Ascultă Radio România Cultural Live

The Blacklist- un serial seducător, alert și dur - de Michaela Platon

08 Noiembrie 2019, 05:54

Sinceră să fiu, mie îmi e aproape frică de seriale şi
ezit destul până să mă hotărăsc să încep unul – pentru că dacă mă prinde,
aproape că nu sunt în stare să mă opresc din vizionare şi îl consum imediat,
avida să văd totul!

Iar The Blacklist difuzat de Netflix are toate atuurile
ca să vă narcotizeze, căci este bine scris, are o distribuţie excelentă şi
surprinde prin volutele pe care le face scenariul. Povestea de spionaj, alianţe
politice la cel mai înalt nivel, comploturi, dejucări şi conspiraţii la care cu
gândul nu gândeşti este în măsură să te alarmeze- chiar dacă nu eşti adept al
acestor teorii.

Personajele centrale fac parte fie din lumea interlopă,
fie din aparatul de stat- cazurile cu implicaţii excepţionale fiind
rezolvate/dejucate de o echipă specială FBI ce ajunge să graviteze în jurul
agentei Elizabeth Keen- aflată într-o colaborare ciudată cu Raymond Reddington-
fost „aproape” amiral al USA Navy- între timp devenit o eminentă cenuşie a politicii şi lumii interlope internaţionale.

Foarte bine construit, serialul introduce în fiecare
episod alte şi alte personaje interpretate de nume cunoscute ale ecranului şi
te ţine în chingi cu intrigile complicate şi iţele pe care întotdeauna le
descâlceşte Ray Reddington- cu o ştiinţă a strategiei egalată doar de relaţiile
lui fabuloase. De la şefi de stat sau de cartel, senatori, miniştri şi spioni
de talie internaţională, traficanţi, savanţi sau trupe speciale- el dirijează
totul fără cusur- cu calm şi elegantă, adăugând la toate acestea un umor când
subtil, când acid şi povesti nenumărate pline de înţelesuri. Aşa că nu ai cum
să nu îl iubesti- deşi ar trebui să fie un personaj negativ în calitate de
urmărit international- şi o faci fără strângere de inimă căci latura lui
sensibilă este la vedere şi asta emoţionează fără greş.

Serialul a fost nominalizat la Golden Globes
şi a fost premiat la Primetime Emmy Awards în anul 2014, actorul James Spader
fiind apreciat pentru rolul principal deopotrivă de critică şi public, care au
gustat poveştile pline de tensiune, soluţionările imprevizibile de cazuri şi
suspansul, toate rezultatul unei colaborări neaşteptate între FBI şi unul
dintre cei mai căutaţi criminali din SUA.

Iar
butoanele pe care apasă neîncetat acest serial în relaţia cu spectatorul sunt –
atentia, căci pari să fii în priză directă cu evenimentele şi prins în acţiune,
dar şi curiozitatea, căci algoritmul scriptului se schimbă cu viteză
extraordinară, nimic nerămânând la fel- poate cu excepţia accestui personaj
central cuceritor: Ray Reddington, în comparaţie cu care toate celelelalte par
mai estompate- deşi sunt excelent jucate- poziţionarea actorilor în roluri
fiind unul dintre atuurile producţiei.

Seducător
şi alert, amuzant şi dur în adevărurile pe care încearcă să le devoaleze - The
Blacklist este un serial de văzut, acum a la long, căci datorită succesului
bazat pe răspunsul publicului la
propunerea echipei- a ajuns deja la sezonul 7 (care a bia a inceput!), așadar
vi-l recomand cu căldură, căci însămi sunt deja parte a dipolului şi aştept cu
nerăbdare aventurile secţiei speciale FBI, care , paradoxal e şi o familie- e
adevărat disfuncţională!

Vizionări
miraculoase!

Giancarlo Sturloni: ”Adevărata problemă este că am ajuns deja dincolo de limite”
Cronica zilei 19 Ianuarie 2024, 15:03

Giancarlo Sturloni: ”Adevărata problemă este că am ajuns deja dincolo de limite”

”Planeta intoxicată” este titlul cărții asupra căreea ne concentrăm acum, atenția. Apărută în traducere...

Giancarlo Sturloni: ”Adevărata problemă este că am ajuns deja dincolo de limite”
Angela Tomaselli cu opera sa vitală şi seducătoare
Cronica zilei 17 Noiembrie 2023, 14:15

Angela Tomaselli cu opera sa vitală şi seducătoare

Aflată la cumpăna vieții, Angela Tomaselli ne dovedește că renașterea este posibilă și necesară. În personala de la...

Angela Tomaselli cu opera sa vitală şi seducătoare
Adrian Bejan: ”Să faci schimbări care nu reprezintă o rutină va aduce beneficii în viața ta.”
Cronica zilei 10 Noiembrie 2023, 09:39

Adrian Bejan: ”Să faci schimbări care nu reprezintă o rutină va aduce beneficii în viața ta.”

  Apărută la Curtea Veche, cartea lui Adrian Bejan, ”Timp și frumusețe”  ne introduce chiar în...

Adrian Bejan: ”Să faci schimbări care nu reprezintă o rutină va aduce beneficii în viața ta.”
Ipostaze medievale
Cronica zilei 06 Octombrie 2023, 08:00

Ipostaze medievale

Salonul Naţional de Artă Medievală, Ediţia a XIII-a s-a desfăşurat la Sala “Constantin Brâncuşi” de la...

Ipostaze medievale
„Ştim să oferim prietenie?”
Cronica zilei 29 Septembrie 2023, 17:54

„Ştim să oferim prietenie?”

Răsfoind teancul de cărţi pentru copii apărute la Editura Frontiera am regăsit şi recitit de data aceasta, cartea scrisă de...

„Ştim să oferim prietenie?”
”O poveste despre prietenie și speranță”
Cronica zilei 22 Septembrie 2023, 11:35

”O poveste despre prietenie și speranță”

Când am aflat că Andreea Tănăsescu, realizatoare de importante evenimente în care dansul, teatrul și arta...

”O poveste despre prietenie și speranță”
Pro sau contra?
Cronica zilei 15 Septembrie 2023, 08:00

Pro sau contra?

Prin traducerea din limba franceză în română, a Olgăi Ceauşu, ne parvine la Editura Trei, o carte care ne pune...

Pro sau contra?
“Sora mai mică” a Nopţii muzeelor, acum la prima ediţie
Cronica zilei 01 Septembrie 2023, 14:13

“Sora mai mică” a Nopţii muzeelor, acum la prima ediţie

Un nou produs, marcă a Rețelei Naționale a Muzeelor din România ni se oferă începând cu data de 2...

“Sora mai mică” a Nopţii muzeelor, acum la prima ediţie
Ascultă live

Ascultă live

10:00 - 12:00
Cu minte de weekend
Ascultă live Radio România Cultural
10:05 - 13:00
DIMINEŢI CU SOARE
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
Acum live
Radio România Internaţional 2
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
10:00 - 12:00
FECIOR LA OASTE
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
10:03 - 13:00
Weekend împreună
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța AM
Ascultă live Radio România Constanța AM
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru