Teach for Romania – Fabiola Istudor: “Ca profesor, trebuie să recunoști nevoile elevilor”
28 October 2020
Campania Time to move 2020
30 October 2020

UNITED, un proiect bazat pe implicare civică și împuternicirea tinerilor

          Asociaţia Young Initiative implementează, timp de un an (septembrie 2020-august 2021), proiectul UNITED finanţat prin Corpul European de Solidaritate al Comisiei Europene. Scopul său este dezvoltarea gândirii critice pentru tinerii din mediile dezavantajate care trăiesc în Bucureşti şi jud. Ilfov. Astfel, au fost gândite ateliere  interactive, prin care tinerii se vor familiariza cu metodele de educație non-formală, lucrul în echipă, dezbaterea structurată, alfabetizarea media, implicarea în comunitate, jocuri experimentale care îi vor pune tinerii în situații inedite ca  negocierea, cooperarea, gestionarea crizelor. 

          Tot în acest program, UNITED, tinerii participanţi vor avea întâlniri lunare de mentorat cu alţi tineri, selectaţi deja ca Ambasadori ai Valorilor Europene şi vor afla de la ei cum funcţionează procesul decizional la nivel european.

          Despre acest proiect complex, Mirela Nicolae a aflat de la Dragoş Dănilă, coordonatorul său, membru al Young Initiative.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *