Ascultă Radio România Cultural Live

Știința în cuvinte potrivite

27 Septembrie 2016, 07:15

Ambasadorii Geoparcului Dinozaurilor din Țara Hațegului.

 

Acum mai bine de 100 de ani, pe la sfarsitul secolului al 19-lea, Ilona, o fetiță de 12 ani găsea in padurea de pe domeniul părinților ei,  niște ouă pietrificate de dimenisuni stranii. Le arată fratelui mai mare, excentricul baron Franz Nopcsa, la vremea aceea student, care le duce la Viena. Acolo, unul dintre cei mai influenți specialiști în geologie, identifică fosilele ca fiind ouă de dinozauri. Această descoperire stîrnește interesul și curiozitatea generațiilor de paleontologi care urmează și face ca, în anul 2015,  zona Hațegului să intre în circuitul internațional al Geoparcurilor protejate UNESCO.

 

Alexandru Andrașanu coordonatorul geoparcului Dinozaurilor din Țara Hațegului, împreună cu echipa care se ocupă de administrarea acestuia au inițiat o academie a voluntarilor, tineri localnici din zona Hațegului   Universitatea București oferă diplome Volunt-pass, pentru cei care au îndeplinit un număr de ore de voluntariat și au participat la suficient de multe proiecte, astfel încât să capete competențele necesare de ambasadori ai Geoparcului Dinozaurilor.

Geoparcul Dinozaurilor din Țara Hațegului a devenit parc internațional în anul 2005 și de anul trecut a intrat în circuitul geoparcuilor protejate UNESCO. 

 

Interviu cu Alexandru Andrasanu - directorul Geoparcului Dinozaurilor din Țara Hațegului, Cristian Ciobanu administratorul casei vulcanilor și Adina Popa, PR al Geoparcului.

 

 

Dr.Daciana Toma, medic de familie: „Dacă m-ar lăsa să vorbesc rezidenților despre această specialitate, s-ar îndrepta toți către medicina de familie”
Știință 10 Martie 2026, 12:20

Dr.Daciana Toma, medic de familie: „Dacă m-ar lăsa să vorbesc rezidenților despre această specialitate, s-ar îndrepta toți către medicina de familie”

În luna martie, dedicată celebrării femeilor și contribuției lor esențiale în societate, iar astăzi, la rubrica...

Dr.Daciana Toma, medic de familie: „Dacă m-ar lăsa să vorbesc rezidenților despre această specialitate, s-ar îndrepta toți către medicina de familie”
Ce au în comun schizofrenia, depresia și dependențele? Un studiu global descifrează „harta” genetică a bolilor psihice
Știință 09 Martie 2026, 12:37

Ce au în comun schizofrenia, depresia și dependențele? Un studiu global descifrează „harta” genetică a bolilor psihice

Un studiu publicat la începutul acestui an în prestigioasa revistă Nature aduce o perspectivă nouă asupra modului...

Ce au în comun schizofrenia, depresia și dependențele? Un studiu global descifrează „harta” genetică a bolilor psihice
Ramona Runcanu, fostă pacientă oncologică: „Cancerul ovarian vine cu semne mici, înșelătoare, care se pot confunda foarte ușor cu orice altceva”
Știință 09 Martie 2026, 11:35

Ramona Runcanu, fostă pacientă oncologică: „Cancerul ovarian vine cu semne mici, înșelătoare, care se pot confunda foarte ușor cu orice altceva”

Cancerul ovarian nu afectează doar sănătatea femeilor, ci a întregii familii, iar provocarea principală constă în...

Ramona Runcanu, fostă pacientă oncologică: „Cancerul ovarian vine cu semne mici, înșelătoare, care se pot confunda foarte ușor cu orice altceva”
Bioplasticul: Ce înseamnă, de fapt, „biodegradabil” și de ce nu înseamnă „aruncat oriunde”
Știință 06 Martie 2026, 15:00

Bioplasticul: Ce înseamnă, de fapt, „biodegradabil” și de ce nu înseamnă „aruncat oriunde”

Bioplasticul este adesea perceput ca soluția miraculoasă la poluarea cu plastic.  Dar cât de bine înțelegem,...

Bioplasticul: Ce înseamnă, de fapt, „biodegradabil” și de ce nu înseamnă „aruncat oriunde”
Copiii și capcana lumii digitale: „Intră acolo și sunt prinși ca într-un vortex din care le este greu să iasă”
Știință 05 Martie 2026, 14:00

Copiii și capcana lumii digitale: „Intră acolo și sunt prinși ca într-un vortex din care le este greu să iasă”

Timpul petrecut de copii și adolescenți în mediul online a devenit una dintre marile provocări ale educației...

Copiii și capcana lumii digitale: „Intră acolo și sunt prinși ca într-un vortex din care le este greu să iasă”
Ai o idee de business? Află în 10 minute dacă merită sau nu, cu ajutorul AI-ului
Știință 05 Martie 2026, 13:18

Ai o idee de business? Află în 10 minute dacă merită sau nu, cu ajutorul AI-ului

În rubrica „ AI în viața de zi cu zi ” din cadrul emisiunii Știința 360, Anca Alexandra Dobrescu ,...

Ai o idee de business? Află în 10 minute dacă merită sau nu, cu ajutorul AI-ului
Spasticitatea - complicația care afectează unul din patru români care au avut un AVC
Știință 05 Martie 2026, 12:00

Spasticitatea - complicația care afectează unul din patru români care au avut un AVC

În România, anual, aproximativ 60.000 de persoane suferă un accident vascular cerebral . Una dintre cele mai...

Spasticitatea - complicația care afectează unul din patru români care au avut un AVC
Plasturele inteligent care „vede” alergiile înainte să apară simptomele
Știință 05 Martie 2026, 11:00

Plasturele inteligent care „vede” alergiile înainte să apară simptomele

Cercetători de la King Abdullah University of Science and Technology din Arabia Saudită au dezvoltat o tehnologie...

Plasturele inteligent care „vede” alergiile înainte să apară simptomele
Ascultă live

Ascultă live

11:00 - 12:00
Soundcheck
Ascultă live Radio România Cultural
10:10 - 13:00
PRIETENII DE LA RADIO
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
11:05 - 12:00
reluare: MAGAZIN RRI PLUS (RRI)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
11:05 - 12:00
CĂRUȚA 4X4
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
11:03 - 14:00
Pulsul zilei
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
11:03 - 15:00
Pulsul Zilei
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
11:03 - 18:00
PULSUL ZILEI
Ascultă live Radio România Reșița
11:03 - 14:00
PULSUL ZILEI
Ascultă live Radio România Tg Mureș
11:03 - 12:00
Dezbaterea zilei
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Conviețuiri
Ascultă live Conviețuiri