Ascultă Radio România Cultural Live

DOCUMENTAR: Louis Pasteur, chimist şi biolog francez; fondator al microbiologiei moderne

27 Decembrie 2018, 06:00

Louis Pasteur, chimist și bacteriolog, fondatorul microbiologiei, s-a născut la 27 decembrie 1822, în localitatea Dole, regiunea Jura, în familia unui tăbăcar. Tatăl său a fost decorat cu Legiunea de Onoare în timpul războaielor napoleoniene, ceea ce i-a insuflat tânărului Louis spiritul patriotic care avea să-l caracterizeze întreaga viață.

După ce a urmat școala primară din Arbois, unde se mutase cu familia, a absolvit Colegiul Regal din Besançon, secția de arte (1840), apoi secția de științe (1842). Pasteur era pasionat de desen și de pictură, iar portretele făcute părinților sau prietenilor, realizate pe când avea doar 15 ani, au fost păstrate ulterior în muzeul Institutului Pasteur din Paris, notează site-ul britannica.com.

În 1843, este admis la Școala Normală Superioară din Paris, de unde obține licența în științe, doi ani mai târziu (1845). În 1846, este numit profesor de fizică la Liceul din Tournon (Ardeche), dar colaborează în continuare la Școala Normală Superioară, potrivit site-ului www.pasteur.fr. În 1847, și-a susținut teza de doctorat în chimie și fizică, iar în 1848, a fost numit profesor de fizică la Liceul din Dijon și, mai târziu în același an, a acceptat postul de profesor de chimie la Universitatea din Strasbourg.

În mai 1849, se căsătorește cu Marie Laurent, fiica rectorului acestei universități, împreună cu care va avea cinci copii. Din nefericire, doar doi dintre aceștia au trecut de perioada copilăriei.

Începând cu anul 1854, a fost profesor și decan al Facultății de Chimie de la Universitatea din Lille, potrivit site-ului www.biography.com.

Cariera lui Louis Pasteur a început prin soluționarea unei probleme de mare interes la acea vreme — de ce substanțele identice din punct de vedere chimic reacționează diferit la lumină, explicând acest lucru prin descoperirea asimetriei moleculare.

În 1856, un industriaș l-a rugat să afle de ce vinul și berea se acresc odată cu trecerea timpului. Pasteur a demonstrat că atât fermentația, cât și alterarea erau provocate de microorganisme, ceea ce stă la baza teoriei germenilor. Pasteur a prezentat o modalitate prin care se poate preîntâmpina alterarea, numită ''pasteurizare''. Încălzind vinul până la 50 de grade Celsius, sunt omorâte microorganismele care îl pot altera. Procesul de pasteurizare a fost testat cu succes la 20 aprilie 1862. Din 1857, Pasteur revenise la Paris, unde fusese numit administrator al Școlii Normale Superioare și director de studii științifice.

Pasteur a făcut studii și asupra altor microorganisme care interacționează cu materiale organice. A demonstrat că, odată ce este fiartă, carnea nu se alterează decât dacă este expusă particulelor de aer. În 1865, a făcut investigații în cazul unei maladii care omora viermii de mătase. Nu a reușit să izoleze microorganismul, dar a propus ca toți viermii infectați să fie uciși și să se creeze noi culturi de viermi de mătase. Pasteur descoperise deja că maladiile infecțioase erau provocate de microorganisme. Acest concept a condus la introducerea sterilizării, a dezinfecțiilor, a vaccinurilor și a antibioticelor. El însuși a descoperit o serie de vaccinuri, inclusiv cel contra rabiei și antraxului. A creat microorganisme slăbite, ținându-le la căldură. În această stare, nu puteau cauza boala, ci confereau imunitate germenilor pacientului.

În 1867, Pasteur este numit profesor de chimie la Universitatea Sorbona din Paris, dar își înființează și un laborator la Școala Normală Superioară. Deși în 1868 suferă un accident vascular cerebral grav, în urma căruia rămâne cu o hemipareză, își continuă activitatea cu același devotament de care dăduse dovadă și până atunci, notează britannica.com.

Louis Pasteur și-a început cercetările asupra rabiei în 1880, potrivit site-ului www.pasteur.fr. Obiectivul său era să găsească mijloacele de prevenire a maladiei, urmând calea deschisă de cercetările sale anterioare asupra holerei la găini. Reușește mai întâi să stabilizeze virusul și prezintă, în 1884, primele rezultate ale unei vaccinări experimentale a câinilor împotriva rabiei. Odată obținut un vaccin pentru câini, înainte de expunerea acestora la rabie, Pasteur încearcă să găsească o cale de ameliorare a virulenței virusului. Se gândește astfel să utilizeze o vaccinare care să creeze imunitate după mușcătură și, astfel, să împiedice trecerea virusului la om.

În iulie 1885, Pasteur primește vizita lui Marie-Angélique Meister, al cărei băiat, Joseph Meister, în vârstă de 9 ani, fusese mușcat de un câine suspectat de rabie. Joseph Meister se prezintă în laboratorul său de la Școala Normală din Paris, cu multiple mușcături profunde. Pasteur începe imediat seria de 13 injecții, iar câteva luni mai târziu, are certitudinea că băiatul este salvat. Astfel, data de 6 iulie 1885 rămâne ziua în care a fost testat cu succes vaccinul antirabic. Trei luni mai târziu, Louis Pasteur reiterează experiența cu un tânăr cioban, Jean-Baptiste Jupille, mușcat grav de un câine turbat. La 26 octombrie 1885, Pasteur prezintă Academiei de Științe rezultatele promițătoare ale tratamentului său asupra rabiei la om, notează www.pasteur.fr. De atunci, laboratorul său este asaltat de către persoane mușcate de animale turbate.

La 1 martie 1886, Pasteur revine în fața membrilor Academiei de Științe pentru a prezenta rezultatele obținute după vaccinarea a 350 de persoane. Dintre acestea, doar una moare, din cauza faptului că tratamentul a fost aplicat mult prea târziu, probabil după ce virusul atinsese deja sistemul nervos, restul fiind salvați. Câteva luni mai târziu, prezintă rezultatele a 726 de inoculări. Pasteur propune atunci crearea unui institut destinat tratării rabiei, idee susținută de Academia de Științe. Cu ajutorul donațiilor făcute din lumea întreagă, a fost creat, în 1887, un institut dedicat nu doar tratării rabiei, ci și studiului pasteurizării. Institutul Pasteur a fost inaugurat la 14 noiembrie 1888, iar Pasteur a rămas în fruntea acestuia până la moarte, la 28 septembrie 1895. Centru de cercetare, de formare și de tratare, institutul se va extinde rapid la nivel internațional.

Institutul Pasteur din București a fost înființat în 1895, în cadrul Facultății de Medicină Veterinară, purtând inițial denumirea de ''Institutul de Vaccin Animal'', iar în 1921 i s-a atribuit numele omului de știință Louis Pasteur, cu asentimentul Institutului Pasteur din Paris și al Guvernului Republicii Franceze. Institutul Pasteur este un organism științific și tehnic de sprijin al medicinii veterinare din România, în cele trei direcții de activitate ale acestei profesiuni: apărarea sănătății animalelor, apărarea sănătății publice și protecția mediului. În 1949, s-a scindat în două institute: ''Institutul de Seruri și Vaccinuri Pasteur'' și ''Institutul de Igienă și Patologie Animală'', iar în februarie 1962, cele două institute au fost unificate în ''Institutul de Cercetări Veterinare și Biopreparate Pasteur'', menționează site-ul www.pasteur.ro. În 1991, institutul s-a reorganizat, sub denumirea de ''Institutul Național de Medicină Veterinară Pasteur'', iar în 1998 — în ''Societatea Națională Institutul Pasteur''. De-a lungul existenței sale, aceasta a avut o contribuție esențială în eradicarea unor boli și în reducerea drastică a incidenței altora.

Savantul Louis Pasteur a primit, de-a lungul vieții, numeroase distincții în semn de recunoaștere a meritelor deosebite ale cercetărilor sale și a fost ales membru în diferite foruri academice, printre care și Academia de Științe. De asemenea, a fost distins cu Legiunea de Onoare, cea mai înaltă decorație franceză.

AGERPRES

Raportul de gardă: Consiliul UE și Parlamentul European - acord provizoriu privind o nouă lege care va facilita schimbul și accesul la datele de sănătate la nivelul UE
Știință 26 Martie 2024, 14:00

Raportul de gardă: Consiliul UE și Parlamentul European - acord provizoriu privind o nouă lege care va facilita schimbul și accesul la datele de sănătate la nivelul UE

Drepturile digitale în UE: Care sunt și cum se reflectă în viața de zi cu zi? dar și Stresul și...

Raportul de gardă: Consiliul UE și Parlamentul European - acord provizoriu privind o nouă lege care va facilita schimbul și accesul la datele de sănătate la nivelul UE
Michel Talagrand, laureat al Premiul Abel pentru matematică pe anul 2024
Știință 25 Martie 2024, 14:00

Michel Talagrand, laureat al Premiul Abel pentru matematică pe anul 2024

În știința de azi este mult mai frumos și mai interesant să poți să faci legături aparent ciudate între zone care...

Michel Talagrand, laureat al Premiul Abel pentru matematică pe anul 2024
Anda Tatarciuc: „Cel mai mare câștig este timpul petrecut împreună de acești copii!”
Știință 25 Martie 2024, 14:00

Anda Tatarciuc: „Cel mai mare câștig este timpul petrecut împreună de acești copii!”

Anda Tatarciuc  este profesoară de limba și literatura română ( licențiată în română, franceză și...

Anda Tatarciuc: „Cel mai mare câștig este timpul petrecut împreună de acești copii!”
10 cărți pentru fanii genului SF | PODCAST
Știință 22 Martie 2024, 13:38

10 cărți pentru fanii genului SF | PODCAST

Pentru cei dornici să cunoască fenomenul SF din toate spațiile culturale, criticul literar Cătălin Badea-Gheracostea...

10 cărți pentru fanii genului SF | PODCAST
Lavinia Uscătescu: „Nu toți supervizorii sunt și mentori buni. Compatibilitatea cu mentorul academic e foarte importantă și la nivel uman! ” | PODCAST
Știință 21 Martie 2024, 15:06

Lavinia Uscătescu: „Nu toți supervizorii sunt și mentori buni. Compatibilitatea cu mentorul academic e foarte importantă și la nivel uman! ” | PODCAST

Spune asta  Lavinia Uscătescu,  dr. în neuroștiințe, lector ("Research Assistant Professor")...

Lavinia Uscătescu: „Nu toți supervizorii sunt și mentori buni. Compatibilitatea cu mentorul academic e foarte importantă și la nivel uman! ” | PODCAST
Hepatitele virale în România - Etape în drumul spre eradicare | PODCAST
Știință 21 Martie 2024, 13:00

Hepatitele virale în România - Etape în drumul spre eradicare | PODCAST

Asociația pacienților cu afecțiuni hepatice din România  (APAH-RO) cere autorităților să pună în aplicare...

Hepatitele virale în România - Etape în drumul spre eradicare | PODCAST
Știința 360 - 21 martie 2024 - Navigând spre Recuperarea din adicția de jocuri de noroc - Conferința Proiect Play Your Cards Right
Știință 21 Martie 2024, 11:20

Știința 360 - 21 martie 2024 - Navigând spre Recuperarea din adicția de jocuri de noroc - Conferința Proiect Play Your Cards Right

( https://facebook.com/events/s/navigand-spre-recuperarea-din-/365047733149349/ ). Avanpremiera cu Silvia Mișu, manager...

Știința 360 - 21 martie 2024 - Navigând spre Recuperarea din adicția de jocuri de noroc - Conferința Proiect Play Your Cards Right
Secretele Apelor, ”expoziția care te face să îți ții respirația”
Știință 21 Martie 2024, 10:58

Secretele Apelor, ”expoziția care te face să îți ții respirația”

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” împreună cu Primăria Municipiului București, Direcția...

Secretele Apelor, ”expoziția care te face să îți ții respirația”
Ascultă live

Ascultă live

11:00 - 12:00
Soundcheck
Ascultă live Radio România Cultural
10:10 - 13:00
PRIETENII DE LA RADIO
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
Acum live
Radio România Internaţional 2
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
11:05 - 12:00
CĂRUȚA 4X4
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
11:03 - 15:00
Pulsul Zilei
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța AM
Ascultă live Radio România Constanța AM
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru