Amintiri din temniţele comuniste – ALEXANDRU MIHALCEA

Radio România Cultural va difuza, în perioada 30 septembrie – 16 decembrie, mărturii ale oamenilor de cultură români care au făcut închisoare politică în anii dictaturii comuniste.

Publicul va putea asculta zilnic voci ale unor intelectuali precum Valeriu Anania, (Bartolomeu Anania, arhiepiscop al Vadului, Clujului și Feleacului), Adrian Marino, Arșavir Acterian, Teohar Mihadaș, Alexandru Paleologu, Gabriel Țepelea, Lena Constante, teologul Dumitru Stăniloaie, teologul Gheorghe Calciu Dumitreasa și mulți alții, personalități intervievate, timp de aproape 10 ani, de jurnalista Radio România Cultural, Anca Mateescu, și conservate în fonoteca radio.

Proiectul își propune sa amintească generației tinere în special faptul că, la puțin timp după ocuparea României de către sovietici și instaurarea regimului comunist, foarte mulți intelectuali români au început să fie arestați din motive politice.

Acești oameni au fost anchetați și torturați într-o perioadă în care românii puteau ajunge la închisoare pentru că îndrăzneau să spună că nu le place un roman de Zaharia Stancu sau pentru că citeau cărți scrise de Emil Cioran sau Mircea Eliade.

Înregistrările făcute de colega noastră, Anca Mateescu, sunt documente sonore unice pe piața media din Romania, iar vocile pe care publicul le va auzi la Radio România Cultural fac parte din fonoteca Radio România.

Proiectul ”Amintiri din temnițele comuniste” se va încheia la finalul anului, cu o secțiune de podcast-uri pe site-ul www.radioromaniacultural.ro.

Postul Radio România Cultural este singurul post de radio cu acoperire naţională în FM, care produce programe exclusiv culturale, difuzând producţie originală culturală şi informaţie din toate zonele culturii, la nivel naţional şi internaţional. Detalii pe www.radioromaniacultural.ro

Ăsta mi-a spus următorul lucru „: te așteptam,  Mihalcea, iar eu cretin i-am răspuns ca pe un cireș în floare. N-am găsit altceva în momentul ăla. M-a înjurat, a tras un sertar, a scos un baston de cauciuc alb, l-a îndoit, l-a dezdoit, l-a pus în sertar, a împins sertarul, în tot timpul ăsta fixându-mă și eu îl fixam, eram în picioare , el în picioare și mi-a spus: n-ai vrut să ne ajuți, Mihalcea. Astfel s-a consumat primul meu contact cu securitatea. Cea mai neagră amintire din viața mea de ocnaș este momentul când am asistat la lovirea unui coleg al nostru încătușat, fără să schițez niciun gest. Am fost de o lașitate pe care o să mi-o reproșez cât am să trăiesc.ˮ

„Năvodul a cules
orbește totul: pești, melci, ierburiˮ, scrie Alexandru Mihalcea în „Jurnal de
ocnăˮ. Studentul la jurnalistică, de 22 de ani, s-a aflat și el în acest năvod.
A fost arestat în 1959, împreună cu alți colegi de facultate, acuzat că ar fi
„calomniat arta, literatura şi scriitorii progresişti după 23 August, că
simpatizează cu evenimentele din Ungaria, că ascultă posturi de radio
imperialiste” și a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru „uneltire
împotriva ordinii sociale”. Motivul a fost de fapt altul, mi-a povestit
Alexandru Mihalcea: refuzase, cu câțiva ani înaintea arestării, să lucreze
pentru Securitate. Intreaga configurație a vieții lui a fost atunci programată,
a devenit un ins care nu mai era deloc stăpân pe propriul destin. A trecut prin
închisorile de la Uranus, Jilava, Gherla, lagărele de la Poarta Albă, Salcia,
Luciu-Giugieni. În colonia de muncă forțată de la Stoenești, scriitorul Ion
Omescu l-a învățat, în trei luni de zile, limba franceză. După eliberarea din
închisoare, avea să obțină și o diploma în limba și literatura franceză la
Universitatea din București, după care va fi profesor de franceză, vreme de două
decenii, la Constanța. După 1989, adică după 30 de ani de când fusese
exmatriculat de la Facultatea de jurnalistică, Alexandru Mihalcea ajunge să
lucreze în presă, ca redactor la revista Tomis și corespondent al ziarului
„România liberă” pentru Dobrogea.