțile antice arătau uscatul european, parțial african și asiatic, bineînțeles fără Americi.

Povestea adaugă istoriei. Columb – se susține – a greșit subestimând raza Pământului și prin aceasta – lungimea și durata călătoriei peste ocean. S-a emis și ipoteza că „greșeala” ar fi fost intenționată, pentru creșterea încrederii în succes a celor care îi susțineau călătoria.

Este cert azi, că expediționarii columbieni nu au debarcat niciodată pe continentul nord-american, ci pe insulele care anunță America Centrală – Bahamas și Cuba. Ulterior, au explorat și coastele central și sud-americane.

Confuzia a fost mare în acei ani: Columb a crezut că a ajuns pe insule și pe continent al Indiilor. Trecut în neființă la puțin timp după renumitele sale călătorii, el nu acceptase că a debarcat, de fapt, altundeva nou, susținând până la sfârșit, cu toate semnalele contrare primite de la alți navigatori ai vremii, ipoteza atingerii, navigând spre vest, a Indiilor.

Creditându-l pe Columb ca prim european medieval care a pășit în America Centrală și de Sud, cine, atunci, a descoperit, pentru europeni, America de Nord?

Un pretendent serios al sfârșitului de veac XV a fost sus-amintitul navigator venețian Zuan Chabotto (care a și comunicat cu Columb, revendicându-și descoperirea). Chabotto anunța că a atins pământul nord-american în 1497, cu un an înaintea debarcării lui Columb oriunde pe continent. Chabotto debarcase pe teritoriul care a păstrat peste timp numele Newfoundland.

De notat sunt indiciile competiției acerbe în revendicarea descoperirilor de ținuturi noi, a primilor pași pe acele pământuri, ca preambul pentru susținerea drepturilor teritoriale de către statele care îi finanțau pe exploratori. Astfel, amintitul Zuan Chabotto a devenit în lumea anglofonă John Cabot, prin faptele că a avut Anglia ca bază de pregătire a expediției, industriași din Bristol ca finanțatori și pe însuși regele Henric al VII-lea ca semnatar al unui brevet de descoperitor al Lumii Noi.

Dar, un istoric italian contemporan – Francesco Guidi-Bruscoli – a redeschis disputa primatului atingerii Americii de Nord. El a descoperit că banca din Anglia care îl finanțase pe Cabot avea, de fapt, acționariat italian. Astfel, fără miză reală azi, laurii europeni ai descoperirii Americii de Nord se întorceau de la englezi la italieni.

...Până la anunțul, făcut în 1966, de către d-na Alwyn Ruddock, om de știință englez, privind existența unei scrisori către Columb, datate 1498, a negustorului englez John Day, care activa în Spania. Acesta scria că, încă înaintea călătoriei lui Cabot din 1497, alți navigatori englezi, rămași anonimi, atinseseră, prin 1470, coasta estică a Americii de Nord.

S-a păstrat un fragment semnificativ din scrisoarea lui John Day către un „Lord-Mare Amiral” spaniol, presupus a fi fost Columb. Fragmentul conține un raport asupra expediției lui John Cabot din 1497, cu mențiunea încrederii în „faptul că pământul găsit de oamenii din Bristol este continental”. Admirabila scriitură poate fi vizionată pe net de radio-cititorii interesați.

În disputa italiano-engleză au intervenit și cercetătorii scandinavi. Examinând legendele nordice, aceștia au detectat indicii ale navigației vikingilor către America de Nord.

Vikingii – este confirmat azi prin descoperiri arheologice – au debarcat în Groenlanda și colonizat cel puțin coasta sud-vestică a marii insule. Pare, deci, plauzibil că ar fi avut capacitatea să se aventureze încă spre vest, spre continentul nord-american.

La începutul secolului al XX-lea, profesorul Gustav Storm, de la Universitatea Christiania din Oslo, a furnizat dovezi ale apropierii navigatorilor nordici de coasta canadiană, aceștia numind, în acele timpuri: Markland - sudul Labradorului, Hellulland – Insula Baffin, Vinland – asimilat cu Noua Scoție.

Un personaj nordic deopotrivă istoric și legendar a fost, în acest context al descoperirii lumii, Leif Erikson (970-1020).

Navigator temerar și misionar creștin, Erikson fusese trimis de regele norvegian Olaf I-ul către coloniștii din Groenlanda, pentru orientarea (în fapt, creștinarea) credinței acelora. În cel puțin unul din drumurile de întoarcere, Leif Erikson a fost nevoit să se abată mult de la traseul normal, având astfel posibilitatea observării peninsulei numită azi Noua Scoție, situată în extremitatea de sud-est a Canadei.

Este remarcabil, chiar uimitor cum, în zorii explorării lumii, navigatorii au reușit să parcurgă mii de kilometri pe oceane folosind nave, instrumente și -mai ales- cunoștințe aflate, încă și azi, la baza pregătirii de profil. Păstrarea unui filon esential de „know-how” după apusul fabuloasei antichități face Evul Mediu timpuriu cu atât mai interesant!

Episodul următor dedicat (re)găsirii Americii va conține elemente ale fascinantului filon arab al cunoașterii geografice și astronomice a Terrei, precum și câteva remarcabile referințe cartografice dinaintea călătoriilor lui Columb.

Redactor Florin VASILIU