Povestiri din studioul artelor Sâmbătă 16 Decembrie ora 21 Realizator Magdalena Tara Invitat special Conf. univ. dr. Nicolae Poiană, Medic primar Obstetrică - Ginecologie, Doctor in științe medicale
16 Decembrie 2023, 07:40
Conferențiar Universitar Doctor Nicolae Poiană, Medic primar Obstetrică – Ginecologie, Doctor în Științe Medicale are o experiență de peste 40 de ani de activitate în această specialitate. Mai exact, asta înseamnă peste 9000 de nașteri și 8000 de intervenții chirurgicale ginecologice.
Printre cele mai importante competențe și supra-specializări pe care le-a dobândit de-a lungul anilor se numără: colposcopie, laparoscopie, histeroscopie, ecografie obstetrică - ginecologie, fertilizare in vitro - o abordare completă a chirurgiei ginecologice, de la tehnici endoscopice, la chirurgia oncologică ginecologică.
Activitatea didactică și științifică a ocupat o parte importantă din parcursul sau profesional. Aceasta s-a materializat în articole, monografii și numeroase participări la tratate de chirurgie.
Conf. univ. dr. Nicolae Poiană este membru fondator al unor societăți medicale de renume, printre care: Societatea Română de Obstetrică – Ginecologie, Societatea Română de Menopauză, Societatea Română de Urologinecologie, Societatea Română de Medicină Reproductivă și Societatea Română de Endocrinologie Ginecologică, Societatea Română de Medicină Materno Fetală, Societatea Română de Neuropsihoendocrinologie.
Un proiect important a fost și cel în care, ca parte din echipa română de negociatori cu Comunitatea Europeană conf. univ. dr. Nicolae Poiană a susținut dreptul la echivalare a studiilor și libera circulație a medicilor și asistenților medicali în spațiul comunitar.
Infertilitatea și fertilizarea in vitro
“Societatea actuală pune – și pe bună dreptate – femeile alături de bărbați în viața socială și profesională. Din păcate cronometrul biologic le merge într-o singură direcție și nu poate fi oprit. Realizează dintr-odată la un moment dat că împlinite, din toate punctele de vedere, unele dintre prietenele, fostele colege, vecine, au câte unul-doi copii alături asupra cărora își revarsă instinctul de neegalat – cel matern.
Renunță la metodele contraceptive, devin mai preocupate de “cum să devii mămică” și după mai multe luni, uneori chiar ani, solicită o consultație la ginecolog. Dacă acesta identifică ostare patologică, evident o tratează dar de obicei întâlnirea se termină cu cuvintele – “Doamnă, sunteți sănătoasă, mergeți liniștită căci se va întâmpla.”
Uneori se întâmplă așa. Dar de cele mai multe ori, consumarea nerestrictivă a relațiilor intime ale unui cuplu, mai mult de 6-12 luni, fără apariția unei sarcini, are o cauză.
În infertilitate, se caută o cauză – sau mai multe – nu un vinovat - cauze care să fie înlăturate și să ajute cuplul să-și împlinească visul. În această situație, când patologia necunoscută a fost înlăturată (fibroame, patologie a mucoasei uterine, patologia colului uterin, ovariană, inflamatorie pelvică, afecțiuni cu transmitere sexuală etc.) intervine rolul specialistului în reproducere umană asistată.
Pentru stabilirea unei cauze, începem cu investigarea a 4 mari puncte de interes și investigare prin procedee și metode specifice:
- corecta funcție ovariană, inclusiv rezerva ovariană în celule reproductive.
- funcția și structura normală a trompelor uterine
- structura mușchiului uterin și a cavității uterine care trebuie să fie aptă pentru primirea șifixarea unui embrion.
- calitatea plasmei seminale, din punct de vedere reproductiv.
Toate acestea pot fi evaluate corect numai de un ginecolog cu supra-specializare în reproducere umană asistată, datorită complexității procesului și a principiilor terapeutice specifice. Fertilizarea in vitro este în acest moment cea mai eficientă tehnologie de reproducere asistată și pune la un loc o mulțime de proceduri complexe cu scopul de a ajuta cuplurile infertile să aibă o un copil.“ Conf. Univ. Dr. Nicolae Poiană