Azi la Radio România Cultural: Texte şi pretexte – Alan Watts şi înţelegerea filosofică a Orientului
2 februarie 2019
DOCUMENTAR: Smaranda Brăescu, prima paraṣutistă din România
2 februarie 2019

Woodrow Wilson, “profesorul care a făcut politică”, de Dan Manolache

          “Profesorul care a făcut politică”, aşa l-a numit un publicist american pe  Woodrow Wilson cel de al 28-lea Preşedinte American, primul născut într-un stat din sud, Virginia şi tot primul conducător al Statelor Unite care a pus piciorul pe continental European.

   Absolvent de drept şi istorie al Universităţii Priceton, preşedinte al acestei celebre instituţii între anii 1902 şi 1910, s-a lansat în politică devenind imediat după părăsirea cariereai didactice, guvernator al statului New Jersey, în octombrie 1910. S-a remarcat prin energia sa şi calităţile de reformator. A luat măsuri împotriva corupţiei, s-a ocupat de îmbunătăşirea situaţiei şomerilor, a schimbat legea elecorală. S-a impus astfel ca un lider al Partidului democrat care l-a desemnat, în 1912, candidat pentru funcţia de Preşedinte al SUA, pe care a îndeplinit-o timp de două mandate.

             Nu vom stărui asupra importantelor reforme interne pe care le-a promovat ci ne vom referi la principiile sale de politică externă pe care le enunţa în sesiunea comună a Congresului din 8 ianuarie 1918. Atunci prin enumerarea celebrelor 14 puncte, stabilea țelurile Statelor Unite ale Americii pentru reinstaurarea păcii la sfârșitul Primului Război Mondial. Unul dintre ele privea dreptul la auto-determinare națională și a stat la baza formării statelor naționale din Europa Centrală și Răsăriteană, devenind şi pentru noi un reper al luptei pentru recunoaşterea dreptului la unire.

            Cât de mare a fost influenţa ideilor sale, în ce măsură au fost ele cunoscute şi apreciate de români, ne putem da seama din discursul ţinut de Vasile Goldiş pe 1 decembrie 1918  la Marea Adunare de la Alba Iulia: „ Legea tainică a firii….. a ajuns la recunoaşterea necesităţii de a sintetiza libertatea individuală şi libertatea naţională într-o unire superioară a societăţii omeneşti. Sinteza aceasta este condiţionată însă de desăvârşirea celor două libertăţi, individuală şi naţională. Dacă însă aproape în toate ţările civilizate libertatea individuală este desăvârşită ori pe calea desăvârşirii, în unele dintre aceste state libertatea naţională este încătuşată. Războiul mondial s-a făcut pentru descătuşarea acestei libertăţi. Naţiunile trebuie să fie libere, ca astfel, între egale în drepturi şi condiţiuni, să poată încheia cea mai mare unire a popoarelor, care va fi chemată să reprezinte o concepţiune superioară pe scara civilizaţiunii şi să sporească astfel fericirea omenească pe pământ.

             Toate capetele luminate ale Apusului au mărturisit crezul lor: războiul acesta este războiul pentru libertatea naţiunilor, nu de dragul acestor naţiuni, ci pentru interesul lumii, pentru interesul omenirii, care numai în felul acesta e capabilă a păşi un pas înainte pe calea fericirii sale. Ideile acestea le-a copt istoria şi apostolul care le vesteşte este Wilson.”

             A fost un discurs îndelung ovaţionat de participanţi care au strigat numele preşedintelui american.

               Woodrow Wilson s-a stins cu 95 de ani în urmă, la 3 februarie 1924, după o îndelungată suferinţă fizică, dar şi cu tristeţea că opera sa politică, contribuţia decisivă la elaborarea Tratatului de la Versailles şi la crearea Ligii Naţiunilor (1920) nu a fost pe deplin înţeleasă şi apreciată de contemporani chiar dacă în 1919 a primit Premiul Nobel pentru Pace.

             „Dacă vrei să-ţi faci duşmani, încearcă să schimbi ceva”, spunea cu dreptate preşedintele american.

            Posteritatea însă i-a făcut dreptate, l-a apreciatat cu alte unităţi de măsură astfel încât “idealistul” Woodrow Wilson rămâne un mare Preşedinte care nu doar a intrat în istorie ci a făcut istorie.    

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *