Ilustrata din Amsterdam – Stefan Bele, compozitor la 14 ani
27 November 2017
Violoncelistul Adrian Naidin, în premieră la Baia Mare, Satu Mare și Târgu Lăpuș!
27 November 2017

Vorba de cultură – invitat, muzicianul CONSTANTIN RĂILEANU

Muzicianul CONSTANTIN RĂILEANU este invitatul emisiunii „Vorba de cultură”, în perioada 27-30 noiembrie.

Constantin Răileanu este fondatorul şi preşedintele Asociaţiei pentru Cultură şi Tradiţie „Anton Pann”. A absolvit trei facultăţi (Teologie Ortodoxă – Istoria şi Filosofia Religiilor, Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti – secţiile Muzică religioasă şi Dirijat Cor Academic), este doctor în muzică şi doctorand în muzicologie bizantină la Universitatea Aristotelis din Tesalonic.

Are o bogată activitate publicistică şi de cercetare, în domeniul muzicii medievale. În 2004, a înfiinţat Grupul de Muzică Bizantină „Anton Pann”, dedicat studierii, transcrierii şi orchestrării vechilor manuscrise psaltice. Grupul a susţinut numeroase concerte, în România şi în alte ţări, inclusiv pe scena Festivalului „George Enescu”. Printre lucrările prezentate publicului s-au numărat creaţii medievale semnate de Anton Pann, Gh. Ucenescu, D. Cantemir, Ioan Căianu, din culegeri precum Codex Moldavae, Codex Valahae etc.

Grupul „Anton Pann” a înregistrat şapte albume şi are în lucru proiectul CantemirMelo, dedicat compoziţiilor lui Dimitrie Cantemir.

Discutăm despre toate acestea în emisiunea „Vorba de cultură”, difuzată la Radio România Cultural (şi pe www.radioromaniacultural.ro), de luni 27 până joi 30 noiembrie 2017, între orele 12:00 şi 12:30. Realizatori, Ema Stere şi Attila Vizauer.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *