Azi la Radio România Cultural: Cu…minte de weekend
18 February 2017
Muzeul Județean Ialomița
18 February 2017

Stagiunea de marți seara: De la Viena la București (2)

În luna februarie, Filarmonica ‘George Enescu’ propune o nouă serie de concerte reunite sub titlul Stagiunea de marți seara. Cea de a doua luna din an este destinata studenților români care studiază la Viena: Daniel Dascălu a prezentat un program Liszt-Schumann, Ioan Dragoș Dimitriu, va susține un recital cu un program Haydn — Albeniz—Schumann, iar la sfârșitul lunii vom avea un invitat georgian, tot student la Viena, elev al lui Oleg Maisenberg și câștigătorul concursului Bosendorfer de acum câțiva ani, pianistul Vato Jordania, care vine cu un program Beethoven, Schubert și Liszt.

Stagiunea de marți seara

Marți, 21 Februarie 2017, 19:00 — 21:00, Sala mică

Recital de pian

Ioan Dragoș Dimitriu

Program:

Joseph Haydn

Sonata în do major, Hob. XVI:50

Isaac Albeniz

Suita Iberia, caietul 1

Robert Schumann

Studii simfonice, op.

Biletele se pot procura de la Casa de Bilete a Ateneului Român.

Program: Luni — Vineri 12:00 — 19:00

Telefon: 021.315.68.75

Pentru rezervari accesati site-ul www.fge.org.ro

Ioan-Dragoș Dimitriu a început studiul pianului la vârsta de 6 ani și a fost îndrumat pe căile muzicii de către pianista Corina Ibănescu, obținând peste 30 de premii la concursuri naționale și internaționale. De menționat sunt: Premiul I la concursul de muzică din Fundao, Portugalia și Premiul I la concursul ‘Pietro Argento’ din Italia.

La vârsta de 16 ani a debutat cu orchestra din Ploiești cu Concertul nr. 2 de Rahmaninov. În urma succesului, a primit invitații de la alte orchestre din România — Sibiu, Botoșani, Orchestra Radio din București, Craiova, Târgoviște etc. — și a concertat alături de dirijori precum Ilarion-Ionescu Galați, Horia Andreescu, Constantin Brâncuși, Tiberiu Soare ș.a.

Din 2010 este student al Universității de Muzică și Arte Dramatice din Viena unde a lucrat cu Martin Hughes. În prezent este la clasa Stefan Arnold, obținând în fiecare an burse de studiu și câștigând mai multe premii.

În 2011 a debutat pe scena internațională cu Concertul nr. 5 de Beethoven în sala Filarmonicii din Berlin. În ultimii ani a apărut pe numeroase scene ale Europei — în Anglia, Franța, Elveția, Italia, Portugalia, Spania etc.—și în Japonia, susținând de multe ori și concerte cu scop caritabil.

Muzica de cameră deține un loc foarte important în viața tânărului pianist, astfel, Ioan-Dragoș Dimitriu, a cântat într-un septet pentru Radiodifuziunea Austriacă (ORF) într-un proiect transmis live și a fost de două ori bursier al festivalului Sonoro.

În 2015, împreună cu Avante Trio, a obținut Premiul 1 la concursul ‘Cameristi dell alpe adria’ din Udine, Italia, iar în 2016 a obținut locul 1 la concursul ‘Casino Austria Rising Stars’ din Viena alături de saxofonistul Marko Dzomba.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *