Idei în nocturnă. Pagini de Istorie: Un secol de la semnarea Tratatului de la Trianon (1). Invitat, prof. univ.dr. Dumitru Preda
2 June 2020
TRIANON 100 – Cel bun de gură nu are totdeauna dreptate, de Georgeta Filitti
3 June 2020

TRIANON 100 – Tratatul de la Trianon, un act de dreptate istorică, de Georgeta Filitti

foto: wikipedia.org

Pe la anul 900, cete nomade ale unei populații fino ugrice, plecate din fundul Asiei, ajung în dreptul Carpaților Păduroși și trec în Câmpia panonică. De aici ungurii – căci de ei e vorba – încep expediții de pradă către Europa Occidentală, pe teritoriul actual al Germaniei, Austriei, Italiei și Franței. S-au îndreptat și către Transilvania unde atunci se închegau micile state conduse de Glad, Gelu și Menumorut. Năvălitorii au ieșit învingători. La început a fost datul dreptei, adică o înțelegere de coabitare, înlocuită treptat de cucerirea brutală a populației formată din români, slavi, pecenegi, cumani. Creștinarea la anul 1000, legăturile cu Occidentul și o prosperitate economică izvorâtă în primul rând din exploatarea nemaghiarilor au favorizat formarea și consolidarea regatului maghiar. Acordul de uniune monarhică din 1867 cu Austria habsburgică a fost ultima încercare de păstrare a unui stat unde minoritățile deveniseră preponderente și procesul de disoluție statală aștepta doar momentul prielnic. El s-a ivit în 1914, la declararea Primului Război Mondial iar încheierea lui și situarea monarhiei austro ungare în tabăra pierzătoare n-a făcut decât să confirme ”faptul îndeplinit” și anume cel al perimării unui stat ce funcționa în parametri vădit anacronici.

După 1000 de ani, la Trianon, un forum internațional făcea dreptate în această parte a Europei, redând populațiilor majoritare autoritatea deplină asupra pământurilor unde locuiseră, trudiseră și unde se succedaseră zeci de generații.

Aflați în tabere diferite în timpul conflagrației, românii și ungurii aveau și acest contencios milenar încât soluționarea conflictului dintre ei a generat una din cele mai formidabile campanii diplomatice din istoria modernă a continentului nostru. Și trebuie spus că propaganda maghiară, așa zisele documente aduse în apărarea punctului ei de vedere, campania de denigrare a românilor, de exacerbare a virtuților civilizatoare ale ungurilor în spațiul transilvan – toate s-au desfășurat la o cotă care pe mulți i-a înșelat, pe câțiva i-a convins. În cele din urmă adevărul a triumfat; ceea ce devenise principiul călăuzitor al încheierii conflagrației atât de sângeroase și anume rânduirea noii Europe prin autodeterminare a căpătat astfel corp. În adunările succesive de la Chișinău, Cernăuți și Alba Iulia, românii au decis desprinderea lor din fostele imperii unde viețuiseră silnic, respectiv cel țarist, cel habsburgic și monarhia austro ungară și alipirea la statul liber România. Consfințirea internațională la Trianon, acum o sută de ani, la 4 iunie 1920, a unei realități previzibile, ”de la Nistru pânʹ la Tisa”, cum definea Eminescu, a însemnat reunirea unei populații ce îngloba peste două treimi etnici români în hotarele României Mari.

Preemțiunea românilor în Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș, consfințită la Trianon, a stârnit furia nemăsurată a ungurilor. Și toată pledoaria lor în jurul ”problemei transilvane” rămâne un domeniu prețios de cercetare de felul cum poate o propagandă bine orchestrată să falsifice adevărul, să înșele opinia publică. În același timp însă triumful cauzei românești a dovedit că, în cele din urmă, Dumnezeu nu lasă copacii să crească până la cer.

Ce rămâne din lungul șir de invective, memorii ale episcopilor adresate omologilor din Anglia despre ”atrocitățile confesionale românești” sau ocuparea ”samavolnică” a unei părți din Ungaria – ba și a Budapestei de către armata noastră, când fusese vorba doar de salvarea Ungariei de bolșevicii lui Bela Kuhn? Au fost lesne demontate de delegații români la Conferință și în același timp de numeroșii filoromâni din Anglia și Franța.

În cele din urmă, Ungaria a reintrat în matca istorică ce i se cuvenea, în suprafață de 92 de mii de km.cu o structură a populației unde ¾ erau maghiari. România Mare a primit de la fosta monarhie bicefală 112 000 km, cu o populație de 5, 1 milioane locuitori (2,9 milioane români, 1,2 milioane unguri și secui, 530 000 germani).

Soluția la care s-a oprit concertul internațional în privința diferendului româno-maghiar n-a fost, se înțelege, pe placul ungurilor.

Despre argumentele pentru păstrarea ”Ungariei mari”, într-o emisiune viitoare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *