Pianista Alina Pavalache: Este o mare șansă de a avea două țări, pe care le iubesc la fel de mult
19 martie 2019
Artista Lia Perjovschi: România europeană este o Românie care știe ce vrea.
19 martie 2019

Scriitoarea Ana Blandiana: Sperăm mai puțin decât speram în urmă cu 30 de ani

Scriitoarea Ana Blandiana și pianistul Valentin Gheorghiu au primit aseară la cea de-a XIX-a ediție a Galei Premiilor Radio România Cultural două dintre cele patru distincții speciale, respectiv Premiul 30 DE ANI DE LIBERTATE și Premiul de EXCELENȚĂ.

Pentru a afla ce înseamnă aceste premii pentru cele două personalități culturale, Andra Petrariu a stat de vorbă cu scriitoarea Ana Blandiana, dar și cu Roxana Gheorghiu, soția pianistului Valentin Gheorghiu, care din cauza unor probleme de sănătate nu a putut să participe la eveniment. 

A.P: – Ați mărturisit că este pentru prima oară când  ați luat un premiu care nu este literar, așa că, v-aș întreba, cum ați reacționat atunci când ați aflat că veți primi o distincție specială în cadrul Galei Premiilor Radio România Cultural, respectiv premiul “Treizeci de ani de libertate” ?

A.B: – Cel mai mult m-a emoționat numele lui, numele premiului, pentru că efectiv vorbind despre acești treizeci de ani, libertatea este cuvântul care, indubitabil este corect, deci, dacă am câștigat ceva acum treizeci de ani, am câștigat libertatea.

A.P: – Dvs ați reușit de-a lungul anilor să deveniți un reper incontestabil al luptei românilor pentru adevăr și libertate și v-aș întreba ce au reprezentat pentru dvs cei treizeci de ani de libertate?

A.B: – Față de ceea ce speram în perioada în care visam să fim liberi, acești treizeci de ani au fost un șir întreg de dezamăgiri pentru că, în mod evident, într-o perioadă în care a fi liber nu era o urmare a legii ci o dovadă de curaj și, uneori un curaj care se confunda chiar cu talentul literar, ca să spun așa. Ei bine, din perspectiva aceea a trecutului, este clar că n-am știut ce să facem cu libertatea, că nu eram pregătiți pentru ea și că odată cu ea am moștenit, din societatea pe care credeam c-o părăsim, și capacitatea forțelor care dominau societatea de a o manipula. Și de aici au venit toate dezamăgirile. Asta nu înseamnă că n-am făcut progrese, asta nu înseamnă că acum nu este mai bine decât acum treizeci de ani, dar e adevărat că este foarte greu de spus, cât am pierdut și cât am câștigat în acești treizeci de ani.

A.P: – De ce credeți că acum, românii în foarte multe cazuri au arătat că nu știu să prețuiască sau să gestioneze această libertate câștigată în urmă cu treizeci de ani?

A.B: – Pur și simplu, libertatea a devenit o banalitate. Deci, nu prețuiești ceva ce ți se pare că e în firea lucrurilor. Problema este că nu suntem conștienți și nu știm ce o să urmeze și sperăm mai puțin decât speram în urmă cu treizeci de ani. În urmă cu treizeci de ani totul părea simplu. Mi se părea că Europa și libertatea sunt valorile supreme spre care visam, chiar dacă fără mare speranță dar visam să le atingem în timp ce acum este  foarte greu să spui spre ce tinzi, pentru că nu mai există un pol al binelui, totul este confuz. 

A.P: – Sunt mai bine de opt decenii de când maestrul Valentin Gheorghiu s-a dedicat artei pianistice mondiale și mărturisea în urmă cu șase ani că este o adevărată bucurie în viață, să faci muzică. Vă întreb, cum a reușit dumnealui să-și păstreze acest entuziasm, această bucurie de a cânta și de a compune muzică de-a lungul anilor?

R.G: – Profit de faptul că nu este aici, având din păcate o viroză și pot să dezvălui secretul. Este dedicat muzicii iar menirea lui pe acest pământ este pentru a bucura oamenii. Muzica este viața lui. Dintotdeauna de când s-a născut, de la patru ani, de când a găsit o pianină la o cunoștință, s-a dus langă ea și s-a lipit de instrument. Și nu s-a mai despărțit. Socrii mei au fost obligați, și nu erau vremuri prea ușoare, să-i cumpere o pianină.  Pentru copii au lăsat orașul Galați și au venit la București, în necunoscut. A fost ascultat de maestrul George Enescu care a spus: “Copiii vor face muzică, vor veni aici la Conservator”. Când au avut opt ani,  cei doi frați, Valentin și Ștefan, trebuia să plece cu burse la Paris, la recomandarea maestrului George Enescu. Bursele erau pentru mai mult timp dar a venit Războiul și din fericire, se aflau în vacanță. Războiul i-a prins aici. Altfel, ar fi fost îngrozitor cu familia despărțită. Mama cu copiii la Paris, tatăl în România. “I-a iubit Dumnezeu”, cum spune Valentin. Muzica e precum aerul pentru el.

A.P: – Muzica i-a adus vreodată  neplăceri în această viață?

R.G: – Muzica? Niciodată.

A.P: – Maestrul Valentin Gheorghiu a primit de-a lungul carierei sale impresionante foarte multe premii. Ce-nseamnă pentru dumnealui și pentru muzica sa acest premiu de Excelență, pe care l-a primit în cadrul Galei Premiilor Radio România Cultural?

R.G: – Pot să vă spun că premiul acesta încununează cariera lui, recunoașterea valorii lui. Este poate cel mai important, pentru că ține de cultură, de muzică, ține de cunoscători. Faptul că s-au gândit la el și i-au recunoscut munca de o viață, pentru el este foarte onorant.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *