Idei în nocturnă. Diaspora. Dincolo de granițe - 14 octombrie 2021 - Despre pandemia de COVID-19, cu luciditate
14 Octombrie 2021, 18:03
Mă uit la România și văd Suedia de la începutul pandemiei (de COVID-19, n.r), spune Dana Hering, asistent medical generalist în Stockholm, Suedia, invitată, alături de dr. George Grădinariu, medic specialist în chirurgie cardiacă în Scoția, Spitalul Golden Jubilee din Glasgow, la ediția din această seară a emisiunii Idei în nocturnă. Diaspora. Dincolo de granițe: ”ce mă întristează cel mai mult este că nu am învățat nimic din experiența altor țări”, spune George Grădinariu, referindu-se la situația actuală din România generată de pandemia de COVID-19.
Unde am greșit noi și ce au făcut Suedia și Scoția pentru a trece mai ușor prin valurile pandemiei de COVID -19 - la Idei în nocturnă. Diaspora. Dincolo de granițe din această seară.
De la 21.10, la Radio România Cultural și pe www.radioromaniacultural.ro, redactor Corina Negrea.
Emisiunea este realizată în parteneriat cu Rețeaua de Solidaritate (https://reteauadesolidaritate.com/), inițiativa ce unește profesioniști români din țară și din diaspora din zonele medicale și de cercetare.