Texte și pterexte – Invitat: Alin Ciupală, profesor universitar
18 March 2017
Lansare de carte Seria Alina Marinescu
19 March 2017

DOCUMENTAR: Alexandru Duiliu Zamfirescu, prozator și traducător, 125 de ani de la naștere

Alexandru Duiliu Zamfirescu (prenumele la naștere: Alexandru-Antonio-Lascar-Cesare), s-a născut la 18 martie 1892, la Roma, fiul scriitorului Duiliu Zamfirescu.

A primit o educație aparte, școala primară și o parte a studiilor liceale le-a absolvit la Roma. În 1909, a absolvit, cu “Prix d’excellence”, Liceul “Janson de Sailly” din Paris; licențiat la Sorbona (1912); licențiat în drept (1913) și absolvent al “Ecole de Sciences Politiques” (1914), notează Dicționarul Scriitorilor Români, ediția 2002.

Atașat al Ministerului de Externe român, din 1915, Alexandru Duiliu Zamfirescu a început cariera diplomatică în 1919. A fost secretar de legație cl. III la Roma (1919-1922), secretar de legație cl. II la Berlin (1922-1925), prim-secretar de legație la Berlin (1928), însărcinat cu afaceri la Haga (1929), ministru plenipotențiar la Rio de Janeiro, însărcinat cu înființarea legațiilor României în Chile, Argentina și Brazilia (1933-1936), însărcinat cu organizarea sediului și cancelariei legației române la Lisabona (1936), ministru al României la Varșovia (1937), la Roma (1938), Copenhaga (1939).

Pensionat în 1948, în 1957 a fost delegat al Ministerului Afacerilor Externe în Brazilia.

A început să publice abia în 1947: impresii de călătorie — “Pe căi de Miazăzi”, proză scurtă, inspirată din mediul diplomatic, “Fără frac și joben” (1952), “Perfecții diplomați” (1962), romanul “Domnul Daltaban de Seraschier” (1965), și povestirile “Macumba carioca” (1967).

Bun cunoscător al limbilor franceză și spaniolă, a tradus în limba franceză “Baltagul” (1965) și “Viața lui Ștefan cel Mare” (1957), de Mihail Sadoveanu, iar în limba română a tradus scrieri ale lui Jorge Amado și Francisco Javira.

“Stând sub semnul experienței diplomatice a autorului, proza lui Zamfirescu se cuvine judecată mai mult din unghiul analizei sociale și abia apoi din perspectivă strict literară. Deși volumele sale se întemeiază tematic, psihologic și ca atmosferă pe observația directă a vieții de ambasadă, cu notele inconfundabile ale acesteia: întâlniri protocolare, petreceri, afaceri, cancanuri, lux, erotism, exotism etc. — nu avem de-a face, în cazul lui Zamfirescu, cu memorii propriu-zise și nici măcar cu o memorialistică deghizată, în ciuda cadrelor narative (Italia, Brazilia, Portugalia) atât de familiare autorului, potrivit aceleiași surse citate.

Ca și Duiliu Zamfirescu, fiul își gândește cărțile conform unui ciclu tematic, năzuind spre o perspectivă coerentă a moravurilor tipic românești (balcanice) reflectate în viața diplomatică”, menționează volumul citat.

Principala calitate a prozei lui Alexandru Duiliu Zamfirescu, constă în caracterologie, în capacitatea de a contura tipuri și situații specifice, cu o finalitate etic-demonstrativă (pentru spiritul politic național) și mai puțin liric-estetică.

S-a stins din viață la 24 februarie 1968, la București.

AGERPRES

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *