Kirill Ermolenko, prim solistul Kremlin Ballet Rusia, dansează din septembrie la Teatrul de Balet Sibiu
24 September 2016
Arte frumoase – Scena de arta germana
24 September 2016

Ultimele concerte din ‘Stagiunea muzicală estivală’ și ‘Simfonii de vară’ vor avea loc în acest weekend

Primăria Sectorului 3 închide în acest weekend seria concertelor ‘Stagiunea muzicală estivală’ și ‘Simfonii de vară’, găzduite la fiecare sfârșit de săptămână de parcurile Alexandru Ioan Cuza și Colțea.

Bucureștenii se pot bucura încă de spectacolele stagiunii din parcul Alexandru Ioan Cuza în această seară, de la ora 20.30. La doar o lună după lansarea primului său DVD, în cadrul ‘Simfoniilor de vară’ de la Colțea, Alexandra Ușurelu poposește și la foișorul din parcul Alexandru Ioan Cuza pentru o seară specială de vineri, susținută în formula muzicală full band&Muse Quartet.

Sâmbătă, de la ora 18.00, Fanfara Angely’s, sub bagheta dirijorului Marius Firca, va încălzi atmosfera de la foișor. Finalul ‘Stagiunii muzicale estivale’, programat pentru duminică, de la aceeași oră, va aparține Zoiei Alecu și lui Ducu Bertzi&friends (Constantin Neculae, Irina Furdui și Tavi Iacob).

Tot sâmbătă, dar începând cu ora 19.30, va concerta în parcul Colțea Orchestra Sinfonia București, dirijor Florin Totan. Publicul iubitor de muzică clasică, și nu numai, este așteptat duminică, de la ora 19.30, la concertul ce marchează finalul ‘Simfoniilor de vară’. Monica Anghel, Andrei Tudor Band și George Miron&grupul vocal ‘Acapella’ vor aduce pe scenă ultimele acorduri ale ‘simfoniilor’.

Cea de-a XI-a ediție a ‘Stagiunii muzicale estivale’ și ediția a VII-a a ‘Simfoniilor de vară’ au prezentat bucureștenilor timp de patru luni, weekend de weekend, aproximativ 100 de concerte din genuri diferite de la clasic, folk, jazz-blues, rock acustic, până la muzică universală, de film, de promenadă, fanfară sau folclor.

Evenimentele din cadrul celor două programe au fost oferite gratuit de Primăria Sectorului 3.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *