Violoncelistul Răzvan Suma, despre concertul “Viața într-o valiză”: " Este un eveniment care punctează un moment de o tristețe enormă"
Violoncelistul Răzvan Suma va urca pe scena Sălii Radio, în cadrul concertului “Viața într-o valiză”, organizat de Radio România Cultural pe 25 februarie, cu ocazia unui an de la invazia Rusiei în Ucraina. Răzvan Suma va cânta alături de celebrul violinist, Alexandru Tomescu, și de pianista Sânziana Mircea.
07 Februarie 2023, 12:25
Pe scena Sălii Radio se va mai afla flautista Maria Velia din Ucraina, studentă în anul al doilea la Universitatea Națională de Muzică din București.
"Este un eveniment care punctează un moment de o tristețe enormă. Eu sunt destul de implicat în relația aceasta cu ucrainenii. Am organizat evenimente pentru violoceliștii și muzicienii ucraineni. La CellEAST Festival, pe care îl organizez, toți muzicienii din Ucraina au avut parte de burse complete", a declarant Răzvan Suma pentru Radio România Cultural.
Radio România Cultural așteaptă publicul sâmbătă, începând cu ora 18,30, pentru a vedea și expoziția “Viața într-o valiză”, organizată împreună cu Fundația Arte și Artiști în Dialog, coordonată de Iulia Mihalcea.
Biletele pentru concertul “Viața într-o valiză” pot fi cumpărate de pe iabilet.ro si de la Casa de bilete a Sălii Radio.
Detalii despre campania Radio România Cultural “Viața într-o valiză”: