SING – lecții valoroase pentru suflet într-o fabulă muzicală – de Michaela Platon
19 October 2020
“Bunele maniere pentru copii în 365 de zile:”Educaţia copilului reprezintă cartea de vizită a oricărui părinte
23 October 2020

The WATER DIVINER regizat de Russell Crowe , dramă zguduitoare despre o pagină de istorie reală – de Michaela Platon

Ca să înțelegem The Water Diviner e nevoie mai întai de o restituire a istoriei scrise în Peninsula Gallipoli, începute în aprilie și încheiate în decembrie 1915, în timpul Primului Război Mondial.

Anul trecut s-au celebrat 105 de ani de la izbucnirea primei conflagrații mondiale și de la încercarea cuceririi Istanbulului și obținerea controlului asupra strâmtorii Dardanele de către Aliați. Istoria consemnează hotărârea și spiritul de sacrificiu al turcilor, căliți în războaiele balcanice, în timp ce Aliații  erau neexperimentați și neobișnuiți cu mediul ostil din Gallipoli. Și deși cei dintâi au repurtat o victorie zdrobitoare în peninsulă, paradoxal, au pierdut războiul. Asta nu fără a se opune cu îndârjire trupelor ANZAC- “Corpul de armate al Australiei şi Noii Zeelande”, ceea ce a condus la pierderi imense de ambele parți beligerante, iar din cei 46.000 de soldați ai aliaților căzuți în această campanie,  11.000 au fost australieni şi neozeelandezi. În amintirea celor căzuți, ei sărbătoresc şi azi “Ziua Anzac”, pe 25 aprilie, pentru a-i cinsti pe cei care au luptat în nefericita campanie de la Dardanele, iar în 1985, guvernul turc a schimbat oficial numele locului debarcării trupelor Aliatilor- în “Golful Anzac”. Închei această amară lecție de istorie cu gândul la modul stupid în care s-au curmat atâtea vieți- aici -ca în fiecare război ce a îndoliat planeta.

The Water Diviner,  regizat de Russell Crowe are la bază o idee a scriitorului şi scenaristului Andrew Anastasios, care descoperă o scrisoare a unui locotenent-colonel, trimis să facă ordine pe fostul câmp de luptă, după terminarea primului război mondial. Din această scrisoare i-au atras atenția următoarele cuvinte: “Un bărbat din Australia a reuşit să ajungă până aici, în căutarea mormântului fiului său.” Acesta este și punctul de plecare al filmului, care pe lângă această tragedie, amintește prin căteva scene  și de începutul războiului greco-turc, când grecii au declanșat conflictul, deoarece premierul britanic David Lloyd George promisese Atenei importante câștiguri teritoriale în dauna Imperiului Otoman.

Filmul nu glorifică în nici un caz războiul, deși începe cu imaginea liniilor turce, într-o scenă care amintește de cuvintele spuse de către colonelul Mustafa Kemal Atatürk pe cand își conducea regimentul în luptă și a devenit legendă: ”Nu vă ordon să atacați – vă ordon să muriți”, acest spirit incredibil de sacrifiu fiind cel care a animat armata otomană spre victorie. Este un film pe care nu numai australienii ar trebui să-l vadă, acum când sunt avertizați în legătură cu planuri ale militanților islamiști de a ataca obiective australiene- dar și turcii, ținând cont că preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a îndemnat ţările europene să lupte împotriva islamofobiei şi să prevină intensificarea manifestaţiilor antiislam.

În cele 111 minute există câteva scene sfâșietoare, una dintre ele fiind cea în care soldații australieni urlau , agonizând: Vreau la mama! (exact acestea au fost și cuvintele pe care mi-a spus bunicul meu că le strigau românii căzuți la Cotul Donului). O alta care lasă un gust amar este cea în care se vede o căruță plină cu oseminte umane, cu o etichetă pe care scria laconic : oase turcești, o dovadă că dușmănia mocnea și după armistițiu… Dar cea mai tulburatoare scenă este fără îndoială aceea în care Arthur este nevoit să își împuște fratele mai mic, grav rănit- asumându-și din iubire această vină capitală de a-i curma suferința celui pe care –la plecare- tatal i-l dăduse în grijă. Este , după părerea mea, dovada supremă de iubire si asumare, să îl eliberezi pe cel drag, păstrând doar pentru tine durerea. Rememorarea acestei scene zguduitoare este atat de intensă, încât te copleșește,și abia acum, într-o dramă personală, infinitezimală parte a marelui război,  se coagulează toată durerea,tragismul și trauma celor implicați.

Actorii au fost aleși cu înțelepciune: Olga Kurylenko (Ayshe) pentru frumusețe și grație; Jai Courtney (Lt. Col. Cyril Hughes) pentru că e australian (a jucat și în Spartacus și era bun prieten cu Andy Whitfield, tânărul actor care s-a stins la 39 de ani); Yilmaz Erdoğan- pentru că a reușit să-l convingă pe Russel să îl distribuie în rolul maiorului Hasan, spunându-i că nu va regreta; Cem Yilmaz (Sgt. Jemal) pentru că a fost dorit de Russell, impresionat de talentul său actoricesc; încă 3 actori australieni talentați: Ryan Corr, James Fraser și Ben O’toole, debutant pe marele ecran au avut șansa de a împărți această poveste tristă despre nebunia războiului, durere, determinare, dar și despre demnitate și onoare.

Imaginea filmului este de exceptie  și  e suficient să vă spun că Andrew Lesnie, cel care este creatorul ei, e deţinătorul unui Premiu Oscar pentru cea mai bună imagine pentru The Lord of the Rings: The Fellowship of the Ring, precum şi a Premiului BAFTA la aceeaşi categorie pentru The Lord of the Rings: The Return of the King. Sunt scene de exterior care îți taie respirația, dar și interioare fabuloase din palatul Topkapi, Moscheea Albastră, intregite de travelinguri și cadre ce ne fac să „zburăm”pe deasupra Cartierului Evreiesc din vechiul Istanbul.

Mi-au rămas două replici în cap; una dată la întrebarea adresată ofițerului turc: „De ce îl ajuți pe australian?”cu un răspuns de o logică dezarmantă: „Pentru că este singurul tată care a venit până aici să își caute copiii”, și cealaltă a soției îndurerate de pierderea celor trei fii care îi spune tatălui: „Ești în stare să descoperi apa în pământ sterp, dar nu poți să-ți găsești copiii!.”

Iar la capitolul replici amuzante e următoarea: Connor: Mai există și alte dovezi în legătură cu băiatul meu? Iar Jemal (interpretat cu atât umor cât poate să încapă într-o dramă  de actorul Cem Yilmaz) răspunde: Sigur că nu! Suntem otomani, nu nemti!

Debutul regizoral al lui Russel Crowe- cu The Water Diviner pe un subiect sensibil- este, dincolo de restituirea unui moment al istoriei,  o invitație la toleranță și sentimente de înțelegere și de compătimire față de suferințele și nenorocirile prin care au trecut nu numai australienii, ci oricine a fost implicat într-un conflict, fie el civil sau militar. Este o pledoarie frustă și aproape echidistantă pentru toleranță, respect (chiar și al adversarului) și demnitate, un film care este departe de perfecțiune, dar care nici nu poate trece neobservat.

Regizor: Russell Crowe

Scenariu: Andrew Knight, Andrew Anastasios

Producători executivi: James Packer, Brett Ratner, Kerry Stokes, Tim Worner, Angus Ross, John Collee, Andrew Knight, Andrew Anastasios

Muzica: David Hirschfelder

Cu: Russell Crowe, Olga Kurylenko, Yilmaz Erdogan, Cem Yilmaz, Jai Courtney, Ryan Corr, James Fraser, Ben O’Toole

Credit foto Cinemagia

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *