Un vechi muzeu, perspective noi
26 June 2020
JIMMY’S HALL – sau activismul ca “modus vivendi” – de Michaela Platon
29 June 2020

SEVENTH SON – un fantasy action SF excepțional, care nu a avut “soartă”- de Michaela Platon

Am încercat să îi găsesc cusururi filmului ăstuia, în speranţa că asta mă va ajuta să înţeleg de ce producătorii americani au amânat lansarea lui în 2014, pasându-şi-l într-un ping pong nesfârşit şi total neproductiv din toate punctele de vedere, părând că abia după ce l-au terminat de făcut, s-au gândit la marketing, vânzări , PR şi impact la public, şi au tras oarece concluzii care nu au fost mulţumitoare  sau  conforme cu panseurile lor “post factum”

 Sau poate şi filmul – ca şi oamenii – are o soartă, iar acestuia nu i-a fost dat să strălucească aşa cum ar fi meritat! Asta dacă ar fi să fim pe energie bună şi să nu ne gândim la raţiuni financiare meschine, sau la maşinaţii de culise şi strategii de a marginaliza o producţie meritorie în favoarea uneia mult mai slabe, dar susţinute de cine trebuie!

 Filmul este o realizare cinematografică foarte bine închegată şi condusă de Sergey Bodrov, care-i reuneşte pe ecran pe Julliane Moore şi Jeff Bridges- pentru prima oară de când au jucat în The Big Lebowski al lui Joel Coen, în 1998.

Li se alătură în distribuţie şi îi secondează cu talent  Kit Harington (din Game of Throne), Alicia Vikander (A Royal Affair, Anna Karenina, The Dannish Girl, Jason Bourne, Tomb Raider) şi Antje Traue (pe care am văzut-o în 5 Days of War şi Man of Steel) şi mai ales carismaticul Ben Barnes care a mai confirmat încă o dată după rolurile din Stardust, minunatul film regizat de Mathew Vaughn în 2007, Cronicile din Narnia – unde  a fost Prinţul Caspian de două ori şi Cobakka din Bigga Then Ben.

În fiecare detaliu al peliculei se simte măiestria lui Bodrov , experienţa de scenarist şi de producător, dar şi intuiţia imaginii în dinamica filmului, care este unul action. Dramă, science-fiction & fantasy aş completa, adică mai pe româneşte: o poveste în care binele înfruntă răul, iar Un Ales- pe limba noastră un Făt Frumos- se luptă şi izbândeşte, dar asta după ce a fost mai întâi iniţiat. Intră pe fir şi o Ileană Cosânzeană (care însă nu e faţa Împăratului Ros, ci rodul dragostei interzise dintre un ţigan şi o vrăjitoare), care înclină balanţa înspre tabăra celor buni şi schimbă regulile jocului.…aţi ghicit, tot prin iubire! Căci ea, iubirea, transcende totul şi reuşeşte să însufleţească, să dea elan şi forţa pentru a izbândi.

 Şi sincer, cui nu i-ar plăcea o aşa minune de poveste cu balauri şi personaje fabuloase create prin CGI, cu peisaje de o frumuseţe ireală şi cu metamorfozări spectaculoase? Poate doar producătorilor ălora de care vorbeam şi care au tot amânat de vreo 3 ori lansarea de peste ocean, preconizată la început să aibă loc în 2013, dar care s-a întâmplat abia un an mai târziu.

Poate de mult nu am pledat atâta pentru o producţie. De ce o fac acum cu Seventh Son?  Pentru că privind comparativ cu alte filme americane–unele chiar elogiate şi premiate- Al Şaptelea fiu nu mi se pare cu nimic mai prejos – şi în al doilea rând, pentru că acest fantasy este melanjul perfect dintre mitilogie şi folclor, valorificând un mit care spune că al şaptelea fiu al unui al şaptelea fiu este sortit să fie vrăjitor.

Aşadar căutaţi pe Netflix această poveste excepţional ilustrată musical, şi vă dau cuvântul meu de onoare că o să-mi mulţumiţi pentru toate minutele pe care le-aţi investit în bucuria de a fi părtaşi la Seventh Son.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *