Răzvan Luțac, în podcastul Cronicari Digitali, despre încotro se îndreaptă sportul în România și nu numai
21 Noiembrie 2024, 11:00
Cel mai popular podcast cultural românesc, Cronicari Digitali, revine la Radio România Cultural, în fiecare joi, în emisiunea „Orașul vorbește” cu un nou sezon de interviuri de colecție. Explorăm împreună nu doar subiecte culturale, ci și fenomenele efervescente ale pop-culturii, alături de tainele arhitecturii și istoriei. Ascultătorii vor călători în timp și spațiu pentru a înțelege cum aceste elemente fundamentale modelează societatea de azi.
Într-un nou podcast Cronicari Digitali, jurnalistul sportiv Răzvan Luțac discută cu Diana Popescu și Răzvan Moței despre sport și diversele lui fațete. Se aduc în discuție mutările strategice ale anului, marile minusuri românești și marile controverse care au depășit granițele.
Podcastul Cronicari Digitali, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național și susținut de Ordinul Arhitecților din România din Timbrul de arhitectură, oferă săptămânal un nou episod în premieră, joia, pe YouTube (https://www.youtube.com/@CronicariDigitali) si platformele de streaming audio, iar între orele 9 – 11, va putea fi ascultat în rubrica dedicată de la radio.