Poate fi Știința reprimată, cenzurată, politizată? (p3)
25 August 2020

Un autor controversat: Zecharia Sitchin (1920-2010)

Probabil, cel mai sensibil subiect privind umanitatea îl constituie originea. Paradigma științifică dominantă impune apariția și evoluția speciei Homo din primate necunoscute, pe un traseu marcat (firesc, se susține) de etape încă nedescoperite.  Religiile susțin, desigur, variante creaționiste, explicite sau implicite, ale omului.

Apariția fulgerătoare, la scară istorică, a foarte specialului Sapiens Sapiens a determinat apariția unor ipoteze alternative, repudiate vehement de știința și religiile dominante.

Diferența copleșitoare a „naturii” umane față de rudele simiene și – în general – față de restul lumii vii a fost sesizată. Astfel, au apărut întrebări privind paradoxurile anatomice, vorbirea articulată, gândirea prospectivă și în cheie abstractă, „explozii” ale unor civilizații străvechi – toate inexplicabile rezonabil prin evoluție liniară.

Astfel, ipoteza producerii unei/unor discontinuități sau salturi asociate apariței speciei umane și-a făcut loc, pe măsura acumulării unor indicii solide și perceperii unor situații greu plauzibile prin explicații obișnuite.

Accesul omenirii la spațiul cosmic a fost declanșatorul unor perspective și întrebări până atunci imposibile, referitoare la origini. În acest context, doi autori au produs, în timp, cele mai semnificative „turbulențe”: Erich von Däniken (n.1935, cu Amintiri despre viitor – în 1968) și Zecharia Sitchin (1920-2010, cu seria Cronicile Pământului – 7 volume, între 1976-2007).

Este de notat că au existat precursori de idei, considerabili în exprimări și argumente, precum Imanuel Velikovski sau Robert Charroux. Alți autori punctează, de asemenea, publicistica orientată pe originile „artificiale” ale umanității.

Baza de lucru a lui Sitchin a fost masa tăblițelor de lut sumeriene, descoperite treptat, texte pre-nubiene și sumeriene și celebrul (între urmăritori) sigiliu VA243. Toate artefactele sunt datate cu trei milenii înaintea scrierilor biblice, unele fiind considerate, azi, ca sursă a unor părți ale Vechiului Testament. Efortul de interpretare al lui Sitchin a fost orientat spre interpretarea în cheie modernă a miturilor străvechi, pe care le-a considerat originate din realități, nu din fantezia autorilor. Această atitudine este dealtfel comună (nu numai) mitologilor „eretici”, care percep în descrieri și reprezentări obiecte și tehnologii inexplicabile vechilor cronicari.

În demersul său, Sitchin a lucrat inclusiv cu rapoartele și lucrările publicate de arheologi notabili, dintre cei care  care au descoperit tabletele sumeriene și au oferit primele traduceri: George Smith (1876), Leonard King (1902), Stephen Langdon (1909).  Cu mai bine de un secol în urmă erau (aproape) imposibil de imaginat cosmogonii, terraformări, manipulări genetice, arme de distrugere în masă, dispozitive electronice de orice fel. Cu atât mai considerabile rămân, însă, eforturile de interpretare (nu doar traducere) ale primilor lingviști care au examinat artefactele. De notat, că scrierile stăvechi sunt „creditate” frecvent cu înțelesuri multiple asociate unui „cuvânt” sau „expresie” – în fapt, grup de semne. Aceste înțelesuri sunt agreate și acumulate pe măsura avansului deslușirii textelor – activitate rezervată unui grup restâns de lingviști eminenți.

Zecharia Sitchin s-a declarat capabil să înțeleagă scrierea cuneiformă, urmare a unui demers autodidact din anii 1950-1960, care a inclus vizite la locuri de mare interes paleoarheologic. În perioada anterioară, lucrase ca jurnalist local, în ultimii ani ai Mandatului britanic pentru Palestina („Mandatory Palestine”, 1923-1948) – când pare plauzibil că a luat contact cu ideile care-i vor marca destinul publicistic.

O paranteză: „contaminarea” și vizitele în locurile de mare interes reprezentau, cu decenii în urmă, poate mai mult decât azi, premizele unei cariere publicistice. Este și cazul altui eretic modern de notorietate – Michael Cremo – imersat în cultura și spiritualitatea indiană.

În plus, cristalizarea mainstream și consolidatea scenariilor acceptabile istoric nu se produsese încă în primele decenii ale secolului 20: uimirea în fața echivalențelor tehnice ale trecutului îndepărtat cu zorii cosmici sau ai cercetării fundamentale… nu era marginalizată global din start, precum azi, ca pseudoștiință ori desemnări echivalente, peiorative.

Revenind la interpretările tăblițelor sumeriene, este semnificativ că Sitchin nu a eludat, nici desconsiderat rezultatele eminenților primi lingviști traducători, menționați mai sus. Probabil, a considerat rezonabil să le fi considerat munca de pionierat ca nepolarizată. Dar, bineînțeles că interpretările publicate începând din anii 1970 au fost diferite: erau făcute într-un context tehnologic evoluat cu un secol.

Sfidarea produsă de Sitchin provine din radicala schimbare de paradigmă pe care a propus-o  privind originea omului: acesta ar fi un rezultat al ingineriei genetice practicate de o specie asemănătoare, dar superioară, care ar fi sosit pe Terra acum circa 450000 de ani. Între altele, primatele existente ar fi fost „îmbunătățite” și – după unele rezultate parțiale considerate nesatisfăcătoare – Homo Sapiens Sapiens ar fi fost, în sfârșit, definit. Foarte pe scurt.

Erezia este deplină, atât prin raportare la dogma evoluționistă, cât și la cea religioasă. Că alte civilizații ar fi cutreierat Pământul în timpuri imemoriale față de relativ minuscula istorie oficială a umanității… este inacceptabil în mainstream, fie și în cheie ipotetică. Narațiunile evoluționiste și creaționiste, mai ales referitoare la om au generat dispute remarcabile între adversarii de opinie; la fel – ipotezele discontinuităților majore în protoistorie.     

Dilema celor neafectați de prejudecăți  este binecunoscută: nu există suficientă calificare și vizibilitate sau chiar acces la probe astfel încât să se formeze o opinie personală. Fie Sitchin, fie istoricii, paleo-lingviștii ori arheo-antropologii, fie clericii trebuie crezuți pe cuvânt în interpretările date artefactelor străvechi. Aceasta deoarece expertiza specifică este dincolo de cunoștințele omului obișnuit. De altfel, asumarea sau contestarea autorității este practică uzuală în controverse. Cu ce calificare îți dai dumneata cu părerea ?

Fie și numai la acest punct, al calificării pentru citirea scrierii cuneiforme, disputa este deschisă. Sitchin, care a studiat economia la University of London, s-a prezentat ca „unul dintre puținii oameni de știință capabili să citească și să interpreteze tăblițele de lut sumeriene și akkadiene” (www.sitchin.com – site rămas nemodificat din 2017). Pe lângă faptul că aparțin unui autodidact în scrieri arhaice, alegațiile sale sunt greu de aprobat sau respins, întrucât reprezintă o interpretare, apriori la fel de validă precum cele aparținând altor paleo-lingviști.

O dificultate este indusă (ca și în alte ipoteze controversate) de pretențiile oponenților că au dreptate în întregime, în toate aspectele. Nu există acorduri  între eretici și mainstream, nici sugestii sau concesii privind posibilitatea unor adevăruri parțiale. Istoricii sau clericii nu ar admite, în ruptul capului, că există indicii despre supercivilizații străvechi pe Pământ.

Interpretările și ipotezele lui Sitchin sunt cuprinse într-o serie -menționată deja-  de șapte cărți, sub titlul Cronicile Pământului. De mare succes publicistic, traduse și în română, citate frecvent pe sute de pagini online, cel puțin ca plecare pentru alte ipoteze sau în scop critic, polemic… numele seriei nu apare în Wikipedia. Cu acest amănunt neobișnuit, cititorul este invitat să decidă asupra interesului și verosimilității alegațiilor controversatului cercetător.

redactor Florin Vasiliu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *