Acolade: George Ardeleanu și Teodor Baconschi vorbesc despre oameni ai credinței și pe teme de antropologie religioasă
11 Octombrie 2023, 18:02
Ediția din 11 octobrie 2023, a emisiunii ACOLADE, vă oferă un portret literar și biografic, reflecții pe marginea modelului apostolic al credinței, o altă poveste etimologică și câteva repere de lectură din revistele noastre culturale.
Universitarul bucureștean GEORGE ARDELEANU propune ascultătorilor rubricii Radiografii o schiță de portret literar și biografic al scriitorului și monahului de la Rohia, Nicolae Steinhardt.
Antropologul TEODOR BACONSCHI va încheia reflecțiile pe marginea volumului „Sfârșitului creștinismului” de Chantal Delsol, în cadrul rubricii Amfitrion.
„Ipochimen” este cuvântul ales pentru analiza etimologică și „Saeculum” – revista din care vă vom recomanda câteva articole, texte, eseuri.
Realizatorii ediției – Oana-Georgiana Enăchescu și Constantin-Cristian Bleotu – vă doresc audiție păcută.
Acolade, miercuri, 11 octombrie 2023, ora 21:10, la Radio România Cultural.