Ascultă Radio România Cultural Live

Thierry Wolton în dialog cu Ioan Stanomir și Gabriel Liiceanu despre cel de-al doilea volum al trilogiei O istorie mondială a comunismului și despre volumul Negaționismul de stânga

19 Noiembrie 2019, 11:36

Evenimentul are loc joi, 21 noiembrie, de la ora 19, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu.Trilogia O istorie mondială a comunismului. Încercare de investigație istorică scrisă de jurnalistul francez Thierry Wolton, recompensată cu Premiul Jan Michalski (Elveția, 2017) și Premiul Aujourd'hui (Franța, 2018), este cea mai amplă analiză dedicată sistemului comunist din perspectiva celor trei mari actori ai săi: Călăii (vol. I), Victimele (vol. II) și Complicii (vol. III). Primul volum, O istorie mondială a comunismului. Cu pumnul de fier. Călăii a apărut în 2018, ultimul urmând să fie publicat în toamna anului 2020.

Ampla lucrare a lui Thierry Wolton apare la Editura Humanitas în cadrul Programului de sprijin pentru publicare „Nicolae Iorga“ și a beneficiat de susținere din partea Ambasadei Franței în România.Evenimentul este realizat în parteneriat cu Institutul Francez din România și se va încheia cu o sesiune de autografe. Accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile, pe baza unei rezervări prin Eventbook*.• • •Volumul II al trilogiei O istorie a comunismului este dedicat victimelor. Thierry Wolton vorbește acum din perspectiva zecilor de milioane de oameni care au îndurat temnița, deportarea, foametea organizată, torturile, decăderea totală din statutul de om și, în final, exterminarea.
Concluzia lui Thierry Wolton este că atât comunismul, cât și nazismul nu sunt opțiuni politice, ci poziționări criminale înăuntrul speciei umane. Iar anticomunismul și antifascismul nu sunt nici ele poziții politice, ci opțiuni fundamental morale.„Întreaga istorie a comunismului este pusă de Thierry Wolton sub semnul indicibilului și de neconceputului. Dar ce anume nu poate fi spus? Și ce este de neconceput? De nespus este ceva pentru care nu mai există cuvinte. Sau pentru care cuvintele existente nu mai sunt de ajuns. De neconceput este cruzimea ființei umane care ajunge să-și ucidă semenii în masă (imaginați-vă un munte de o sută de milioane de cadavre!) și care însoțește crima cu cele mai cumplite torturi. Dezlănțuirea potențialului de cruzime al omului care torturează și ucide, așa cum s-a petrecut ea în comunism și nazism, ridică problema justificării înseși a speciei umane. Ceea ce s-a întâmplat în secolul 20 atestă versul unui faimos tragic grec: «Căci nu există nimic mai cumplit pe pământ decât omul». Nu întâmplător, Thierry Wolton mărturisește că volumul dedicat victimelor l-a scris plângând.“ – Gabriel LiiceanuVolumul Negaționismul de stânga este publicat în limba română la doar câteva luni de la apariția la prestigioasa editură pariziană Grasset & Fasquelle. El răspunde la o întrebare care nouă, celor din Estul Europei, nu ne dă pace de la căderea comunismului: cum se face că în vreme ce nazismul a fost definitiv condamnat ca „genocid“ iar negaționismul de dreapta este condamnat prin lege, comunismul, deși responsabil de „clasicid“ și de o sută de milioane de morți, continuă să se bucure de impunitate? De ce memoria noastră istorică se dovedește în acest caz hemiplegică? Cum și de ce este negată amploarea covârșitoare a crimelor comunismului? Răspunsul lui Wolton e clar: „Prima funcție a negaționismului de stânga e să salveze utopia de șocul întâlnirii cu realitatea.“„Negaționismul înseamnă negarea faptelor istorice dovedite sau deformarea lor. Termenul se referă în general la cei care contestă existența camerelor de gazare naziste ori care minimalizează amploarea fenomenului de exterminare a evreilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Dar cum rămâne cu cei care neagă bilanțul comunismului, care-i trec sub tăcere morții și îi ascund cauzele? Se poate vorbi în acest caz de un negaționism de stânga, diferit, așadar, de un negaționism de dreapta? Distincția e arbitrară, ne-ajută doar să nu confundăm tipurile de negare, și trebuie înțeleasă fără nici o conotație politică... Adevărata diferență ține de percepția asupra acestor negaționisme: unul este unanim condamnat în numele adevărului, al istoriei, al moralei, pe când celălalt este în cel mai bun caz ignorat, dacă nu chiar aprobat în ciuda tuturor evidențelor, în pofida realității istorice și a eticii. Cartea de față are drept subiect tocmai acest negaționism de stânga, care nu-și găsește nici o justificare și despre care se vorbește atât de puțin ori deloc.“ – Thierry WoltonTHIERRY WOLTON (n. 1951) este jurnalist, scriitor și istoric, profesor la École Supérieure de Commerce din Paris. E preocupat în mod special de istoria regimurilor comuniste, de Războiul Rece și de influența sovietică în Occident. A mai publicat: Vivre à l’Est (1977), L’Occident des dissidents (în colaborare cu Christian Jelen, 1979), Culture et pouvoir communiste (în colaborare cu Natalia Diujeva, 1979), Le KGB en France (1986; trad. rom. KGB-ul în Franța, Humanitas, 1992), Silence, on tue (în colaborare cu André Glucksmann, 1986), Les visiteurs de l’ombre (în colaborare cu Marcel Chalet, 1990), Le Grand Recrutement (1993), La France sous influence: Paris–Moscou, 30 ans de relations secretes (1997), L’Histoire interdite (1998), Rouge-brun: Le Mal du siècle (1999; trad. rom. Roșu-brun: Răul secolului), Le grand bluff chinois: Comment Pékin nous vend sa „révolution“ capitaliste (2007), Le KGB au pouvoir: Le système Poutine, (2008; trad. rom. KGB-ul la putere: Sistemul Putin, Humanitas, 2008, ed. a II-a 2014), Une histoire mondiale du communisme, vol. 1–3 (2015–2017; trad. rom. O istorie mondială a comunismului, Humanitas, vol. 1, 2018, vol. 2, 2019), Le négationnisme de gauche, (2019, trad. rom. Negaționismul de stânga, Humanitas, 2019).• • •THIERRY WOLTON
O ISTORIE MONDIALĂ A COMUNISMULUI. VOLUMUL II – VICTIMELE
Editura Humanitas, 2019 / colecția „Istorie“
Cu o prefaţă a autorului la ediţia românească
Traducere de Wilhelm Tauwinkl, Mariana Piroteală, Elena Ciocoiu,
Adina Cobuz, Emanoil Marcu şi Vlad Russo
ISBN 978-973-50-6268-2
format 15,5x23 cm, 928 pagini
NEGAȚIONISMUL DE STÂNGA
Editura Humanitas, 2019 / seria „Istorie contemporană“
Traducere de Georgeta-Anca Ionescu
ISBN 978-973-50-6600-0
format 13x20 cm, 192 pagini

De Ziua Internațională a Cărții, Editura Litera vă așteaptă la Noaptea Cărților Deschise (ediție online)
Literatură 23 Aprilie 2024, 07:10

De Ziua Internațională a Cărții, Editura Litera vă așteaptă la Noaptea Cărților Deschise (ediție online)

De-a lungul anilor, Noaptea Cărților Deschise a fost un eveniment ce a călătorit prin inimi și a transformat capitala...

De Ziua Internațională a Cărții, Editura Litera vă așteaptă la Noaptea Cărților Deschise (ediție online)
Gaudeamus Radio România, între 24 și 28 aprilie, la Cluj-Napoca
Literatură 22 Aprilie 2024, 07:34

Gaudeamus Radio România, între 24 și 28 aprilie, la Cluj-Napoca

Târgul va fi deschis în Piața Unirii, între orele 10:00 și 20:00, iar accesul publicului va fi liber.

Gaudeamus Radio România, între 24 și 28 aprilie, la Cluj-Napoca
STELIAN TĂNASE: “Eu sunt împotriva curentului, mă feresc ca dracul de tămâie să scriu așa cum se scrie astăzi“
Literatură 21 Aprilie 2024, 16:06

STELIAN TĂNASE: “Eu sunt împotriva curentului, mă feresc ca dracul de tămâie să scriu așa cum se scrie astăzi“

După ce a publicat anul trecut „Negustorul de antichități”, Stelian Tănase vine, în 2024, cu un nou roman,...

STELIAN TĂNASE: “Eu sunt împotriva curentului, mă feresc ca dracul de tămâie să scriu așa cum se scrie astăzi“
"Dincolo de Porțile Rușinii" de Marian Tudor - mărturii din Arestul Central - se lansează luni, 22 aprilie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu
Literatură 21 Aprilie 2024, 06:30

"Dincolo de Porțile Rușinii" de Marian Tudor - mărturii din Arestul Central - se lansează luni, 22 aprilie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu

Printre cei care au trecut dincolo de Porțile Rușinii s-au aflat persoane publice precum oamenii de afaceri Sorin Ovidiu...

"Dincolo de Porțile Rușinii" de Marian Tudor - mărturii din Arestul Central - se lansează luni, 22 aprilie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu
„NOUA DEZORDINE A FERICIRII”, o conferință-eveniment la SCENA GÂNDIRII – Conferințele Operei Naționale București, Invitat: Cristian Iftode
Literatură 20 Aprilie 2024, 06:11

„NOUA DEZORDINE A FERICIRII”, o conferință-eveniment la SCENA GÂNDIRII – Conferințele Operei Naționale București, Invitat: Cristian Iftode

Pe  8 mai 2024 , începând cu orele 18.30,  Opera Națională București  va găzdui o nouă ediție...

„NOUA DEZORDINE A FERICIRII”, o conferință-eveniment la SCENA GÂNDIRII – Conferințele Operei Naționale București, Invitat: Cristian Iftode
Cum să domesticești un om, cartea pe care toți iubitorii de pisici  ar trebui să o citească
Literatură 19 Aprilie 2024, 12:37

Cum să domesticești un om, cartea pe care toți iubitorii de pisici ar trebui să o citească

Cum să domesticești un om de Barbara Capponi, alias Babas, cu ilustrații de Andrea Ferolla, carte  recent apărută la...

Cum să domesticești un om, cartea pe care toți iubitorii de pisici ar trebui să o citească
Narativ, festivalul de lectură pentru copii: prima oară la Timișoara
Literatură 18 Aprilie 2024, 13:31

Narativ, festivalul de lectură pentru copii: prima oară la Timișoara

Pe 20 aprilie 2024, la Colegiul Național Pedagogic ,,Carmen Sylva”, se organizează 16 ateliere gratuite pentru copii și...

Narativ, festivalul de lectură pentru copii: prima oară la Timișoara
Luca Mazzucchelli: „Peste 5 ani, vei fi rezultatul obiceiurilor pe care le adopți astăzi”
Literatură 17 Aprilie 2024, 17:41

Luca Mazzucchelli: „Peste 5 ani, vei fi rezultatul obiceiurilor pe care le adopți astăzi”

Vă invităm să citiți un fragment în exclusivitate din cartea FACTORUL 1%.

Luca Mazzucchelli: „Peste 5 ani, vei fi rezultatul obiceiurilor pe care le adopți astăzi”
Ascultă live

Ascultă live

12:00 - 12:30
Vorba de cultură
Ascultă live Radio România Cultural
10:10 - 13:00
PRIETENII DE LA RADIO
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
Acum live
Radio România Internaţional 2
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
12:00 - 12:20
JURNALUL SATULUI
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
11:03 - 15:00
Pulsul Zilei
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța AM
Ascultă live Radio România Constanța AM
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru