Idei în nocturnă – Pagini de Istorie: Lumea de astăzi!
30 January 2018
PORTRET: Mircea cel Bătrân – 600 de ani de la moartea celui mai viteaz şi mai ager dintre principii creştini
31 January 2018

Timpul prezent – democraţia în ţările Grupului de la Visegrád

Milos Zeman, considerat pro-rus şi anti-imigranţi, a cîştigat la sfîrşitul săptămînii trecute alegerile prezidenţiale din Cehia. La sfîrşitul anului trecut Comisia Europeană a activat împotriva Poloniei articolul 7 din Tratatul Uniunii Europene, care poate duce la suspendarea dreptului de vot. Decizia a venit în urma constatării că „există un risc clar de încălcare gravă a statului de drept în Polonia”, ţară care a adoptat reforme controversate ale sistemului juridic. În raportul Freedom House de anul trecut se vorbeşte despre o spectaculaosă degradare a democraţiei în Ungaria şi Polonia. Ţările Grupului de la Visegrád (Ungaria, Polonia, Cehia şi Slovacia) fac front comun împotriva politicii porţilor deschise şi nu vor să accepte cotele de imigranţi. Vorbim despre evoluţia acestor ţări cu Camil Pârvu, conf. univ. la Facultatea de Științe Politice a Universității din București.

30 ianuarie 2018, ora 18.30

Realizatori: Adela Greceanu şi Matei Martin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *