Cosmin Perța:” Personajele mele încearcă să înțeleagă care sînt înțelesurile mai mari, dincolo de ceea ce putem vedea sau putem atinge superficial”

14 Aprilie 2025, 02:18
”Pînă la urmă toate personajele mele sînt luate, sînt duse de vîltoarea propriilor existențe, de propria lume, dar, de cele mai multe ori, încearcă să înțeleagă ce animă, de fapt, valul acesta care vine și ia totul în calea lui, care sînt pînă la urmă înțelesurile mai mari, dincolo de ceea ce putem vedea sau putem atinge superficial. Sînt mereu personaje care caută o zonă de profunzime, chiar și în cele mai incoerente și mai ilogice acțiuni, fie ale lor, fie ale celor din jur. Și cred că asta e o temă importantă pentru mine, deoarece căutarea asta a fost una reală pentru mine ca persoană. Întotdeauna am încercat să înțeleg ce se întîmplă cu mine în tot angrenajul social în care trăiesc, mi-am pus mereu problema predestinării, dacă există sau nu există, a liberului arbitru, a tuturor acestor lucruri mărunte. Poate că e mai liniștit să duci o viață în care să nu-ți pui atîtea întrebări, dar cred că odată ce adresăm aceste întrebări, chiar dacă nu găsim răspunsurile, pentru că răspunsurile sînt foarte greu de găsit, reușim să trecem dincolo de pînza înșelătoare a superficialului și a suprafeței realității. Și cumva să intuim mai mult lumea înconjurătoare.”