Vocile memoriei: Prin fumurile (literare) ale cafenelelor Bucureștiului interbelic

Pentru unii, cafeneaua ținea loc de Academie, este butada academicianul Victor Eftimiu, și el, în tinerețe, frecventator al cafenelelor și teraselor cu artiști ale Bucureștiului interbelic.

Loc de întâlnire al scriitorilor, pictorilor, actorilor, politicienilor, mai mari sau mai mici, scenă de lansare a epigramelor și calambururilor, unde însă, uneori, aveau loc și înfruntări fizice, cafeneaua este definitorie pentru boemă, cel puțin pentru o parte a ei. Căci boema cu ștaif prefera cafenelele mai spălate, precum Capșa, unde se aduna și protipendada epocii, pe când boema care ucide - cu cuvintele lui Mateiu I. Caragiale - își făcea veacul la crâșmele și birturile ieftine.

Capșa, Corso, Cafe de la Paix, sunt cele pe care le evocă la Vocile memoriei câțiva dintre scriitorii care au petrecut acolo ore, zile, ani din tinerețea lor. Ne vom desprinde din fumurile de tot felul și din pânzele alcoolurilor - ”ca pânzele alcolului în ceașcă”, scria Ion Barbu în poemul lui că se ploconea păunul - ne vom desprinde deci din atmosfera cafenelelor de altădată și vom merge la un cenaclu școlar împreună cu autorul Pățaniilor soldatului Neață, Neagu Rădulescu, apoi la un altul universitar, ce împrumutase numele celui creat de Maiorescu, cenaclul Junimea, și care funcționase înainte de acela coordonat de Ovid. S. Crohmălniceanu.