Acolade: Inteligența artificială și imaginația călătoriei
17 Iulie 2024, 11:48
Ediția din 17 iulie 2024 a emisiunii Acolade vă propune un dialog, o conferință, un eseu lingvistic și câteva note de lectură.
Inteligența artificială este tot mai prezentă atât în realitatea din jurul nostru, cât şi în proiecțiile ori frământările pe care oamenii de știință, gânditorii le asumă deja. Tocmai întrucât e un subiect fierbinte, Radiografiile Acoladelor vă propun un dialog cu criticul literar RADU VOINESCU despre potențele şi latențele inteligenței artificiale.
La rubrica Forum, talentatul scriitor, romancier și critic literar ADRIAN G. ROMILA analizează „Un port la răsărit” (1941) și „Toate pânzele sus! (1954), cunoscute romane ale lui Radu Tudoran, în care călătoriile imaginate, peste mări și țări, reprezintă o formă de libertate. De altfel, ADRIAN G: ROMILA, invitatul rubricii, este pasionat de navomodele, prezentându-le în recenta expoziție „Literatura și marea. Câteva corăbii-personaj”, deschisă la Muzeul Național al Marinei Române din Constanța.
Două paronime neologice – „preeminență” și „proeminență” – fac obiectul rubricii Essentialia. Iar la Revista revistelor vă vom prezenta câteva note de lectură din anuarul „Glose” (Ipotești) și lunarul „Scriptor” (Iași).
Realizatorii – Oana-Georgiana Enăchescu și Constantin-Cristian Bleotu – vă doresc audiție plăcută.
Acolade, miercuri, 17 iulie 2024, de la ora 21:00, numai la Radio România Cultural!