Bilet de îmbarcare spre… Râşnov şi apoi către Argentina la Buenos Aires…
2 February 2019
ARGENTINA: BUENOS AIRES – 1
2 February 2019

Călătorie în jurul lumii – Sâmbătă 2 Februarie ora 19.00

Realizator Magdalena Tara

Invitat special E.S. Dl. Branko Brankovic – Ambasadorul Republicii Serbia

Cu participarea actorilor Alina Tomi si Darius Daradici

În anul 1835 Serbia a adoptat prima lege fundamentală a ţării, „Constituţia de Ziua Întâmpinării”. Ziua de 15 februarie, când documentul a fost aprobat, a fost stabilită ca fiind Ziua Naţională a Serbiei.
După migrația slavilor în Balcani, sârbii au format un stat medieval, care s-a dezvoltat în Țaratul Sârb, iar extinderea maximă a avut loc în secolul XIV. În secolul XVI, statul sârbesc a fost cucerit de otomani. Serbia și-a recâștigat independența față de Imperiul Otoman prin revoluția sârbă din secolul XIX și, în același timp, și-a extins teritoriul. Voivodina, fosta provincie regală a Imperiului Habsburgic, s-a unit cu Serbia în 1918. După sfârșitul Primului Război Mondial, statul s-a unit cu celelalte state slave din Balcanii de Vest, formând un stat iugoslav, care a existat, în diferite forme politice, până în 2006, când Serbia a redevenit un stat de sine stătător.

Serbia are una dintre cele mai variate culturi ale Europei. Frontiere între imperii mari au fost stabilite pe teritoriul actualei Serbii, în mai multe epoci ale istoriei europene : între partea vestică și cea estică a Imperiului Roman; între Regatul Ungariei, Imperiul Bulgar și cel Bizantin; și între Imperiul Otoman și Imperiul Austriac (mai târziu Austro-Ungar). Drept rezultat, în timp ce nordul Serbiei poate fi numit „centru-european”, sudul aparține mai degrabă Estului Europei. Desigur, ambele regiuni s-au influențat reciproc, așa că o separare între nord și sud este mai degrabă artificială.

Influența Imperiului Bizantin asupra Serbiei a fost poate cea mai importantă. Sârbii sunt creștini ortodocși, având o Biserică națională – Biserica Ortodoxă Sârbă. Folosesc atât alfabetul chirilic, cât și cel latin, datorită influențelor atât estice, cât și vestice. Mănăstirile din Serbia, construite, în special, în Evul Mediu, sunt poate cea mai bună dovadă a influenței bizantine și ortodoxe, dar și a Europei vestice (romanice). Majoritatea reginelor din istoria Serbiei au avut o origine străină, incluzându-le pe Hélène d’Anjou (verișoară a lui Carol I al Siciliei), Anna Dondolo (fiica dogelui Veneției, Enrico Dandolo), Caterina a Ungariei, și Simonida a Bizanțului.

Serbia are opt situri culturale considerate de UNESCO Patrimoniu al Umanității : mănăstirile Stari Ras și Sopoćani (din 1979), mănăstirea Studenica (1986), Complexul Monahal Medieval din Kosovo, care include : mănăstirea Dečani, Maica noastră de la Ljeviš, Gračanica și Patriarhatul de la Pec- (2004, în pericol din 2006), și Gamzigrad – Romuliana, precum și Palatul lui Galerius, adăugat în 2007. De asemenea, există două memorii literare care au fost adăugate pe lista UNESCO ca făcând parte din lista Programului Memoriile Lumii : Scripturile Miroslav, manuscrise din secolul XII (adăugate în 2005), și arhiva Nikola Tesla (2003).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *