Ascultă Vocile de Azi – solistul Dan Byron
09 August 2017, 06:00
În primul an (cel puţin) am cântat pe stradă pentru că nu aveam bani de buzunar.
Frumos…sau mai puţin frumos?
Am cântat foarte frumos!
Cum te-ai simţit?
La început stingher, bineînţeles, m-am înhăitat cu doi golani care cântau la Unirii în pasaj la metrou…
Golani în sensul de Piaţa Universităţii sau…
Nu. Golanii ăia de care încercaseră ai mei să mă ferească, la asta mă refeream. Problema era că Liceul Lipatti era tocmai în zona Unirii şi pe lângă mine treceau profesori şi colegi din liceu! „Ia uite-l şi pe ăsta unde a ajuns”…
Încet-încet am ajuns să cânt peste tot. Am cântat în Piaţa Amzei, am cântat în staţia de metrou de la Victoriei, în staţia de metrou de la Universitate, în staţia de metrou de la Dristor. Nu cântam chestii obişnuite; cântam inclusiv Nirvana (eram mare fan Nirvana în vremea aia, învăţasem să cânt la chitară din cauza lor).
Toate erau cover-uri?
Da, da… cred că la un moment dat au intervenit vreo două piese de ale mele… dar piese e mult spus. Erau nişte încercări, tentative destul de slabe.
Într-o bună zi, m-am enervat foarte tare pentru că ne gonise poliţia de peste tot, ne dăduseră şi amendă. Eram la Universitate, la ieşirea dinspre Intercontinental. Bătea un vânt… noi cântam… şi toată lumea care trecea pe lângă noi era zgribulită… era curentul ăla care se face la metrou… aproape că nimeni nu ne dădea nimic…noi ne chinuiam cântând…
M-am enervat foarte tare în ziua aia şi am zis ”Eu de mâine nu mai vin. Gata!”
A doua zi am dat un anunţ la Vox Pop Rock, cum că eu sunt un tânăr talentat şi vreau să fac o trupă de rock progresiv. Culmea e că n-am avut curaj să-mi dau telefonul (ar fi fost mult mai uşor, toată lumea ar fi avut cum să dea de mine imediat). Mi-am dat adresa! Şi am primit scrisori acasă.
Le mai ai, scrisorile?
Da, le mai am!