Evenimentele Muzeului Național al Literaturii Române în perioada 25 octombrie – 30 noiembrie
21 October 2016
Texte si pretexte – Paul Cernat: critic şi istoric literar
22 October 2016

DOCUMENTAR: 125 de ani de la nașterea criticului și istoricului literar Perpessicius (Dimitrie S. Panaitescu)

Expoziție de manuscrise, documente și fotografii din arhiva Muzeului Național al Literaturii Române, intitulată 'Rotonda 13': Perpessicius (1891-1971).(23 mart. 2011) Credit foto: Radu Tuță

Perpessicius (pseudonimul lui Dimitrie S. Panaitescu), poet, critic și istoric literar, s-a născut la 21 octombrie 1891, la Brăila. Școala primară, apoi cursurile liceale le-a urmat în orașul natal. După absolvirea liceului, în 1910, a urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București, luându-și licența în filologie romanică în 1914.

După intrarea României în Primul Război Mondial, în 1916, a luptat pe frontul dobrogean și a fost rănit în același an, rămânând invalid de mâna dreaptă.

A fost funcționar la Biblioteca Academiei Române (1915-1919), apoi profesor de limba română la licee din Oradea, Arad, Târgu Mureș, Brăila și București. În București a fost profesor la Liceul ”Matei Basarab” între anii 1929-1951. A fost, de asemenea, șef de secție la Institutul de Istorie Literară și Folclor (1951-1954), director general al Bibliotecii Academiei Române (1957), director-fondator al revistei “Manuscriptum” (1970), precum și director al Muzeului Literaturii Române (1957-1971).

Debutează publicistic, sub pseudonimul Victor Pribeagu, cu schița “Omida. Din lumea celor care se târăsc”, în revista brăileană “Flori de câmp” (nr.5/9 iul. 1911). A desfășurat o bogată activitate gazetărească, colaborând și lucrând în redacțiile multor publicații ale vremii: “Spre ziuă”, “Cronica”, “Flacăra”, “Gândirea”, “Cugetul românesc”, “Ideea europeană”, ”Revista Fundațiilor Regale”, “Hiena”, “Adevărul literar”, “Salonul literar”, “Sburătorul”, “Universul literar” (pe care l-a condus în perioada 20 dec. 1926-15 oct. 1927), “Cuvântul” (1927-1933) — la care a fost cronicar literar permanent cu rubrica “Mențiuni critice”, “România literară” și “Luceafărul” — semnând rubrica “Lecturi intermitente”. A participat la redactarea “Buletinului cărții”, inițiat de Emanoil Bucuța, și a “Mișcării literare”. A deținut, totodată, cronica literară la ”Radio București”, în perioada 1934-1938.

Ca poet debutează în 1913, sub pseudonimul D. Pandara, cu poezia “Miriapodul”, în revista “Versuri și proză”. Mai târziu, se va hotărî pentru pseudonimul Perpessicius, apărut pentru prima oară în revista “Cronica” (decembrie 1915), la publicarea poemului în stil clasic “Ad provinciales, meum in Gretchen amorem spernentes”. În domeniul poeziei i-au mai apărut volumele “Scut și targă” (1926) și “Itinerar sentimental” (1932).

Printre volumele sale de critică literară și publicistică, în care sunt adunate și colaborările la revistele vremii, se numără: “Repertoriu critic” (1925), “Mențiuni critice” (I-V, 1928-1946), continuate cu “Mențiuni de istoriografie literară și folclor (1948-1956)” (1957), “Alte mențiuni de istoriografie literară și folclor (1957-1960)” (I-III, 1961-1967), “Dictando divers” (1940), “Jurnal de lector” (1944), culegerea de articole “Memorial de ziaristică” (1970), “Eminesciana” (1971), “Lecturi intermitente” (1971).

”În critică Perpessicius nu a fost partizanul unei singure școli literare. A îmbrățișat toate direcțiile și toate formulele artistice, din convingerea că un critic literar nu trebuie să aibă prejudecăți sau preferințe. (…) Criticul manifestă, în consecință, o egală curiozitate față de o operă naturalistă sau față de alta simbolistă, primește cu o emoție totdeauna de sărbătoare lucrarea unui scriitor cunoscut și scrierea unui debutant. Le analizează cu minuție, le introduce într-un cadru larg de referințe literare, le apropie de opere ilustre, studiază atent etiologia îndepărtată a motivului artistic, făcând adesea lungi și voluptoase incursiuni în literatura universală”, se arată în ”Dicționarul scriitorilor români” (coordonatori Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu; Editura Albatros, București, 2001).

A editat, în colaborare cu Ion Pillat, “Antologia poeților de azi” (I-II, 1925, 1928), iar în 1938 a editat antologia “De la Chateaubriand la Mallarmé. Pagini de critică franceză literară”.

Perpessicius s-a dedicat, începând din 1933, celor 15.000 de pagini ale manuscriselor lui Mihai Eminescu, rezultând ediția critică a operei poetului (“Opere”, I-VI, 1939-1963). Celor șase volume monumentale le-a anexat un imens material, reprezentând note și variante, adnotări. Pentru editarea operei poetice eminesciene a primit, în 1954, Premiul de Stat.

”Aproape uitat astăzi ca poet și critic literar, Perpessicius continuă a se bucura de prestigiul celui mai important editor al lui Eminescu. Încheiată după moartea sa, de către alții, monumentala ediție de ‘Opere’ începută în anii ’30 ai secolului trecut i se atribuie în întregime, ca omagiu, dar și ca o recunoaștere a meritului celui care i-a trasat liniile principale”, arată criticul literar Nicolae Manolescu în ”Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură” (Editura Paralela 45, 2008).

Perpessicius s-a ocupat, de asemenea, și de ediția definitivă a operelor lui Mateiu I. Caragiale (“Opere”, 1936).

A fost membru corespondent (19 mai 1945), apoi, la 2 iulie 1955, a devenit membru titular al Academiei Române.

A murit la 29 martie 1971, la București.

La 29 martie 2016, Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Fundația Națională pentru Știință și Artă, au organizat o evocare cu tema “Perpessicius (1891-1971)”, dedicată marcării a 125 de ani de la nașterea marelui critic și istoric literar și a 45 de ani de la moartea acestuia.

Sursa: AGERPRES

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *