Astra Film Festival 2016: cinema la superlativ în Sibiu!
11 October 2016
Spectacole de David Espinosa, Matarile Teatro și Gábor Tompa la Festivalul Eurothalia
11 October 2016

THE GREATEST THING – în premieră în România

Cea de-a doua ediție a Festivalului Tânăr de la Sibiu îi aduce pe Miss Walker & Silent Rocco (Germania) într-un spectacol vizual de teatru și muzică în premieră la Sibiu. Evenimentul va avea loc joi, 13 octombrie, ora 21:00, la Atrium Cafe Bistro & Art, iar intrarea se face gratuit în limita locurilor disponibile.

„The Greatest Thing” este un show eveniment ce îi aduce pe scenă pe cântăreața Miss Walker și artistul de mimă Silent Rocco într-o montare ce deschide o lume senzorială.

Un vagabond liniștit se lovește din întâmplare de o zână neon aparent fără viață. Conținutul săculețului ei din piele aurită este însă cheia către povestea lor comună și declanșează un adevărat basm muzical, live, cu momente interactive și coregrafii captivante. Spectacolul are o durată de 40 de minute, iar pentru rezervarea locurilor au fost la dispoziție numerele de telefon: 0269 242 000 și 0723 287 486.

Cea de-a doua ediție a Festivalului Tânăr de la Sibiu (10 – 16 octombrie) face o cronică provocatoare asupra lumii din jurul nostru și își propune un program captivant dedicat atât copiilor, cât și adolescenților, reunind, totodată, întreaga familie pentru o experiență dătătoare de energie. De la spectacole de animație pentru copii cu vârsta de doar un an, la magia păpușilor și marionetelor pentru școlari, dar și spectacole eclectice pentru adolescenți, festivalul conectează spectatorii la noutățile din zona artelor performative. Agenda de evenimente aduce, totodată, în discuție problemele cu care se confruntă noile generații de elevi, părinți și educatori prin expoziții de artă conceptuală, ateliere, conferințe și lansări de carte. Programul ediției din acest an reunește la Sibiu 150 de artiști din Armenia, Germania, Polonia, România, Rusia și Ungaria.

Festivalul Tânăr de la Sibiu este finanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu și susținut de UNITER prin fondul de timbru teatral.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *