În perioada 29 martie – 2 aprilie, emisiunea „Vorba de cultură” se ocupă de arta contemporană, alături de invitatul său: CĂLIN DAN
29 Martie 2021, 06:29
Călin Dan este artist, critic de artă, curator şi muzeograf. A fost redactor-şef al revistei ARTa (1990-1994) și director artistic al Centrului Soros pentru Artă Contemporană (1992-1995). Co-fondator al Departamentului Foto-Video (1995) de la UNARTE, unde este și profesor invitat.
Încă din 1990, împreună cu Iosif Király şi Dan Mihălţianu, a fondat grupul subREAL. A avut numeroase expoziții personale, cele mai recente fiind la Switch Lab - „Zgomotul imaginii” (2020), „Autorul colectiv” (2019) – și SAC - „Alzheimer” (2019). A participat la multe expoziții de grup, festivaluri internaționale de film și bienale de artă; a susținut conferințe, ateliere de creație și performance-uri. Unul dintre proiectele sale, „Arhitectura emoțională”, a străbătut lumea între 2003-2014 și a rămas consemnat în patru volume tipărite.
A obținut Premiul Special pentru noile media la Festivalul Internațional de FIlm de la Split (2000), Marele premiu la Videonale 9, Bonn (2001), precum și Premiul pentru critică al UAP (1991, 2018).
Cu o experiență curatorială care se întinde pe patru decenii, Călin Dan este, din 2014, Director general al Muzeului Național de Artă Contemporană (MNAC) – instituție care împlinește, în acest an, două decenii de existență.
Ascultați-l pe Călin Dan în emisiunea „Vorba de cultură” (Radio România Cultural) de luni (29 martie) până vineri (2 aprilie), între orele 12:00-12:30.
Realizatoare, Ema Stere.