Ascultă Radio România Cultural Live

Teatrul Naţional din Chişinău revine la TNB cu cele mai noi spectacole

10 Ianuarie 2020, 19:15

Şi la începutul acestui an, în cadrul proiectului „Teatru Românesc la Bucureşti, Iaşi şi Chişinău”, ediţia a şaptea, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău (TNME) prezintă pe scenele Naţionalului bucureştean două dintre cele mai recente producţii, spectacolele Dosarele Siberiei, regia Petru Hadârcă (22 ianuarie, ora 19.00, Sala Mare), şi Cine l-a trezit pe Yorick, regia Alexandru Vasilache (21 ianuarie, ora 19.00, Sala Studio).

„Dosarele Siberiei”, unul
din cele mai emoţionante spectacole-document, expresie a suferinței individuale într-o tragedie colectivă,cel
mai important eveniment teatral al stagiunii trecute dincolo de Prut – potrivit
Jurnalului de Chişinău, este un
spectacol răvăşitor despre o
imensă suferință umană, dar și despre puterea de a lupta și de rezista în fața
răului ce părea fără de sfârşit. Foarte puțini dintre cei ce au trecut prin
suferințele și teroarea regimului sovietic mai sunt printre noi, transmit
realizatorii, cei mai mulți au plecat în lumea celor drepți. „Ei, probabil, nu
mai au nevoie de nimic de la noi, nici măcar de amintirea noastră. De aceste
amintiri avem nevoie noi”.

„Obsesia Siberiei este una din cele
mai puternice în spațiul post-sovietic, totuși, în teatrele basarabene nu a
îndrăznit nimeni să atace tema deportărilor, a Gulag-ului, în ultimele decenii.

Noua producție a TNME are trei protagoniști: Ecaterina Chele,
deportată în 1941, Margareta Cemârtan-Spânu, deportată în 1949 și Ion Moraru,
condamnat politic în 1950 la Gulag, pentru că a condus organizația de luptă
împotriva puterii sovietice „Sabia Dreptății”.

La 70 de ani de la cel mai mare val al deportărilor staliniste
în Basarabia şi după aproape trei decenii de când documentele de arhivă au fost
desecretizate, „Dosarele Siberiei” de Petru Hadârcă (scenariu: Petru Hadârcă și
Mariana Onceanu) e un prim semn, declară realizatorii, că nu ne-am pierdut
memoria cu totul, că ne putem asuma trecutul, oricât de cumplit, tragic,
infernal ni se arată din perspectiva zilei de azi”.

„Dosarele Siberiei” este
primul spectacol din cadrul Turneului Teatru Românesc care se joacă la TNB pe
scena mare.

Montare de amploare,
spectacolul necesită nu mai puţin de 6 ore pentru amplasarea decorului. Durata
spectacolului este de 2 ore şi 15 minute, cu pauză. Spectacolul nu este
recomandat minorilor sub 16 ani.

În distribuţie veţi regăsi
actori dintre cei mai cunoscuţi ai Naţionalului din Chişinău: Olga Guțu-Cucu, Draga-Dumitrița Drumi,
Tinka Mardari, Dan Melnic, Diana Decuseară, Ninela Caranfil, Nicolae Darie,
Constantin Adam, Angela Ciobanu, Ana Tkacenko, Doriana Zubcu-Mărginean, Tatiana
Saenco, Petru Oistric, Ion Mocanu, Ghenadie Gâlcă, Alexandru Pleșca, Valentin
Zorilă, Iurie Focșa, Mihai Zubcu
. Alături de ei, studenţi ai profesorului
Mihai Fusu.

Din echipa de realizatori ai
spectacolului mai amintim pe: Irina
Gurin - Scenografia (decor, costume), Irina Slobodeaniuc - Expresie corporală, Ian
Onică - Proiecție video, Oleg Mardari - Lupte scenice. Secvențe video: OWH
Studio.

Cine l-a trezit pe Yorick?, după
William Shakespeare, adaptarea şi regia Alexandru Vasilachi, binecunoscut şi
apreciat creator de teatru, maestru în montări Shakespeare („Hamlet”, „Visul
unei nopți de vară”, „Amorul
dănțuie și feste joacă”, „Bocitoarele
vesele”)
continuă să surprindă cu această nouă montare, a cărei premieră a avut loc la
sfârşitul anului trecut, pe 14 decembrie.

Spectacol-coupé inspirat din
cele mai gustate istorii izvodite de geniul marelui dramaturg, bazat pe un
scenariu exuberant, melanj de magie, umor, inventivitate, lirism, exces baroc, Cine
l-a trezit pe Yorick?
reflectă concepte grave precum responsabilitatea și
dorința de mărire, ființă și neființă, durerea existenței sub aprige vremi,
moartea, conștiința, speranța. Gagurile, surprizele, glumele se țin lanț,
captivând simțurile și imaginația. Pluralitatea din care e alcătuit spectacolul
dă posibilitate minunaților actori din trupa de elită a Naționalului
chișinăuian – Silvia Luca, Petru Hadârcă, Alexandru Leancă, Angela Ciobanu,
Anatol Durbală, Petru Oistric, Iurie Focșa, Doina Severin
și toți ceilalți
- să-și reveleze întreaga măsură a forţei creatoare, plăcerea ludică, şi mai
presus de toate –Iubirea.

Scenografia este semnată de
Iurie Matei, iar costumele de Tatiana Popescu.

Durata: spectacolului 2 ore şi
30 de minute (cu pauză).

Vă așteptăm la teatru să citim
lumea, anunţă organizatorii. Așa cum este, a fost și va fi.

Biletele se găsesc la Casa
de bilete TNB, în foaierul Sălii Mari, precum şi online, pe www.mystage.ro

Abonamente early-bird la Bucharest Opera Festival - All Puccini Edition din 12 aprilie
Teatru și film 18 Aprilie 2024, 11:04

Abonamente early-bird la Bucharest Opera Festival - All Puccini Edition din 12 aprilie

Opera Națională București anunță lansarea campaniei de vânzare a abonamentelor pentru Bucharest Opera Festival, ediția...

Abonamente early-bird la Bucharest Opera Festival - All Puccini Edition din 12 aprilie
„IULIA. Atunci când viața te lasă să alegi” - o adaptare la prezent a dramaturgiei clasice, în premieră la Teatrul Metropolis
Teatru și film 17 Aprilie 2024, 18:25

„IULIA. Atunci când viața te lasă să alegi” - o adaptare la prezent a dramaturgiei clasice, în premieră la Teatrul Metropolis

Vineri, 26 aprilie 2024 , începând cu ora 19:30 , la Sala Mică a Teatrului Metropolis , are loc premiera oficială...

„IULIA. Atunci când viața te lasă să alegi” - o adaptare la prezent a dramaturgiei clasice, în premieră la Teatrul Metropolis
Ilie Năstase, înconjurat de sportivi, vedete și mii de fani la premiera documentarului NASTY
Teatru și film 17 Aprilie 2024, 17:10

Ilie Năstase, înconjurat de sportivi, vedete și mii de fani la premiera documentarului NASTY

Premiera documentarului NASTY , despre viața și cariera lui Ilie Năstase , a adus împreună unii dintre cei mai...

Ilie Năstase, înconjurat de sportivi, vedete și mii de fani la premiera documentarului NASTY
Program special pentru vacanța de 1 și 2 mai la Teatrul Național din București
Teatru și film 17 Aprilie 2024, 14:07

Program special pentru vacanța de 1 și 2 mai la Teatrul Național din București

Teatrul Național din București a pregătit un program special pentru vacanța de  1 și 2 mai  de anul acesta, cu nu...

Program special pentru vacanța de 1 și 2 mai la Teatrul Național din București
Conferințele Operei, Bal Mascat, Callas-Pellea și Coppelia în aprilie pe scena ONB
Teatru și film 15 Aprilie 2024, 13:28

Conferințele Operei, Bal Mascat, Callas-Pellea și Coppelia în aprilie pe scena ONB

Marți, 16 aprilie, de la ora 18:30 , invitatul special al Operei Naționale București, în cadrul ciclului de conferințe...

Conferințele Operei, Bal Mascat, Callas-Pellea și Coppelia în aprilie pe scena ONB
Proiecție Sărbătoarea Paștelui în Artă, cea mai importantă poveste pictată vreodată, la Muzeul Național de Artă al României
Teatru și film 15 Aprilie 2024, 13:25

Proiecție Sărbătoarea Paștelui în Artă, cea mai importantă poveste pictată vreodată, la Muzeul Național de Artă al României

Anul filmelor de artă de la Muzeul Național de Artă al României a debutat în luna martie cu proiecția Tițian....

Proiecție Sărbătoarea Paștelui în Artă, cea mai importantă poveste pictată vreodată, la Muzeul Național de Artă al României
„Regele nu moare”, un album foto dedicat cuplului de actori Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț
Teatru și film 15 Aprilie 2024, 13:15

„Regele nu moare”, un album foto dedicat cuplului de actori Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț

Albumul foto „Regele nu moare” , dedicat actorilor Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț , va fi lansat oficial...

„Regele nu moare”, un album foto dedicat cuplului de actori Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț
"REVIZORUL", în premieră la TEATRUL MIC
Teatru și film 15 Aprilie 2024, 13:12

"REVIZORUL", în premieră la TEATRUL MIC

Teatrul Mic  anunță  premiera oficială a spectacolului „REVIZORUL”  de  Nikolai Gogol , regia...

"REVIZORUL", în premieră la TEATRUL MIC
Ascultă live

Ascultă live

13:00 - 13:55
RRC Chill
Ascultă live Radio România Cultural
13:00 - 13:20
Radiojurnal
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
Acum live
Radio România Internaţional 2
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
12:20 - 14:00
VIAȚA LA ȚARĂ
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
11:03 - 15:00
Pulsul zilei
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța AM
Ascultă live Radio România Constanța AM
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru