Noaptea Cărților Deschise 2025: De Ziua Internațională a Cărții, Editura Litera îți propune un #RăsfățLiterar (ediție online&offline)

17 Aprilie 2025, 16:29
Noutățile 2025:
- Începând cu 22 aprilie, ora 19.00, exclusiv pe litera.ro dăm startul #Răsfățului literar: la orice comandă plasată se primește gratuit plicul de cafea savuroasă la Ibrik oferit de prietenii de la 5 to go.
- Promoții: reduceri de până la 90% și un kit-cadou format din 3 cărți semnate de maestra thrillerului Agatha Christie la cumpărături de peste 299 lei.
- Miercuri, 23 aprilie, ora 19.00: Un Maraton de lectură în inima Bucureștiului alături de Laura Nureldin, Marcela Motoc, Ioana Bâldea Constantinescu și Andrei Ciobanu. Loc de desfășurare: Cafeneaua 5 to go Parcul Carol (Bd. Mărășești nr.2B).
Și în acest an, Editura Litera vă invită să participați la Noaptea Cărților Deschise, cel mai mare eveniment de încurajare a lecturii organizat în România cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții. A treisprezecea ediție aduce multe surprize cititorilor din București și din toată țara: cadouri speciale, reduceri atractive, promoții de neratat pe litera.ro, un maraton de lectură într-un nou hotspot al iubitorilor de carte din București și o ediție specială online a Clubului de Carte Litera – toate menite să ofere iubitorilor de carte un moment de răsfăț literar.
De Noaptea Cărților Deschise îți bei cafeaua cu aromă de poveste
Începând de marți, 22 aprilie, ora 19.00 siteul editurii a pregătit reduceri de până la 90% la majoritatea cărților din oferta editorială. Romane premiate, cărțile senzație ale comunității BookTok, volume esențiale despre lumea de azi, albume de colecție sau cele mai recente apariții ale scriitorilor români pot fi achiziționate la prețuri speciale. Reducerile vin însoțite de un deliciu aromat: la fiecare comandă, indiferent de valoare, vom oferi gratuit un pachet de cafea la Ibrik marca 5 to go, pentru că definiția răsfățului literar include pe lângă o carte spectaculoasă și o cafea pe măsură.
În plus, la orice comandă de peste 299 lei am pregătit un kit literar cadou: o cană cu ilustrație de artista vizuală Mura – perfectă pentru a savura băutura favorită, un pachet de cafea la Ibrik și trei romane semnate de Agatha Christie, cea mai îndrăgită autoare de romane polițiste: Și din zece n-a mai rămas nici unul, Cei cinci purceluși și Răul sub soare.
Maraton de lectură din romanul senzație al primăverii: „Chirurgul“ de Leslie Wolfe
Ediția 2025 vine cu eveniment cu totul special pentru cititorii din București. Miercuri, 29 aprilie de la ora 19.00 sărbătorim împreună Noaptea Cărților Deschise cu un eveniment atent pregătit pentru o oferi experiența unui răsfăț literar complet.
Pentru că o pereche mai potrivită ca cea dintre cărți și cafea e greu de găsit, dăm întâlnire publicului la un maraton de lectură în cafeneaua 5 to go Parcul Carol (Bulevardul Mărășești 2B). Alături de naratorii Laura Nureldin, Marcela Motoc, Ioana Bâldea Constantinescu și Andrei Ciobanu citim din romanul „Chirurgul“ de Leslie Wolfe cea mai nouă și electrizantă apariție din colecția Buzz Books, în timp ce ne bucurăm de o cafea delicioasă.
Editura Litera propune o poveste captivantă, care a cucerit deja inima cititorilor din toată lumea, prietenii de la 5 to go oferă o atmosferă primitoate și o cafea aromată iar cei patru naratori vor oferi un spectacol-lectură memorabil.Toți participanții vor primi gratuit romanul „Chirurgul“ de Leslie Wolfe iar suprizele pregătite publicului nu se vor opri aici! Accesul la eveniment este gratuit, în limita locurilor disponibile și doar în baza unei rezervări anticipate, completând formularul aici.
Aniversare Comunitatea cititorilor Litera și o ediție specială a Clubului de Carte Litera cu Marius Constantinescu.
Noaptea Cărților Deschise 2025 marchează aniversarea de un an a grupului de Facebook Comunitatea cititorilor Litera, un spațiu virtual care a devenit loc de întâlnire pentru peste 3300 de membri reuniți de pasiunea pentru lectură. veți S-au legat prietenii, s-au împărtășit povești, recenzii, prilej pentru discuții înflăcărate și recomandări utile pentru fiecare în călătoria sa literară. Le suntem recunoscători cititorilor din Comunitate pentru fiecare pagină citită și pentru feedbackul util și pentru căldura cu care ne-au înconjurat.
Vom celebra acest moment alături de cititorii din toată țara printr-o ediție specială a Clubului de Carte Litera găzduit de Marius Constantinescu. Întâlnirea se va desfășura online, prin zoom, iar miercuri, 23 aprilie de la ora 19.00, în tandem cu maratonul de lectură desfășurat în București. De data aceasta tema clubului de carte nu va avea ca subiect o carte ci se va desfășura în jurul conceptului de #RăsfățLiterar. Îi îndemnăm pe cititori să ne împărtășească care sunt bucuriile lor livrești și cum acest lucru face parte din viața lor: care sunt cărțile favorite, ce autori preferați se află în topul lor personal, ce genuri literare care merită mai multă atenție. Mai multe detalii despre participare puteți afla aici.
Pasionații din întreaga lume sărbătoresc în fiecare an, pe 23 aprilie, Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor, eveniment organizat de UNESCO cu scopul promovării lecturii, publicării cărților și a drepturilor de autor. În România, marcăm împreună această zi, prin Noaptea Cărților Deschise.
După 13 ediții consecutive, Noaptea Cărților Deschise este la ora actuală cea mai mare campanie de încurajare a lecturii din România, un eveniment prin care dorim să atragem atenția asupra importanței cititului, mai ales în rândul tinerilor. Fiecare cititor câștigat este un pas către o repoziționare favorabilă a țării noastre pe harta culturală europeană.
Grupul Litera este unul dintre principalii actori de pe piața de carte din România, având o prezență puternică în editarea de carte, comercializarea de papetărie, rechizite și mobilier școlar. Printr-o strategie orientată spre dezvoltare și inovație, grupul își extinde constant gama de produse și servicii, adaptându-se la nevoile clienților și oferind acces modern la conținut editorial de calitate.