Ascultă Radio România Cultural Live

Cărturești lansează ediția a doua a Burselor de creație literară și a campaniei #CititoriPentruScriitori

03 Septembrie 2021, 15:52

Fundația Cărturești, în parteneriat cu Pro Patrimonio și Asociația Maria, anunță continuarea programului de Burse și rezidențe de creație literară dedicate scriitorilor români.

Aflate la ediția a doua, după 4 rezidențe încheiate și cu un prim volum care a văzut deja lumina tiparului, Bursele și rezidențele de creație literară Cărturești duc mai departe demersul de susținere și încurajare a literaturii române contemporane.

Anul acesta, proiectul constă în acordarea a 5 burse, respectiv 5 rezidențe de creație, în valoare de 1300 de euro fiecare. La fel ca în 2020, vor fi oferite 4 burse și 4 rezidențe de creație la categoriile roman, proză scurtă, poezie și eseu, la care se adaugă o bursă specială a juriului. Aceasta din urmă va fi acordată - pentru oricare dintre cele patru categorii menționate - unui proiect literar remarcat de juriu în procesul de selecție și nu presupune criterii suplimentare de înscriere.

Pentru susținerea Burselor și rezidențelor de creație Cărturești, cititorii sunt invitați să se alăture inițiativei, cumpărând cărțile autorilor români în perioada 1 - 30 septembrie din librăriile Cărturești și de pe carturesti.ro, în cadrul campaniei #CititoriPentruScriitori. Astfel, 10% din vânzările obținute în urma campaniei vor fi redirecționate către Fundația Cărturești, pentru sprijinirea acestor burse și rezidențe.

Autorii interesați, cu vârsta cuprinsă între 30 și 50 de ani, se pot înscrie în perioada 1 - 15 octombrie, trimițând la adresaburse@carturesti.net, următoarele:

  • O scrisoare de intenție (maximum 750 de cuvinte) care să conțină o descriere a proiectului literar propus și stadiul de lucru vizat pentru rezidență (dacă volumul se află într-o etapă de început, de mijloc, de planificare, de finalizare etc.)

  • Un fragment extras din proiectul literar cu care se înscriu (5 poeme și maximum 10 pagini pentru proză/eseu) menționând una dintre categoriile: proză scurtă, roman, poezie sau eseu.

Perioada de selectare a bursierilor este 15 octombrie - 15 noiembrie.

Anul acesta, juriul va fi alcătuit din: Carmen Mușat (critic literar, redactor-șef Observator Cultural), Alina Purcaru(scriitoare și jurnalistă), Alina Aviana (redactor, membru în departamentul de comunicare Cărturești), Marius Chivu(scriitor, critic literar, redactor Dilema Veche), Cristian Lupșa (editor Decât o Revistă).

Rezidențele de creație literară se vor desfășura timp de o lună, astfel:

  • Vila Golescu, Câmpulung Muscel, 2 scriitori, luna martie

  • Conacul Petre P. Carp din Țibănești, 3 scriitori, luna iunie

Detaliile și regulamentul complet al campaniei pot fi consultate pe carturesti.ro/blog.

***

Prima ediție a Burselor și rezidențelor de creație literară Cărturești s-a bucurat de 150 de înscrieri și de aprecierile și încurajările scriitorilor și ale oamenilor din industria de carte.
Câștigătorii primei ediții a Burselor și rezidențelor de creație Cărturești au fost:

Andrei Dósa (roman)

(…) mi-a plăcut foarte mult la Câmpulung. Rezidenţa mi-a oferit spaţiul mental de care aveam nevoie pentru a putea scrie fără întreruperi. M-am simţit extrem de privilegiat. Rareori mi s-a întâmplat să mă pot rupe cu totul de micile probleme cotidiene pentru a mă dedica aproape exclusiv scrisului şi cititului.
Romanul lui Andrei Dósa, Multă forță și un dram de gingășie, a fost deja publicat și își așteaptă cititorii pe rafturile librăriilor.

Ștefania Mihalache (proză scurtă)

Acest tip de rezidență a fost pentru mine o premieră. Am plecat cu un volum de proză scurtă început cu doi ani în urmă, la care reveneam când și când pentru a-l părăsi din nou. Aveam nevoie de un „timp rotund” pentru el, și asta mi-a oferit această rezidență. Mai mult, am înțeles de ce este nevoie de un astfel de timp rotund pentru scris în general, de o fereastră de scris intens pentru întregit și cristalizat intuiții sau texte deja scrise. În afara cotidianului, scrisul se poate întoarce asupra lui însuși. Iar această întoarcere este cu atât mai productivă cu cât este exersată într-un interval decupat din realitatea «curgătoare».

Ștefan Bolea (eseu)

Era plăcut să mă trezesc mai devreme și să-mi intru în rutina zilnică de scris. Îmi plăcea spațiul verde din fața și din spatele casei care izolează (inclusiv fonic) asemenea unui mic parc. Totul devenea și mai silențios la căderea serii, iar noaptea puteai inclusiv să te asculți, când, de cele mai multe ori, nici măcar nu te auzi.

Olga Ștefan (poezie)

(...) mi-am depus candidatura pentru această bursă dorindu-mi să mă rup, pentru prima dată, de ceea ce devine un impediment în calea autorului profesionist: sufocat de mai sus amintitele obligații, scrisul e deprofesionalizat, redus la statutul de hobby. De aceea aș vrea și să subliniez că, în ciuda frumuseții evidente a locului care m-a găzduit, experiența mea nu a fost cea a unui concediu. Am avut aici, cu adevărat, oportunitatea de a testa cum e să fii scriitor full-time. E o ocazie pe care ar trebui să o aibă toți autorii care știu că nu se poate trăi din scris, dar nici în absența lui.

***

Bursele de creație literară Fundația Cărturești, Asociația Maria & Pro Patrimonio au luat naștere din dorința de a promova și încuraja dezvoltarea literaturii române contemporane, începând cu sprijinul acordat autorilor ei. Într-o piață de carte dominată de traduceri, unde pentru majoritatea autorilor, scrisul este al doilea, dacă nu chiar al treilea job, proiectul acestor burse și rezidențe își propune să redea scriitorilor contextul necesar pentru a se dedica scrisului: timp, „o cameră doar a lor” și cât mai puține constrângeri exterioare.

Parteneri: Observator cultural, DoR, Dilema veche, Revista de cultură Familia, Radio România Cultural, RFI România

Despre Cărturești

Cărturești este prima librărie-concept din România, deschisă la finalul lui 2000 și dedicată unei noi experienţe de cumpărare și promovare a cărţii şi a produselor culturale. Devenit cel mai important lanț de librării de pe piața din România, Cărturești are în prezent 38 de spații care redefinesc ideea de librărie. Printre librăriile flagship ale brandului se numără Cărturești Carusel, inclusă în topul The Telegraph al celor mai frumoase librării din lume, Cărturești Verona, cel mai mare spațiu dedicat lecturii și ofertei de carte din București sau Cărturești Modul, o librărie de cultură vizuală care aduce în plus o grădină interioară, o galerie de artă contemporană și o cafenea.

Asociația Maria (Țibănești) este o organizație non-profit înființată în anul 2000. Președintele organizației este arhitectul Șerban Sturdza. Acțiunile Asociației Maria se desfășoară în comuna Țibănești, județul Iași. Din 2006, la conacul Petre P. Carp din Țibănești se organizează un program cultural intitulat Batem fierul la conac! Programul include o serie de workshopuri de meșteșuguri tradiționale și tehnici experimentale și este coordonat de Asociația Maria în parteneriat cu Fundația Pro Patrimonio. Toate activităţile grupate în jurul conacului P.P. Carp constituie o şcoală de meşteşuguri, destinată în primul rând sătenilor din zona Ţibăneştiului, dar şi tuturor celor care conştientizează valoarea patrimoniului cultural şi nevoia de a-l transmite urmaşilor. Ansamblul istoric de importanță națională Petre P. Carp din Țibănești este compus din conac, biserică, mausoleu și clădirea anexă.

Fundația Pro Patrimonio este o organizaţie neguvernamentală nonprofit internaţională, cu filiale în România (București), Marea Britanie și Franţa. Înființată în anul 2000, fundația derulează o serie de proiecte care au ca misiune principală conservarea, salvarea și reactivarea patrimoniului cultural, cu precădere arhitectural. Acțiunile se concentrează pe proiecte practice de protejare și reabilitare a patrimoniului, precum și pe implicarea și conștientizarea de către comunități a propriei identități, a memoriei și valorii moștenirii culturale.

Vila Golescu, situată în Câmpulung Muscel la picioarele Carpaților, este un ansamblu arhitectural și peisager unic prin diversitatea elementelor care se găsesc aici. Această reședință încântătoare a fost construită în 1910 și este un exemplu reușit al stilului neoromânesc, cu ancadramentele de ferestre din piatră de Albești, un foișor bine proporționat și arcade armonioase, simplu decorate. Vila este folosită şi ca spațiu de evenimente culturale, seminarii, lecturi sau lansări.

Nordic Festival, București: evenimente organizate în parteneriat cu Editura Polirom
Literatură 03 Februarie 2025, 13:54

Nordic Festival, București: evenimente organizate în parteneriat cu Editura Polirom

Între 13 și 16 februarie 2025, Bucureștiul găzduiește prima ediție a unui nou festival multidisciplinar, care...

Nordic Festival, București: evenimente organizate în parteneriat cu Editura Polirom
Magda Cârneci în dialog cu Ion Bogdan Lefter și Victor Cobuz despre volumul Scurte scenarii iniţiatice
Literatură 30 Ianuarie 2025, 12:50

Magda Cârneci în dialog cu Ion Bogdan Lefter și Victor Cobuz despre volumul Scurte scenarii iniţiatice

Vineri, 31 ianuarie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Regina Elisabeta 38), Magda Cârneci va intra...

Magda Cârneci în dialog cu Ion Bogdan Lefter și Victor Cobuz despre volumul Scurte scenarii iniţiatice
Descoperă autorii și temele literaturii nordice în cadrul evenimentelor Nordic Festival
Literatură 30 Ianuarie 2025, 11:51

Descoperă autorii și temele literaturii nordice în cadrul evenimentelor Nordic Festival

Alături de secțiunea de dezbateri și cea dedicată cinematografiei țărilor nordice, Nordic Festival propune și o serie de...

Descoperă autorii și temele literaturii nordice în cadrul evenimentelor Nordic Festival
Primele evenimente Curtea Veche din 2025, la Craiova .  Lansări, dezbateri și autografe la cărți semnate de Camelia Radulian și Adrian Cioroianu
Literatură 28 Ianuarie 2025, 19:39

Primele evenimente Curtea Veche din 2025, la Craiova . Lansări, dezbateri și autografe la cărți semnate de Camelia Radulian și Adrian Cioroianu

Curtea Veche Publishing deschide seria evenimentelor din 2025 la Craiova, pe 30 și 31 ianuarie, împreună cu doi...

Primele evenimente Curtea Veche din 2025, la Craiova . Lansări, dezbateri și autografe la cărți semnate de Camelia Radulian și Adrian Cioroianu
Richard Osman onorat la Nielsen Bestseller Awards – Distincție de Platină pentru cel mai recent volum al celebrei serii Clubul Crimelor de Joi
Literatură 27 Ianuarie 2025, 13:21

Richard Osman onorat la Nielsen Bestseller Awards – Distincție de Platină pentru cel mai recent volum al celebrei serii Clubul Crimelor de Joi

Autorul britanic Richard Osman, ale cărui romane au fost traduse în limba română la Crime Scene Press, continuă...

Richard Osman onorat la Nielsen Bestseller Awards – Distincție de Platină pentru cel mai recent volum al celebrei serii Clubul Crimelor de Joi
Literatura română prezentă în evenimentul cultural ”Nopți de lectură”, organizat în Franța
Literatură 27 Ianuarie 2025, 07:45

Literatura română prezentă în evenimentul cultural ”Nopți de lectură”, organizat în Franța

În calitate de gazde, Ambasada României, Institutul Cultural Român și Consulatul General de la Paris i-au...

Literatura română prezentă în evenimentul cultural ”Nopți de lectură”, organizat în Franța
„Saga” literaturii române din Israel continuă la ICR Tel Aviv
Literatură 18 Ianuarie 2025, 16:49

„Saga” literaturii române din Israel continuă la ICR Tel Aviv

Adrian Grauenfels și „copilul său de suflet”, Editura Saga din Israel, sunt dovada faptului că diaspora culturală...

„Saga” literaturii române din Israel continuă la ICR Tel Aviv
„Orașul și zidurile sale incerte” de Haruki Murakami: lansare de carte la Librăria Humanitas de la Cișmigiu
Literatură 17 Ianuarie 2025, 18:20

„Orașul și zidurile sale incerte” de Haruki Murakami: lansare de carte la Librăria Humanitas de la Cișmigiu

Luni, 20 ianuarie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta 38, București), va avea loc lansarea...

„Orașul și zidurile sale incerte” de Haruki Murakami: lansare de carte la Librăria Humanitas de la Cișmigiu
Ascultă live

Ascultă live

05:00 - 06:00
Teatrul Național Radiofonic - Biografii, memorii
Ascultă live Radio România Cultural
05:05 - 07:00
Bună dimineaţa, România!
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
05:00 - 06:00
Espańol 4
Ascultă live Radio România Internaţional 1
05:07 - 07:00
România, devreme (RRA)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
00:00 - 06:00
PROGRAM MUZICAL NOCTURN
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
Acum live
Radio România Braşov FM
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru