Desenul alfabetului viu de N.N.Tonitza, o carte pentru fiecare învățător
30 July 2020
Bridge of Spies – scenariu al fratilor Coen în regia lui Steven Spielberg- de Michaela Platon
3 August 2020

The Martian by Ridley Scott – un fel de Cast Away pe Marte – de Michaela Platon

Dacă ar fi să mă întrebaţi pe mine, filmul acesta ar fi trebuit să fie lansat într-o zi de 4 iulie, într-atât de american în esenţa lui este, de infuzat cu toate valorile pe care acest popor –relativ tanar- a ştiut să le promoveze şi să se sprijine apoi pe ele în susţinea identităţii proprii. Filmul, deşi are un regizor ilustru, nu se ridică la nivelul altor producţii semnate Ridley Scott, dar nici nu alunecă pe panta facilitaţii. Numai că subiectul este puţin schematic (mă rog, e o ecranizare, aşa că ar putea da vina pe autorul cărţii, Andy Weir!) şi îi lipseşte imaginea fascinantă a lui Cuaron din Gravity, sau plot-ul alambicat şi spectaculos din Interstellar. Dar ne place, fără îndoială, nu doar pentru că îl vedem pe Matt Damon într-un rol care ar fi putut fi un Cast Away pe Marte, dacă n-ar fi avut inserturile cu strădaniile terestre ale celor de la NASA. Şi sincer, oricât îmi place mie Matt, trebuie să recunoaşteţi că Tom Hanks este pe un alt palier al măiestriei actoriceşti.

Ce ne propune însă Marţianul nu doar ca să ne facă să ne aducem aminte de film mult după ce îl vom fi văzut? Păi…lecţia aceea general valabilă conform căreia pierde doar cel care capotează, care renunţă la credinţă, la speranţă. Să fii un învingător nu e la îndemâna oricui şi ai nevoie de înzestrări native, de caracter, de forţă, şi mai presus de orice de umor. Dealtfel, printre cele trei reguli fundamentale ale existenţei, alături de paradox şi schimbare , nu întâmplător stă UMORUL, cu forma lui superioară- autoironia. Dacă îl înţelegi şi îl practici, umorul îţi conferă totodată şi o mare putere. Aşa că monoloagele personajului abandonat pe Marte sunt suculente, nostime şi stenice, marcând starea lui interioară, echilibrul extraordinar care i-a salvat până în final viaţa. Dacă îi adăugăm şi o riguroasă formaţie ştiinţifică şi o inteligenţă aplicată dublată de creativitate, avem biletul salvator care îl readuce pe Mark Watney pe Pământ, fapt care face întreaga planetă să jubileze într-un unison exemplar.

Americană până în prasele nu este numai lecţia de anduranţă, optimism, tenacitate şi inventivitate pe care ne-o serveşte astronautul eşuat, dar şi felul în care se coagulează echipe şi oameni în jurul unei idei- bazându-se pe valori morale şi principii. Nu e rău să ţi se servească lecţii de genul acesta, poveştile cu discurs motivaţional sunt până la urmă necesare, totul e să nu se exagereze într-atât încât să devină stânjenitor, iar Ridley Scott nu pică în această greşeală, păstrând echilibrul, aşa cum era de aşteptat de la un regizor de talia lui.

The Martian are şi o distribuţie înţesată de actori remarcabili: alături de Matt Damon evoluează Jessica Chastain- care sare aici direct din Interstellar, trecând prin  strindbergianul rol Miss Julie , Kate Mara, Kristen Wiig, Jeff Daniels, Chiwetel Egiofor care nu mai e sclav ca în 12 years a slave- ci savant la NASA, Sean Bean pe care scenaristul nu-l iartă de trimiteri la Stăpânul Inelelor, Michael Pena pe care l-am văzut în Luis din Ant Man şi în sfârşit Sebastian Stan- constănţeanul care ne-a făcut mândri de Bucky din Captain America, de Josh din Ricky & The Flesh şi acum de prezenţa alături de atâtea nume mari ale ecranului american.

Cred că una din principalele calităţi ale Marţianului lui Ridley Scott este tonul cu care se spune povestea şi care rămâne egal până la final, fără căderi în desuet sau melodramatic, într-o formulă magistral aleasă ca să ne dea un produs pe care – sincer- îmi este greu să îl încadrez că gen. Sigur că este un SF, dar e şi destulă acţiune şi destul umor  fără să fie însă comedie, e şi dramatic în multe secvenţe, are şi o latură epică evidentă, aşa că fiecare îl aşează unde crede de cuviinţă că se potriveşte mai bine. Coloana sonoră disco-retro este de senzaţie, ritmurile anilor 70-80 sprijinind de multe ori scenele de monolog, dându-le nu doar culoare dar şi dinamism.

Vânați-l așadar pe canalele de film pe care e difuzat și nu-l ratați pentru că e o experiență cinefilă pozitivă și stenică.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *