Vernisaj - Partea asta care parcă are nevoie să iasă printr-un loc al corpului meu

Contribuții de: Horia Bernea, Andrei Cădere, Florina Coulin, Jindřich Chalupecký, Andrei Gheorghiu, Ion Grigorescu, Octav Grigorescu, Pavel Ilie, Matei Lăzărescu, Julian Mereuță, Paul Neagu, Simona Runcan, Decebal Scriba, Emil Simiu

3 iulie – 4 august, 2019

Vernisaj: Miercuri, 3 iulie, 19:00

Expoziția de față este o propunere care își testează propria abordare și metodologie și care își asumă natura inevitabil fragmentară, indusă de condiționări de ordin instituțional, dar și de volatilitatea intrinsecă subiectului. Ea se compune ca o reflecție legată de un fenomen prea puțin analizat în contextul artei contemporane din România – acela al migrației artiștilor români în Occident în perioada socialistă, concentrându-se mai ales asupra intervalului cuprins între sfârșitul anilor ‘60 și decada următoare. E important de precizat – ceea ce introduce o ulterioară limitare – că sunt evidențiate traiectorii ale unor artiști care au activat în București, și au emigrat în diverse momente ale parcursului lor profesional în spațiul occidental. Unii dintre ei sunt figuri cunoscute internațional – chiar dacă încă nu pe deplin asimilate de canoanele istoriei globale a artei; în același timp, sunt aduse în atenție practici artistice, episoade, contexte insuficient cunoscute, care îndeamnă la reevaluări necesare. În anumite situații, cei/cele cărora le urmărim traiectoriile au decis să rupă aproape complet legăturile cu mediul artistic autohton și/sau cu preocupările lor anterioare, pe când în alte împrejurări continuitățile sunt evidente, iar legăturile cu cercurile artistice și cele cu prieteni din țară s-au menținut timp de decenii. Există uneori și circumstanțe când un contact prelungit cu realitățile occidentale a prilejuit reconsiderări ale deciziilor inițiale de a „rămâne” acolo.

Această multiplicitate de poziții întărește, o dată în plus, dimensiunea complexă a acestei teme și dificultatea de a o fixa în cadre rigide. Însă oricât de complicată s-ar putea dovedi o altfel de inițiativă, ea este menită să atragă atenția asupra unui fenomen social și cultural vast – acela al emigrației și exilului în perioada Războiului Rece –, fenomen determinant în înțelegerea felului în care s-a configurat câmpul artistic în România, cu efecte indiscutabile asupra stadiului său actual. În era migrației globale, când mobilitatea și interacțiunile umane se desfășoară pe cu totul alte coordonate, este important să ne amintim de o perioadă în care posibilitatea de a face o călătorie în străinătate putea schimba complet și ireversibil traiectoria unei vieți. Reactivarea în prezent a memoriei acelor decade devine cu atât mai necesară cu cât o proximă aniversare ne poate îndemna să reflectăm asupra schimbării de regim politic din 1989. În ceea ce privește intersecția de priviri Est-Vest, pe care un astfel de proiect o revelează, o linie importantă care unește mai multe poziții constă în articularea unei percepții critice și lucide despre Occident, reliefând și problema inadaptării – însoțită uneori de refuzul conștient de a o face – la mecanismele artistice din lumea „liberă”.

Metoda aleasă continuă o cale deschisă deja Salonul de proiecte prin organizarea unor expoziții istorice care mobilizează un material divers, legând într-o strânsă colaborare demersul curatorial cu cel de recontextualizare și producere a unor narațiuni istorice. Este vorba de un tip de explorare vizuală care se compune ca un câmp deschis de cercetare, aducând în prim plan documente, texte și mărturii, dar care – cel puțin în această instanță – ajunge să își reveleze, fie și indirect, propriile inconsistențe. Puținătatea surselor, a urmelor materiale, dificultatea aproape insurmontabilă de a conferi formă unor experiențe umane, psihologia complexă a exilului sunt elemente integrante din această țesătură de voci și poziții artistice care articulează un mesaj percutant despre prezent și despre nevoia de a gândi noi construcții istorice.

O parte din cercetarea care stă la baza acestei expoziții va fi prezentată într-un proiect expozițional mai amplu curatoriat de Salonul de proiecte la Centrul Cultural Strombeek, Belgia, în cadrul festivalului Europalia.

Fraza din titlu provine dintr-o scrisoare a lui Andrei Gheorghiu către Ion Grigorescu din 1987.

Mulțumiri speciale: Irina Bitzan, Sandra Demetrescu, Ion Grigorescu, Marian Ivan, Radu Manelici, Ioana Măgureanu, Anca Oroveanu, Mihai Pop, Tomáš Pospiszyl, Raluca Romanescu, Decebal Scriba, Emil Simiu, Ovidiu Șandor, Diana Ursan

Cu sprijinul: Fundația Art Encounters, Timișoara; Galeria Plan B Cluj / Berlin; Paul Neagu Estate, Londra; Muzeul Literaturii Cehe, Fondul Jindřich Chalupecký, Praga