Tale of Tales – fabulosul criptat în trei povești cu tâlc- de Michaela Platon
16 October 2020
The WATER DIVINER regizat de Russell Crowe , dramă zguduitoare despre o pagină de istorie reală – de Michaela Platon
23 October 2020

SING – lecții valoroase pentru suflet într-o fabulă muzicală – de Michaela Platon

Sing este unul dintre acele filme care te bucură la modul total, care te fac să pleci din sala de cinema cu inima plină, cu optimismul ranforsat şi credinţa că aşa e: dacă vrei, poţi!, căci visul este la-ndemână dacă crezi în el, şi oricât de mic sau neînsemnat ai părea, înlăuntrul tău e o putere care abia aşteaptă să iasă la vedere. 

Căci povestea frumoasă și simplă a acestui concurs de talente se nuanţează spre final casă învăţăm o lecţie valoroasă : încrederea, respectul şi prietenia – ca trinitate a valorilor ce fac sufletul să vibreze pe frecvenţa înaltă a iubirii. 

Personajele pitoreşti şi nostime sunt tipologii, animăluţele antropomorfe adunând în spatele rolurilor caractere recognoscibile cu lejeritate: o gospodină-mamă de familie îngropată în treburi, o adolescentă timidă cu fobia scenei, un gangster blând şi duios, un hedonist împătimit al dansului, un antreprenor fără curaj, un musician cartofor, o secretară pietrificată în funcţie, un prieten dintr-o familie bogată care nu şi-a găsit rostul în viaţă sau o rockariță arici care este într-o relaţie nepotrivită cu un muzician ce o minimalizează, plus familiile lor, care mai de care mai neputincioase sau nedornice să vadă ce se ascunde în spatele aparenţei, sau –dimpotrivă- încrezătoare şi de ajutor! Până în final toţi îşi recapătă/cuceresc locul pe care îl merită în lume, iar valorile adevărate prevalează. Asta spre bucuria tuturor, şi spre alimentarea a nenumărate discuţii cu cei mici şi mari despre ce e important în viaţă!

Cât despre vocile personajelor, ele aparţin unor actori celebri care nu doar vorbesc , ci şi cântă- admirabil aş spune, uimindu-ne cu timbrul şi sensibilitatea pe care o pun în interpretare. Scarlett Johansson cântă Set It All Free, Seth MacFarlane- My Way al lui Paul Anka, în timp ce Reese Witherspoon e uimitoare cu Shake It Off. Nici nu ne mai mirăm ascultând-o pe minunata Jennifer Hudson cântând Golden Slumbers, dar ne ia pe nepregătite versiunea lui Matthew McConaughey la Call Me Maybe, piesa de rezistenţă a filmului fiind fără îndoială FAITH, într-un duet exceptional, Stevie Wonder – Ariana Grande. Și tot acest film îi prilejuiește lui Taron Egerton- care ne-a uimit jucându-l pe Elton John în Rocketman – prima lui întâlnire cu un rol muzical.

A, şi uitasem să vă spun că acţiunea se petrece într-un univers antropomorf colorat şi dinamic, ce calchiază societatea şi tipologiile din lumea reală, transpunându-le în această fabulă-parabola minunat desenată! Aşa că SING are toate şansele să devină un clasic, pentru că mesajul este permeabil oricui, indiferent de vârstă, şi în ciuda simplităţii,problematica adusă în discuţie de scenariu este una acută şi general valabilă, avatarurile fiind nu doar recognoscibile, dar şi într-atât de autentice încât aproape uităm că e un desen animat.

Aşa că SING este perfect alineat cu celebrele concursuri de talente gen American Idol sau The Voice, care scot la iveală potenţiale staruri şi le lansează pe firmament dându-le o şansă nesperată de a se împlini! Şi cum pe la noi atenţia telespectatorileor este polarizată deja-fără putinţă de scapare- de show-urile care escaladează rating-urile, SING ne va chema să fim martori ai acestei poveşti a realizării unui vis! Căci dincolo de dramele curente ale vieţilor ce par prea strâmte pentru nişte idealuri atât de mari, este şi putinţa realizării lor- atunci când îţi doreşti asta din adâncul ființei tale.

Aşa că scenariul lui Garth Jennings pe care îl dublează la conducerea acestui film Christophe Lourdelet, face toţi banii . Condus de o energie minunată, filmul este o propunere numai bună pentru mari şi mici, pentru weekend, vacanţă sau pentru o seară frumoasă- pur şi simplu!

Credit foto Cinemagia

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *