Idei în nocturnă. Diaspora - Invitatul ediției este fizicianul, filosoful, profesorul și scriitorul Basarab Nicolescu
06 Aprilie 2017, 09:24
Invitatul ediției din această seară este fizicianul, filosoful, profesorul și scriitorul Basarab Nicolescu, aniversat recent (la 25 martie a.c.) pentru împlinirea vârstei de 75 de ani - ”doar un prag biologic, nu o vârstă mentală”, după cum singur mărturisește.
Absolvent al Liceului „I.L. Caragiale” din Ploiesti, în anul 1960 și al Facultății de Fizică din cadrul Universității Bucuresti (în 1964), Basarab Nicolescu pleacă în Franța, la Paris, în 1968, ca bursier al guvernului francez, la Universitatea Paris VI. Între 1969 și 1970 a fost, de asemena, bursier dar al Comisariatului pentru Energie Atomica, pentru ca în 1970 să intre ca fizician la CNRS. Trei ani mai târziu, devine doctor în științe fizice.
A fost, printre altele, „senior visiting scientist” la Lawrence Berkeley Laboratory (1976-1977), la Universitatea din Londra (1979) și profesor invitat la Universitatea din Girona (Spania) (2000–2001). Este autor a peste 100 de lucrari stiintifice de specialitate, inclusiv în domeniul transdisciplinarității, domeniu pe care, dealtfel, este creditat a-l fi înființat și președinte - fondator al Centrului Internațional de Studii și Cercetări Interdisciplinare, CIRET, la care sunt afiliați 165 de oameni de știință din domenii transdiciplinare din 26 de țări. (http://ciret-transdisciplinarity.org/index_en.php.)
Este membru de onoare al Academiei Române și Doctor Honoris Causa at Universității din Craiova, al Universității "Lucian Blaga" din Sibiu și Universității de Vest din Timișoara. (http://basarab-nicolescu.fr/cv.php, http://basarab-nicolescu.fr/index.php)
Despre știință, filosofie, politică și planuri de viață - diseară, de la ora 21.00, pe toate frecvențele Radio România Cultural și online, pe www.radioromaniacultural.ro
Redactor Corina Negrea
sursa foot 1 http://basarab-nicolescu.fr/index.php
sursa foto 2 www.facebook.com
http://media.3netmedia.ro/media/RRCultural/audio/122822.mp3