Bucuria culorii –Constantina Dumitru, de Roxana Păsculescu
9 februarie 2019
PĂDUREA SPÂNZURAȚILOR în regia lui Radu Afrim- un demers artistic autentic şi copleşitor pe scena TNB- de Michaela Platon
11 februarie 2019

The Girl On A Train, un film incitant cu panoramări și sugestii simbolice- de Michaela Platon

Fata din tren este unul dintre acele filme care nu îţi îngăduie să le abandonezi nici o secundă, căci te târăşte în sarabanda trăirilor, intrigilor, încâlcelilor psihologice şi psihanalitice, într-un fel care nu ratează spectatorul, fie că a fost mai întâi cititor al romanului după care s-a ecranizat pelicula, fie că nu. Şi poate că pierzi dacă nu ai parcurs întâi textul, sau poate nu, căci pelicula îţi propune într-o manieră interesantă, secvenţial, cu decupaje şi flash-back-uri înseriate după o logică particulară, un subiect clasic, în care personaje cu diferite grade de vinovaţie faţă de sine sau faţă de alţii adaugă straturi unei acţiuni care te ţine în chingi. Fiecare erou din scenariu are o poveste încâlcită, târăşte după el o dramă, parcurge un traseu interior în care se zbate, se luptă să se domine sau să îi domine pe alţii, îşi înfruntă slăbiciunile sau cade pradă lor, este altceva decât pare, totul cu tuşe ce frizează pe alocuri patologicul şi imprimă tensiune unui ritm susţinut din secvenţe.

Frumos filmat cu panoramări şi sugestii simbolice, filmul are şi scenariu şi concepţie şi joc meritoriu, ceea ce nu se întruneşte cu lejeritate. Dar Tate Taylor reuşeşte să livreze, confirmând că The Help, pelicula lui din 2011 nominalizată la Premiile Academiei Americane de Film, pentru care Octavia Spencer îşi adjudeca un Oscar şi un Golden Globe- nu a fost doar o întâmplare fericită. Şi de data aceasta filmul are implicaţii psihologice majore, semn că acesta e teritoriul în care se simte bine regizorul, oferindu-i spaţiu pentru a-şi concretiza viziunea. Tribulaţiile interioare ale personajului principal, Rachel, lipsa posibilităţii de a rămâne în realitate datorată alcoolismului, blurează existenţa obiectivă şi îi dau posibilitatea lui Taylor să experimenteze pe imagine, să adauge încă puţin suspans, să sporească tensiunea şi să pună un tremolo pe acţiune, cu care să ne intereseze şi mai şi.

Distribuţia reuneşte câteva nume interesante, de la actriţe aflate pe valul confirmării, cum sunt Halley Bennet şi Rebecca Fergusson, la Emily Blunt care „trage” filmul cu motorul personajului ei bântuit de dependenţe, vini, frici şi găuri negre ale memoriei, ea reuşind să fie convingătoare şi,  pe rând, fragilă, debusolată,neîncrezătoare, speriată, îngrozită, încarcerată în celula propriei nepuţinte de a îşi aminti felii din viaţa ei rămasă ancorată în trecut. Paradoxal însă, Rachel se dovedeşte până în final a fi fost- în ciuda tuturor aparenţelor- un personaj pozitiv. Galeria personajelor masculine beneficiază de un casting interesant, în care îi vedem pe Justin Theroux, Luke Evans şi Edgar Ramírez, care însă e ceva mai palidă decât cea a celor feminine, ce domină net pelicula.

Finalul este şi nu este previzibil, dar reuşeşte să deznoade iţele în stil clasic,  acordând binelui, pozitivului, şansa pe care o merită, poziţionând filmul în categoria celor care, chiar dacă nu inovează, suscită interesul. 

The Girl In The Train este neîndoielnic o lectură cinematografică demnă de atenţie, cu destul suspans, îndeajuns de bine gândită, jucată şi realizată, încât să atragă publicul şi să placă- aşa încât v-o recomand fără rezerve cand o prindeti pe HBO.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *