Călătorie în jurul lumii – Invitat special E.S. Doamna Boutheina Labidi – Ambasadorul Republicii Tunisiene
25 March 2017
SUA: LOS ANGELES – ORAŞUL LEGENDĂ
25 March 2017

SUA: MIAMI – CAPITALA CROAZIERELOR LUMII

Miami este recunoscut drept un centru financiar de vârf din sudul Statelor Unite ale Americii şi cel mai mare oraş al statului Florida, ce impresionează prin atmosfera sa creată cu precădere de zgârie norii de sticlă ai băncilor, prin clădirile luxoase şi hotelurile construite în stilul art deco. Oraşul, este situat chiar pe malul Atlanticului, o parte pe continent, o parte pe insulele acoperite de o vegetaţie luxuriantă din largul ţărmului Keys şi o altă parte pe insuliţele în miniatură (unde s-au stabilit o serie dintre stelele cinematografiei, muzicii ori ale show busniss-ului mondial).

* * *

Oceanul verzui cu temperatura apei ce te îndeamnă la înot, alături de plajele minunate şi Soarele care străluceşte tot timpul anului, atrag în Miami (pe lângă numeroşi americani), foarte mulţi turişti.

În vremuri îndepărtate, Miami (numit anterior Fort Dallas), a fost o colonie mică, întemeiată la gura de vărsare a râului Miami. Aici se aflau ruinele unui fort din perioada războaielor cu indienii, o agenţie comercială şi câteva plantaţii. În anul 1895, una dintre primele femei albe stabilite în sudul Floridei (Julia Tuttle), l-a convins pe şeful companiei de căi ferate din acea perioadă, de avantajele economice pe care le-ar putea aduce prelungirea spre sud a „drumului de fier”.

După construcţia căii ferate, a urmat o rapidă perioadă de înflorire pentru noul „Ţărm de Aur” al Statelor Unite ale Americii. Dintr-o aşezare izolată, Miami a ajuns în doar câţiva ani, cea mai populară staţiune de pe continentul american. Drept urmare, calea ferată a fost prelungită până la Key West, s-au pus bazele unui aeroport internaţional şi au fost ridicate o mulţime de hoteluri impresionante (cum ar fi de exemplu Hotelul Fontainebleau Hilton, dotat cu o peşteră artificială şi 1.200 de camere şi apartamente).

* * *

Datorită atmosferei speciale ce o oferă, dar şi plajelor pitoreşti, Miami şi-a câştigat un renume deosebit, în principal în rândul persoanelor bogate, ce aleg să-şi petreacă aici, o mare parte din timp, la umbra palmierilor.

De-a lungul litoralului (ce măsoară câţiva kilometri), străbătut de bulevarde impresionante, pot fi întâlnite hoteluri, porturi pentru iahturi, cluburi, şi restaurante. Iar dacă v-aţi decis să alegeţi Miami ca destinaţie de vacanţă, este bine să ştiţi că aici veţi găsi nu doar Mare şi Soare, ci şi câteva obiective turistice care merită văzute: Grădina Zoologică, Biserica Sf. Bernard (cu elemente decorative de secol XII, aduse din Spania), Cartierul Little Havana (unde are loc Festivalul Calle Ocho), Cartierul Coconut Grove, precum şi câteva parcuri deosebit de atractive. De asemenea, Miami este şi un centru major al modei, dar şi „Capitala Croazierelor Lumii”, portul său fiind unul dintre cele mai aglomerate porturi în privinţa traficului de pasageri şi a vaselor de croazieră.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *