Idei în nocturnă - Pagini de Istorie: Drumul spre război. Ascensiunea nazismului și reacția puterilor democratice. Invitat: dr. Ottmar Trașcă

„Mare sărbătoare. Acolo jos oamenii sunt în tumult...Sosesc torțele. Interminabil. Până la 10. La Kaiserhof. Apoi la Cancelaria Reichului. Pâna la 12. Inepuizabil. Un million de oameni s-au pus în mișcare. Bătrânul primește onorul celor care marșăluiesc în fața sa. Hitler în clădirea vecină. Renaștere!”

Cu aceste cuvinte descria Goebbels, la radioul de stat, marea manifestație de bucurie ce cuprinsese țara la 30 ianuarie 1933. Adolf Hitler devenise Cancelar al Reichului. Germania intra în umbra zvasticii. Reichul „milenar” avea să dureze însă…doar 12 ani. Dar cu ce costuri pentru germani și pentru întreaga umanitate? O experiență îngrozitoare pe care omenirea a plătit-o cu sânge și lacrimi.

Cum s-a ajuns în acest punct? Cum a intrat poporul german „în orbita unui soare fals”- așa cum plastic numea George Enescu această evoluție pentru mulți surprinzătoare? Cum au reacționat atât de timid și neconcludent puterile democratice ale lumii la o amenințare care pare acum ușor de descifrat? În ce a constat forța de convingere cu care Hitler și-a câștigat poporul și a reușit să-i înșele pe multi oameni politici străini cu o retorică pacifistă dublată de o politică evident agresivă. Iată câteva mostre ale manipulării și ale efectelor ei în plan extern.

Lordul Rothermere, magnatul presei britanice îi scria lui Hitler în 1938, după ce acesta declarase că în afară de regiunea Sudetă nu are alte pretenții de la Cehoslovacia: „ dragul meu Führer, toată lumea din Anglia este profund impresionată de soluția pacifistă pe care ați găsit-o în problema cehă…Frederich cel Mare era déjà o personalitate uriașă. Salut steaua Excelenței Voastre, care nu a încetat să urce”. Am citat din excelenta lucrarea lui Eric Branca, „Nu vreau război! Interviurile uitate ale lui Hitler (1923- 1940)”. Din aceeași lucrare, iată alte citate edificatoare din interviurile acordate de Hitler presei internaționale pe parcursul anilor `30:

„Sunt insultat, spunându-se mereu că vreau război. Oi fi nebun? Război? Dar el n-ar rezolva nimic. N-ar face decât să înrăutățească starea lumii. Ar aduce sfârșitul raselor care reprezintă elitele și, în curgerea epocilor, ar instala pe continentul nostrum bolșevismul”.

„Atât cât ține de Germania, vă pot asigura că nu va fi război. Țara mea a plătit suficient pentru a cunoaște, mai bine decât multe țări, consecințele teribile ale unui conflict. Și cei mai mulți dintre membrii guvernului meu împărtășesc această experiență. Ei știu că războiul nu este o aventură romantică, ci dimpotrivă o catastrofă atroce. Este și convingerea mișcării național-socialiste : un război nu ar folosi nimănui și ara duce ruia tuturor”.

„Dacă reușesc apropierea franco-germană așa cum vreau, aceasta ar fi o rectificare demnă de mine! Rectificarea mea o voi înscrie în marea carte a Istoriei; Sunt insultat, spunându-se mereu că vreau război. Oi fi nebun? Prioritatea mea este, mai mult ca niciodată să pun capăt psihozei războiului; Ce om de stat ar putea, astăzi, să vizeze o cucerire tertorială prin intermediu unul război?; Este puțin ridicol să spoi că germanii nu sunt liberi”.

Ce lideri s-au lăsați păcăliți de această retorică puternic contrazisă de fapte? Poate Chamberlain și Daladier, cu siguranță nu Churchill. Iar despre impresia pe care și-o formaseră Roosevelt și Stalin, sperăm să putem nuanța pe parcursul emisiunii.

L-a sedus însă, de pildă, pe colonelul Josef Beck, atotputernicul Ministru de Externe al Poloniei. Evocând o întânire cu omologul său polonez cu câteva săptămăni înainte de începerea războiului, Grigore Gafencu consemnează în cartea sa „Ultimele zile ale Europei”: „Pretindea a fi avut încredere deplină în cuvântul cancelarului german: Încrederea mea, îmi declarase el pe atunci - primăvara lui 1939 - se întemeiază pe o profundă experiență. Începând din 1935 , toate explicațiile pe care Hitler a binevoit să mi le dea au fost juste și adevărate. Am vorebit cu el de la om la om, de la soldat la soldat; și-a ținut întotdeauna angajamentele asumate; nu m-a înșelat niciodată până astăzi. Când i-am spus că și Benes primise asigurări nu odată înainte de a fi lovit mi-a răspuns oarecum iritat: „nu este același lucru. Cehoslovacia mi-a părut întotdeauna a fi o caricatură a Austriei Habsburgilor. Totul era impropriu și provizoriu în acest stat.”...M-am despărțit de el luând cu mine imaginea tulburătoare a unei ființe încăpățânate, care luptă împotriva destinului”.

Același important diplomat român ne-a lăsat și un portret nuanțat al lui Hitler pe care l-a întâlnit tot în ultimele zile de pace euroropeană și mondială: „Nimic la el nu părea ieșit din comun. Culoarea ochilor, timbrul vocii erau la fel de șterse și nu stârneau nici tulburare, nici confuzie...Manierele sale, dimpotrivă erau de o agreabilă simplitate; era lipsit de orice emfază și știa să fie extrem de politicos... Când, ca urmare a unei formule sau unei idei, se încălzea suficient pentru a se dezlănțui, sunetul vocii sale și mai ales sensul cuvintelor sale, alegerea argumentelor , înlănțuirea gândurilor sale părau că se află într-o stranie armonie cu o forță invizibilă care îl înconjura. Atunci devenea un demagog în sensul antic al cuvântului, adică un om care împrumută vocea sa mulțimii și prin intermediul căruia mulțimea vorbește. Personalitatea lui căpăta o forță misterioasă, un vuiet prelungit la infinit îi însoțea discursul și miracolul se înfăptuia: în spatele lui simțeai prezența unei dubluri - a unei dubluri colective: „masa”, mulțimea nenumărată, poporul - și, discursurile sale căpătau alura unei mari armate în marș. Ideile sale erau valoroase mai degrabă prin greutate decât prin calitate; dacă mulțimea ar fi avut o singură voce pentru a se exprima, ea ar fi ales argumentele lui, ar fi utilizat formulele lui și ar fi vorbit ca el. El era omul-mulțime, sortit să unească o mie de idei mediocre și adesea vulgare într-un torent irezistibil”.

Vom încheia această succintă introducere a temei despre care vom discuta în emisiunea de astăzi citând diagnosticul celebrului psiholog Ernst Jung, care spune că Hitler „este portavocea care amplifică murmurul inaudibil al sufletului german până la punctul în care acesta se poate face auzit de urechea conștiinței germane. Este primul om care le spune tuturor germanilor ce gândesc și ce resimt în mod inconștient despre destinul german, mai ales de la înfrângerea în Primul Război Mondial...Puterea lui Hitler nu e politică, este magică.” Același mare psiholog remarcă însă că „dacă Hitler este oglinda inconștientului german, el nu este suportul vreunei proiecții pentru un non-german.”

Vă invităm să urmăriți o emisiune în care vom vorbi despre istoria dramatică a anilor ce au urmat preluării puterii în Germania de către Hitler, cu intenția de a face posibile analogii cu evenimente care preocupă lumea în zilele noastre.