Idei în nocturnă - Pagini de Istorie: România-Turcia, relații diplomatice (1938-1944)

Vom vorbi în această seară despre conținutul unui volum de documente apărute la editura Cavallioti, într-o ediție semnată de istoricul și diplomatul Dumitru Preda, invitatul nostru. O lucrare în care este privită istoria unor ani dramatici pentru regiunea balcanică și pentru întreaga Europă, din perspectiva relațiilor diplomatice între România și Turcia.

Seria de documente diplomatice publicate se deschide cu cele emise imediat după moartea părintelui fondator al Turciei moderne, Mustafa Kemal Ataturk (10 noiembrie 1938) și se încheie cu rapoarte ale diplomaților români acreditați la Ankara în august 1944, când România se afla în pragul ieșirii din război, iar soarta Germaniei naziste era pecetluită. Perioada scursă între aceste date este una dintre cele mai dramatice.

Citind documentele, dar și edificatoarele note de subsol care le însoțesc, urmărim mai întâi eforturile româno-turce pentru a coagula o atitudine concertată de rezistență a țărilor semnatare la 9 februarie 1934, a Pactului Înțelegerii Balcanice în fața unor potențiale agresiuni ce păreau din ce în ce mai probabile. O politică de rezistență la care se dorea cooptarea unor alte țări cu interese comune. În perioada desfășurării celei mai mari conflagrații militare din istorie, mai ales după ce la conducerea României ajunge generalul - apoi mareșealul Ion Antoneascu - marchează o despărțire a intereselor și acțiunilor, inclusiv diplomatice, ale celor două state.

Aflăm, de pildă, că în anii 1938- 1939, Turcia se arăta tranșantă în hotărârea de a respecta Pactul Înțelegerii Balcanice. Astfel, liderii turci afirmau că, în cazul unui atac al Germaniei asupra României, Turcia ar ajuta imediat țara noastră. Ministrul turc al Afacerilor Străine afirma clar: „La orice apel al României Turcia va răspunde: prezent”. Sondată de Marea Britania în aceeași eventualitate, răspunsul Poloniei a fost negativ. Liderii de la Varșovia s-au exprimat că tratatul încheiat cu România nu implica angajarea Poloniei alături de România decât în cazul unei agresiuni rusești.

Documente diplomatice trimise de la Ankara către București informează despre pretențiile teritoriale ale Bulgariei și Ungariei, despre reacția Turciei la decizia guvernelor de la Londra și Paris de a garanta frontierele Greciei și României, despre tratativele și acordurile semnate de Turcia cu Marea Britanie și mai târziu cu URSS.

Sunt făcute referiri interesante la discuția dintre Ismet Inonu, presedintele Turciei și regele Carol II cu prilejul scurtei lor întrevederi de la Istanbul, 14 august 1939. Atunci suveranul României spunea, referindu-se la relațiile noastre cu URSS, că „Nu teama față de bolșevism este piedica unor raporturi mai bune - căci în 1918 armata română, deși vecină cu armata rusă bolșevizată, nu s-a contaminat deloc - ci experiența trecutului, care ne arată că, de câte ori românii au fost aliații rușilor și au colaborat cu dânșii, totdeauna au fost înșelați și au avut de suferit amputări teitoriale.”

Sunt multe momente ale istoriei dramatice a acelor ani în legătură cu care documentele publicate oferă perspective inedite și interesante. Iată doar câteva dintre cela asupra cărora vom stărui pe parcursul discuției noastre, arbitrajul de la Viena, semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, venirea la putere a generalului Ion Antonescu, cum se vedea la Ankara participarea României la războiul împotriva URSS, relațiile Turciei cu URSS dar și cu aliații occidentali, asteptări și confirmări în urma întâlnirilor de la Tehran și Cairo etc.

Pe tot parcursul acestei perioade, Turcia, slab pregătită militar, cu experiența tragică a participării la Marele Război, cu dorința sinceră de a evita o nouă angajare într-o confruntare a cărui învingători i s-au părut la început greu de detectat, aflată sub eterna amenințare rusescă privind statutul Strâmtorilor, a incercat si a reușit o politică de balans între forțele aflate în război. Ultimul document inserat în volum, raportul lui Alexandru Cretzianu, ministrul plenipotențiar al României la Ankara, adresat lui Mihai Antonescu, subliniază clar cum se vedea în Turcia finalul războiului: „Se socotește aici că oricare ar fi manevrele politice sau strategice pe care le va înceca Germania, ea nu are nicio șansă a încheia pace separată în Apus sau în Răsărit.”

Așadar, vă invităm să privim împreună istoria unor ani dramatici din prisma unor documente diplomatice ce depășesc percepția, oricum interesantă și ea, a relațiilor româno-turce într-o epocă marcată de perspectiva și drama războiului.