Alexandru Arșinel: “Am pornit dintr-un sat și ușor, din treaptă în treaptă, trecând prin mai multe zone geografice, am reușit să poposesc pe Calea Victoriei”
29 Decembrie 2017, 06:05
Seria de interviuri biografice "Ascultă vocile de azi" ni-l aduce în prim plan pe actorul Alexandru Arșinel. A avut un parcurs greu, cu multe încercări dar cu infinit mai multe reuşite. O carieră impresionantă care l-a transformat într-unul dintre cei mai iubiţi actori de revistă din istoria acestui gen.
Un capitol dureros din viața actorului a fost refugiul din timpul războiului, când familia sa a fost forțată să se mute în Ardeal.
“A fost traumatizant. Aveam însă pe cineva care ne apăra, fratele meu de 10 ani, care era un curajos.”
După refugiu, Arșinel a revenit la Iași, unde a urmat o școală tehnică de construcții. Inițial, a încercat să urmeze o carieră în construcții, dar după ce a picat examenul de admitere, a fost îndrumat să se îndrepte spre teatru.
“Tatăl meu a avut una dintre cele mai frumoase voci tenorale, un fel de bariton de coloratură, cânta superb și romanțe, și tangouri, a avut un glas extraordinar, cred că de la el am moștenit cu toții.”
Pentru a afla mai multe detalii despre viața și traseul său profesional, despre întâlnirea cu Valeriu Lazarov, un moment semnificativ în cariera actorului sau despre colaborarea cu Teatrul Constantin Tănase, vă invităm să ascultați interviul realizat de Radu Croitoru cu Alexandru Arșinel.
Interviu realizat în anul 2017