PORTRET: Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea – cel mai iubit Suveran Pontif din istorie – 100 de ani de la naștere
18 May 2020
Izvoare de filosofie: Vaccinarea, între responsabilitate socială și decizie individuală
22 May 2020

Idei în nocturnă. Pagini de Istorie: O privire asupra istoriei fizicii din România. Invitat, dr. Cristian Presură, cercetător la Philips Resarch Eindhoven, Olanda

marți 19 mai 2020, Radio România Cultural (21.10- 22).

Realizator, Dan Manolache

Vă propunem ca în această seară să ascultați o emisiune diferită de cele cu care v-am obișnuit. Vom vorbi despre istoria științei, o avanpremiera la apariția unei cărți intitulate ”Istoria Fizicii din Romania” ce va apăreaîn vara aceasta la Editura Academiei Românei. Un proiect coordonat și indrumat de sectia de fizică a AR: academecieni Dorel Bucurescu, Voicu Lupei, Nicolae Victor Zamfir. Invitatul nostru, domnul dr. Cristian Presură, unul dintre autorii lucrării, este în același timp un cunoscut cercetător dar și un apreciat comunicator ce reușește să facă știința accesibilă multora dintre noi. Să menționăm doar că lucrarea domniei sale ”Fizica povestită” a primit un prestigios premiu din partea Academiei Române.

Trăim o epocă paradoxală sau aparent paradoxală. O epocă în care suntem dependenti de știință într-o covârșitoare proporție. Grație științei trăim într-un sat mondial în care știrile circulă în timp real, în care progresul tehnic a sporit semnificativ speranța de viață, în care orice distanță este accesibilă, în care produsele și schimbul de produse depind din ce în ce mai mult de o piață unică. Sunt adevăruri pe care actuala criză medicală le pune mai pregnant în evidență, cu mențiunea că înfruntarea ei, cu toate sincopele, nu poate fi căștigătoare decât tot printr-un efort colectiv și tot cu ajutorul științei.

În același timp însă există grupuri de oameni care cred că pământul este plat, vaccinul face rău oamenilor, rețelele 5G produc cancer și în general trăim în vremea unei conspirații mondiale montată de o ocultă care, cu sprijinul oamenilor de știintă, își propune reducerea populației planetei sau, în cel mai bun caz, instaurarea unei dictaturi planetare.

De aici prima temă pe care o vom aborda și anume vom vorbi despre condiția omului de știință în lumea de astăzi dar și în istorie.

Ne vom referi apoi la istoria fizicii românești pornind din secolul al XIX- lea. Atunci când ne declarăm nemulțumiți, de nivelul la care se află România din multe puncte de vedere, inclusiv acela al contribuției la tezaurul științific al lumii, ar trebui poate să luăm în calcul și momentul To, de la care pornim atunci când încercăm să alcătuim un astfel de bilanț. Vom constata că evoluția rapidă a României către modernitate a început târziu, abia pe la mijlocul veacului al XIX- lea. Pâna atunci românii formau, în covârșitoare proporție, un popor de țărani. Un popor care și aici vom insista în emisiune, a produs ca prin miracol valori și pe tărâm științific. Una dintre ele este fără îndoială profesorul Alexe Marin, un craiovean născut în 1814 a cărui traiectorie științifică merită să intre în istorie. Vom spune doar că la doar la dor 12 ani ajunge ”profesor ajutător” la școala Ionașcu din Craiova, ântre 1846 și 1850 urmează, beneficiind de o bursă oferită de Eforia Școalelor, Facultatea de Științe de la Paris ți apoi revine în țară ca profesor de chimie la diverse școli superioare din București pentru ca în 1868 să devină primul profesor de chimie al Facultății de Stiințe din cadrul Universității București. De numele lui se leagă proiectele primei rafinării de petrol de la Ploiești (1857) și al iluminatului pubic al Bucureștilor cu combustibil furnizat de această rafinărie.

Vom încerca să conturăm și portretul lui Horia Hulubei (1896- 1972) , socotit cel mai mare fizician român, cel a cărui biografie poate oferi inspirație pentru scrierea unui roman sau turnarea unui film de succes, pornind de la copilărie și continuând cu participarea la Primul Război Mondial, sublocotenent la Mărășești, apoi pilot al aviației române și în final pilot de vânătoare pe frontul de vest, distins cu Crucea Legiunii de Onoare și încheind cu momente ale unei cariere științifice și manageriale care l- a forțat să navigheze cu succes și în infruntarea valurilor dictaturii comuniste. Să spunem doar că în 1933 își ia doctoratul la Paris ajungând apoi director de cercetări la Universitatea din Paris, iar în țară are o bogată carieră didactică împletită cu cea de cercetare. Organizează Institutul de Fizică al Academiei Române creat la 1 septembrie 1949, pe care îl conduce până în anul 1965, când trece la conducerea Institutului de Fizică Atomică, atunci nou înființat.

Vom însista apoi asupra importanței studiilor pe care viitorii oameni de știință români le-au urmat în vestul Europei, mai cu seamă după anul 1900 , dar și asupra efortului pe care îl făcea pe atunci statul român pentru a le oferi condiții cât mai bune pentru a-și valorifica în țară cunoștințele astfel dobândite. Ne vom opri pentru a exeplifica această idee la cariera de excepție a lui Dragomir Hurmuzescu (1865- 1954), fizician, inventator și profesor,fondatorul învățământului electrotehnic din România și din 1922, primul conducător al Societății Române de Radiodifuziune ( Societatea de Difuziune Radiotelefonică din România). Și el studiază în capitala Franței urmând cursurile Universității Sorbonna pe care le absolvă în 1890 ca șef de promoție, licențiat în fizică. Lucrează apoi în laboratorul de fizică al prestigioasei universități alături de soții Curie și urmare a rezultatelor muncii sale, devine membru al ”Societății Franceze de Fizică” al ”Comitetului savanților străini din Franța” și al ”Societății Fizicienilor Germani”. Revenit în țară are parte de o carieră didactică și științifică de excepțe la Iași și București, o carieră pe care o vom evoca pe parcursul emisunii. Menționăm și faptul că rămâne în istoria științei prin inventarea dialectrinei și construira electroscopului care îi poartă numele. Treptat în România a apărut o adevărată școală de fizică despre valoarea căreia vom discuta, firește, în acestă seară. Vom afla cât este ea de importantă chiar dacă nu a dat un laureat al Premiului Nobel și doar un singur nume recunoscut pe ecuatiile fizicii fundamentale, Alexandru Proca.

În perioada 1941-1944, profesorul Horia Hulubei a deținut funcția de rector al Universității din București.

În finalul emisiunii vom aborda și câteva subiecte ce vor spori, credem, atractivitatea emisiunii:

  • a descoperit Procopiu prima data magnetonul electronului și merita astfel premiul Nobel?
  • am topit tancuri romanesti cu laser?
  • a vrut Ceaușescu să facă bomba nucleară?

Vă invităm așadar să urmăriți o enisine al cărei personaj principal este fizica românească.

Fotografiile postate au fost preluate de pe siteul Wikipedia

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *