DOCUMENTAR: Catedrala Patriarhală – unul dintre cele mai vechi lăcaşe de cult din ţară închinate Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena

Marţi, 7 mai, se împlinesc 361 de ani de la sfinţirea Catedralei Patriarhale din Bucureşti, unul dintre cele mai vechi lăcaşe de cult din ţară închinate Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Biserica, parte a ansamblului care mai cuprinde reşedinţa patriarhală şi Palatul Patriarhiei, ridicate pe Dealul Patriarhiei, în centrul oraşului, este o ctitorie a voievodului Ţării Româneşti, Constantin Şerban Basarab (1654-1658), biserica fiind sfinţită de patriarhul Macarie al Antiohiei şi al Întregului Orient, împreună cu mitropolitul Ştefan al Ţării Româneşti şi cu episcopii de Râmnic şi de Buzău.

În anul 1654, voievodul Constantin Șerban Basarab și soția acestuia, Bălașa, se gândesc pentru prima dată să înceapă lucrărille la un lăcaş de cult amplu în Bucureşti.

Un an mai târziu, după ce a reuşit să aducă pacea în ţară, în urma tulburărilor provocate de răscoala seimenilor, şi în urma victoriei obţinute la Şoplea, în apropiere de Ploieşti, domnitorul Constantin Şerban hotărăşte ca mănăstirea pe care se gândise să o înalţe să fie ridicată în semn de mulţumire şi laudă lui Dumnezeu pentru liniştea pe care ţara o dobândise. Locul ales pentru ridicarea lăcaşului a fost un deal aşezat în faţa Curţii Domneşti, care purta pe atunci numele de Dealul Viilor sau Dealul Podgorenilor, acolo unde exista un mic schit de lemn construit de Oprea Izbaşa.

Pentru supravegherea lucrărilor de construcţie au fost însărcinaţi logăfătul Radu Dudescu și Gheorghe Şufariu din Târgovişte, iar paraclisul reprezintă partea cea mai veche a întregului ansamblu.

Constantin voievod nu a apucat însă să-şi vadă ctitoria terminată, iar la 7 mai 1658, biserica cu hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena a fost sfințită de Patriarhul Macarie al Antiohiei și al Întregului Orient, împreună cu Mitropolitul Ștefan al Țării Românești și cu episcopii de Râmnic și de Buzău.

Biserica a fost construită după modelul arhitectural al bisericii Mănăstirii Curtea de Argeș, zidită de domnitorul Neagoe Basarab, între anii 1515-1517, având însă proporții mai ample decât modelul său din Argeș.

Invierea Domnului, Sfintele Pasti, la Catedrala Patriarhala din Capitala.

Asemănările dintre cele două construcţii sunt evidente: construcţia este compusă din altar și naos, în plan de formă treflată, un pronaos supralărgit, sprijinit pe coloane din piatră, de secțiune octogonală, prevăzute, la partea superioară, cu superbe capiteluri sculptate în manieră compozită și poleite, precum şi, pe înălţime, cele patru turle prismatice.

În anul 1661, Mitropolitul Ștefan își stabilea aici reședința, în anul 1665, sfântul lăcaș era pictat pentru prima dată – de atunci datând şi realizarea, în pridvor, deasupra ușii de la intrare, ai icoanei praznicare cu Sfinții Împărați Constantin și Elena – , în timpul domniei voievodului Radu Leon (1664-1669), iar abia la 8 iunie 1668 un hrisov al aceluiaşi domnitor decidea stabilirea oficială aici a reședinței mitropolitane, menţionând, în acelaşi timp, faptul că nu se reuşise pictarea integrală a bisericii mitropoliei, şi se hotăra completarea acestor lucrări de decorare.

În anul 1698, la răsărit de altarul catedralei se edifica clopotnița, aceasta fiind ridicată de voievodul Constantin Brâncoveanu, apoi a fost realizată o coloană cu inscripţii, rotundă, în memoria mitropoliților Teodosie (+1708) și Ștefan al II-lea (+1738), ale căror morminte s-au aflat, inițial, în această zonă.

La 13 iulie 1774, mitropolitul Grigorie al II-lea (1760-1787) aducea în catedrală, din satul Basarabi, de pe malul drept al Dunării, moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou, care au fost așezate într-o superbă raclă de argint. Sfântul Dimitrie cel Nou este patronul spiritual al orașului București, iar ziua sa de prăznuire, 27 octombrie este, în fiecare an, prilej de mare pelerinaj al credincioșilor din întreaga țară.

Între anii 1792-1799, în perioada mitropoliţilor Filaret al II-lea şi Dositei Filitti, Catedrala şi Palatul cu paraclisul său au fost reparate, extinse şi transformate, constituind cele mai importante lucrări din întreaga existenţă a ansamblului.

Între anii 1834-1839, mitropolitul Grigorie Dascălul iniţiază noi lucrări de reparaţii, care aveau să se încheie după trecerea sa la Domnul. În această perioadă, biserica era repictată în factură neoclasică, de către Nicolae Polcovnicul, noua decoraţie fiind realizată peste stratul pictural vechi.

Militari ai Regimentului 30 Garda ‘Mihai Viteazul’ poarta sicriul cu trupul neinsufletit al Regelui Mihai I, la finalul slujbei de inmormantare oficiata la Catedrala Patriarhala, catre cortegiul funerar care il va transporta spre Gara Regala Baneasa, de unde Trenul Regal va pleca spre Curtea de Arges.

Rolul deosebit pe care mitropolitul îl avea în Adunarea Ţării, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a făcut ca marile evenimente istorice din viaţa Ţării Româneşti să aibă loc pe Dealul Mitropoliei. Aici, la 24 ianuarie 1859, Adunarea electivă a Ţării Româneşti, prezidată de mitropolitul Nifon în fosta sală a Adunării Deputaţilor, a votat actul unirii Munteniei cu Moldova, prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Principatelor Române.

Prefacerile politice edilitare şi urbanistice survenite în capitală au făcut ca în anii 1906-1908 să se înalţe aici Camera Deputaţilor, terenul fiind trecut în proprietatea statului încă din anul 1883, când Corpurile Legiuitoare ale ţării au hotărât înlocuirea atât a fostei săli a Adunării Deputaţilor cu actualul imobil, cât şi a fostei mănăstiri cu o catedrală impunătoare. Împrejurările au făcut însă ca din cele două obiective să se realizeze doar primul. Actualul Palat al Patriarhiei este construit după planurile arhitectului Dimitrie Maimarolu, fiind prima lucrare de beton armat din ţară.

În 1925, când Biserica Ortodoxă Română a fost ridicată la rangul de Patriarhie, reședința mitropolitană a devenit reședință patriarhală iar Catedrala mitropolitană a devenit, provizoriu, Catedrala patriarhală, până la edificarea unei noi catedrale adecvate, iar între anii 1932-1935, patriarhul Miron Cristea iniţiază noi lucrări de refacere a ansamblului, în această perioadă fiind realizată pictura murală actuală, în manieră neobizantină, autor fiind Dimitrie Belizarie.

Palatul Patriarhiei a suferit în timp diverse modificări, cea mai importantă fiind refacerea cupolei, care s-a prăbuşit, însă, la cutremurul din 10 noiembrie 1940.

Un preot arunca cu apa sfintita spre credinciosii participanti la slujba de liturghie prilejuita de sarbatoarea Izvorului Tamaduirii, la Catedrala Patriarhala din Capitala.

În anul 1959, în nordul catedralei au fost instalate, sub forma unui ansamblu, troiţa, trei cruci de piatră, cea mare, provenită de la Sălătruc-Argeș, datează din vremea domnitorului Petru Cercel (1583-1585), iar celelalte au fost realizate în anii 1617, respectiv 1644.

Între anii 1960-1962, patriarhul Justinian Marina iniţiază alte lucrări de refacere şi modernizare a bisericii, proiectant fiind arhitectul Paul E. Miclescu. În acei ani, după încheierea lucrărilor, catedrala îşi recăpăta mai multe caracteristici din cele care au fost avute în vedere la ridicarea lăcaşului.

Între anii 1961-1964, în atelierele Patriarhiei erau realizate icoanele împărătești ale tâmplei, sub îndrumarea Otiliei Oteteleșanu.

În anul 1989, precum şi în perioada 2000-2001, au loc aici noi lucrări de refacere, în perioada conducerii vrednicului de pomenire Părinte Patriarh Teoctist, iar în 2008, pentru marcarea a 350 de ani de la sfinţirea catedralei, aveau loc noi lucrări de amenajare, în perioada Preafericitului Părinte Daniel, actualul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

În timpul lucrărilor din anul 2008 s-au montat, în registrul de sus al pridvorului, 26 de icoane în mozaic, au fost restaurate pictura, catapeteasma și mobilierul ornamental, fiind recondiţionate şi candelele, candelabrul mare de argint și vitraliile. Între aceste lucrări se înscrie şi consolidarea navei și turlelor bisericii, prin montarea unor tiranți din beton armat şi refacerea completă a tencuielii exterioare, folosindu-se mortar special adus din Italia, s-a refăcut soclul și trotuarul catedralei, s-au montat ferestre noi și s-au învelit din nou biserica și turlele cu tablă de plumb.

De asemenea, clopotnița a primit patru clopote noi, turnate la fabrica Grassmayr din Austria, fiind montat și un sistem de acționare electromecanic controlat prin computer. Toate instalațiile au fost înlocuite complet, fiind refăcute și echipamentele audio-video de transmisie pentru Radio Trinitas și Trinitas TV.

La încheierea lucrărilor, la 26 octombrie 2008, la sărbătoarea Sfântului Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, s-a săvârșit slujba de resfințire a Catedralei Patriarhale, la împlinirea a 350 de ani de la ctitorirea acestui sfânt lăcaș, slujba de resfințire fiind săvârșită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un sobor din care au făcut parte: 34 de ierarhi membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Preasfințitul Epifanie Gattas Hazim, Episcop-vicar patriarhal, delegatul Patriarhului Ignatie al IV-lea al Antiohiei, preoți și diaconi.

La exterior, fațadele Catedralei sunt delimitate de jur împrejur în două registre printr-un brâu de piatră dispus cvasimedian.

În dreapta pronaosului se află mormintele patriarhilor Bisericii Ortodoxe Române: Miron Cristea (+1939), Nicodim Munteanu (+1948), Justin Moisescu (+1986) și Teoctist Arăpașu (+2007). Trebuie spus că mormântul celui de-al treilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Justinian Marina (+1977), se află în biserica „Sfânta Treime” a Mănăstirii Radu Vodă din București, capela Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Nifon” din București.

Palatul Patriarhal a fost conceput în prima etapă ca stăreţie şi a fost dezvoltat ulterior după stabilirea aici a reşedinţei mitropolitane în anul 1668, iar aspectul actual se datorează, cum aminteam, lucrărilor realizate în vremea patriarhilor Miron, Justinian şi Teoctist.

Paraclisul Palatului Patriarhal, ridicat, după toate probabilităţile, în perioada domniei lui Gheorghe Duca, a fost terminat şi înfrumuseţat în anul 1723, în perioada domnitorului Nicolae Mavrocordat şi a mitropolitului Daniil (1719-1731).

de Răzvan Moceanu - RADOR