TNRS prezintă trei spectacole la Chișinău
15 Septembrie 2016, 07:37
„Lecția”, „Antisocial” și „Mărie, Mărie! (tribut Mariei Tănase)” sunt cele trei spectacole care vor fi prezentate de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu la Chișinău, în cadrul „Reuniunii teatrelor naționale”.
Joi, 15 septembrie, începând cu ora 19.00, la Sala Mare a Teatrului Național „Mihai Eminescu” va avea loc spectacolul „Lecția”. Realizat după fascinanta piesă scrisă de Eugène Ionesco, cu o traducere de excepție realizată de Vlad Russo și Vlad Zografi, spectacolul îi aduce în prim plan pe Constantin Chiriac, Ofelia Popii și Mariana Mihu. Regia este semnată de Mihai Măniuțiu, iar coregrafia este realizată de Andrea Gavriliu pe muzica lui Șerban Ursachi. Decorul pentru acest spectacol a fost conceput de Adrian Damian și costumele de Irina Moscu, aceștia reușind să creeze un cadru deosebit pentru întreaga producție. „«Lecția» e un foarte puternic text politic, unul dintre cele mai subtile și în același timp generoase texte – în sensul că este compus și structurat în așa fel încât să poți reflecta în oglinzile sale orice formă de dictatură, orice act politic care țintește dezumanizarea, distrugerea individualității și libertății omului. Genocidul, spălarea creierelor, purificările etnice, crimele în masă, toate se petrec sub ochii noștri. Nu ne mai putem face că nu știm. Trăim într-o epocă în care suntem cu toții interconectați. Cei care pretind că nu știu, vor să-și țină ochii închiși. Spectacolele de tipul «Lecției» lui Ionesco le spun să deschidă ochii. Nu scapi de coșmaruri pretinzând că joci într-o feerie“, a declarat Mihai Măniuțiu.
Vineri, 16 septembrie, la Sala Studio a Teatrului Național „Mihai Eminescu”, de la ora 17.00, va fi prezentată prima parte a trilogiei Câtdedepartesuntemdepeșteriledincareamieșit? de Bogdan Georgescu. „Antisocial” este o examinare detaliată a deficiențelor care degradează sistemul educațional din România. Realizat după fapte reale, „Antisocial” este un proiect de Artă Activă care combină tehnici de teatru documentar ficționalizat și teatru observațional, explorând noi tipuri de teatralitate și structuri dramatice. Spectacolul este o coproducție a Teatrului Național „Radu Stanca” și a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.
Tot în 16 septembrie, de la ora 19.00, la Sala Mare a aceluiași teatru, Gabriela Neagu va prezenta spectacolul „Mărie, Mărie! (tribut Mariei Tănase)”. O oră despre viaţa artistei care a sfidat etaloanele de frumuseţe şi a cucerit inimile spectatorilor prin francheţea şi genuitatea interpretărilor sale. Un melanaj între strălucirea scenei, sinceritatea interviului şi autenticitatea vieţii casnice a acesteia, într-un spectacol multimedia, în care interpretarea live alternează cu proiecţiile video. „Prin demersul meu artistic, pe care i-l aduc ca tribut, mi-am propus să realizez o reinterpretare a pieselor ei, plină de caldură şi sinceritate, să imprim propria mea personalitate artistică peste vibraţia de neegalat a mesajului original, pentru a transmite generaţiilor de azi muzicalitatea pătrunzatoare a creaţiilor ei, încărcată de sensibilitate şi dramatism”, a menționat Gabriela Neagu.
„Reuniunea teatrelor naționale” este cel mai important eveniment teatral din Republica Moldova, fiind catalogat de criticul Marina Constantinescu drept „unul remarcabil, de înaltă ţinută”. Doar în cadrul Reuniunii, publicul din Republica Moldova are ocazia unică să vizioneze spectacole prezentate de către colectivele teatrelor din țară: Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” - Bucureşti, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” - Craiova, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” - Iaşi, Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, Teatrul Național Cluj-Napoca și Teatrul Naţional „Radu Stanca” – Sibiu, dar și producții ale Teatrelor Naționale din Republica Moldova.
Informații complete despre spectacolele Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu puteți găsi pe site-ul www.tnrs.ro.